Luna Noua Varsator – 24 ianuarie 2020, ora 23 si 41 de minute, ora Romaniei – Incepe ceva nou!

January 22, 2020 at 7:13 am

O povestire zen spune ca mergand prin padure, un om s-a asezat sub un copac sa se odihneasca. Era un copac magic, care era in stare sa indeplineasca dorintele oricui statea la umbra lui. Atunci cand omul s-a gandit ca-i e sete, a aparut langa el o cana cu apa, cand s-a gandit ca-i e foame, a aparut o farfurie cu mancare. In momentul acela a constientizat ca dorintele ii sunt indeplinite, asa ca s-a gandit la o casa, apoi la o femeie cu care sa se bucure de norocul ce-a dat peste el.

Dupa ce a primit toate lucrurile dorite, i-a aparut si gandul ca ceea ce i se intampla nu poate fi adevarat, ca el nu poate fi atat de norocos, ca asa ceva nu i se poate intampla lui. Nici nu si-a terminat bine gandul, ca tot ce capatase a disparut, iar el, multumit de data aceasta, a plecat gandindu-se ca a avut dreptate, nu i se putea intampla lui sa aiba atata noroc. Apoi a plecat mai departe, gandindu-se la necazurile lui.

Va suna cunoscut? De cate ori, apropiindu-va prea tare de un scop, un ideal, nu v-ati spus “nu sunt atat de bun, nu merit”? Si daca n-ati spus-o voi, poate subconstientul vostru a spus-o, vocea aceea interioara care ne apara zona de confort spunandu-ne ca e prea greu sau prea tarziu. Atunci cand cel mai puternic tipar subconstient pe care-l avem este in contradictie cu ceea ce dorim mai mult nu trebuie sa schimbam dorinta ci tiparul.   

Se apropie prima Luna noua din 2020 si cum stim ca tot ce se planteaza acum rodeste, e momentul sa ne pregatim lista cu dorinte concentrandu-ne pe semnificatia Varsatorului, zodie in care  Soarele se va intalni cu Luna la gradul 4 si 21 de minute. Momentul exact al conjunctiei este 24 ianuarie la ora 23 si 41 de minute ora Romaniei, asa ca pana atunci putem sa profitam de ultimele trei zile in care Luna se afla in spatele Soarelui in zodiac si sa ne pregatim pentru un nou inceput. Ca la orice ciclu lunar, aceste zile sunt bune mai degraba pentru introspectie dacat pentru actiune, pentru reflectie asupra a ceea ce am realizat din ceea ce ne-am propus, pentru activarea dorintelor pe care le vom lansa  la urmatoarea Luna noua.

De cand a fost descoperita planeta Uranus si desemnata ca guvernator modern al Varsatorului, Saturn devenind guvernatorul sau traditional, acest semn s-a identificat printre altele cu inventia, inovatia si tehnologia, gandirea independenta, cu toleranta, altruismul si neconventionalul. Asa sa fie si intentiile noastre de Luna noua, pentru ca putem spera la solutii inovatoare la problemele vechi ce bat pasul pe loc, atitudini si scopuri altruiste, umanitare, la viziuni noi, pozitive si pline de speranta, la dorinte legate de tehnologie, experiente noi sau pur si simplu diferite, vindecare holistica, prietenie, retele de socializare, intuitie, distantare de obiceiuri si atasamente, creativitate, rezolvarea oricarei probleme care ne provoaca mintea sa iasa din zona de confort. Un plus de focalizare ne ofera si zona din harta natala ocupata de Varsator, insa de obicei suntem atrasi catre dorinte care au legatura cu locul de pe harta natala in care se afla conjunctia Soare-Luna.

Guvernatorul Lunii noi, Uranus, se afla la gradul 2 si 44 de minute in zodia Taurului si face un aspect de cuadratura cu Luna noua, dealtfel singurul aspect aproape exact al acestei lunatii. Ar mai fi planeta Mercur, care se afla aproape de Soare si de Luna, in Varsator, intr-un aspect de conjunctie larga, ce ne asigura ca gandurile si ideile pe care le lansam acum pot fi orientate catre actiuni inovatoare. Indiferent de ceea ce ne dorim, are potential de crestere, insa nu in modul planificat, nu in pasii pe care ii anticipam, de aceea e foarte important sa decidem ceea ce dorim cu adevarat si sa fim flexibili la modul in care se realizeaza.

Concentratia de planete ramase in Capricorn ne invita inca sa ne indreptam atentia catre problemele din trecut, sa ne rezolvam odata pentru totdeauna dependenta de gandirea ancorata in tipare, insa ideile noi, care au legatura cu oameni sau grupuri de oameni cu gandire similara incep sa castige teren. Intr-un fel trebuie sa ne rezolvam trecutul pentru a gasi directia cea buna spre viitor si Saturn, conducatorul Capricornului si al Varsatorului in astrologia traditionala isi asuma acest rol, deplasandu-se din martie in Varsator. Asa ca lamuriti-va asupra intentiilor pe care doriti sa le lansati ca pe niste lampioane in spatiu in urmatoarele zile, pot fi cat de dificile conform gandirii de acum, pana la urma se vor manifesta.

Desi cuadratura dintre Luna noua si Uranus invita incertitudinea si schimbarea imprevizibila in procesul de luare a deciziilor sau al manifestarii rezultatelor, ca si la o oarecare impulsivitate si modificare a dispozitiei, avem cateva aspecte bune pentru gasirea unor solutii la problemele aparute in mod neasteptat. Si planeta Marte din Sagetator este angajata intr-o cuadratura stransa cu planeta Venus, provocand dificultati in orice tip de relatii, insa Mercur se ofera printr-un sextil la Marte sa preia tensiunea generata prin reflexul unei gandiri flexibile si deschise catre schimbari pozitive. Apropierea planetei Venus de Neptun din Pesti si sextilul acestora cu Jupiter din Capricorn ofera o atmosfera mai calma, in care lucrurile noi la care ne gandim isi gasesc locul in viata noastra daca ramanem concentrati mental si emotional asupra lor.

Cunoasterea propriei astrograme este un lucru esential cand vorbim despre intentiile de Luna noua, de pozitia conjunctiei Soare-Luna in harta natala si aspectele sale cu planetele personale depinde semnificatia actiunilor pe care le putem initia. Asadar, priviti-va harta natala, vedeti in ce domeniu de viata se afla gradul 4 Varsator, ce aspecte face cu planetele personale si cu punctele energetice sensibile precum Ascendentul si scrieti-va dorintele pe hartie. Intr-o postare anterioara am vorbit despre borcanul cu dorinte, dar poate fi vorba despre orice, caiet, agenda, numai scris sa fie, pentru a le putea gasi si reciti dupa un timp.  Dar primul lucru care trebuie facut e sa decidem ceea ce dorim sa atragem, eliminand indoielile si avand incredere in acest moment nou, viu si plin de posibilitati. Universul ne sprijina in orice gand pe care il alegem si in care credem.

Eclipsa de Luna – Luna plina in Rac – 10 ianuarie 2020

January 4, 2020 at 4:38 pm

Au trecut si sarbatorile, a trecut si eclipsa de Soare din Capricorn. Mai mult decat in alti ani, intalnirile din familie au scos la lumina aspecte la care mai avem de lucrat, asperitati la care mai avem de slefuit daca vrem sa ne simtim un pic mai bine cu noi insine. Altfel vine vremea rea peste noi, cu probleme pe care nu le putem ocoli si nici remedia.

E greu sa fim rabdatori cu ceilalti daca nu avem rabdare cu noi insine. Printre multele sfaturi utile pe care le-am citit zilele acestea unul a fost “Be kind of everybody. They are have a past” si a venit de la o doamna de 85 de ani. Toti avem un trecut care ne conditioneaza prezentul si uneori, in clipele grele, am vrea sa-l uitam pur si simplu, sa stergem tot ce avem in memorie si sa o luam de la capat, ca si cum ne-am naste din nou.

Dar asta nu cred ca e o solutie, am face aceleasi greseli, iar si iar, daca nu vindecam ce avem de vindecat in noi. Asa ca trebuie sa ajungem cumva la baza tuturor lucrurilor si sa o luam de-acolo, sa curatam vasul pana nu mai ramane niciun strop de altceva in el. Abia atunci cand corpul, mintea si sufletul sunt vindecate, putem spera din nou.

2020 incepe in forta, cu o luna ianuarie bogata in evenimente astrologice. Si chiar daca n-am sti asta, corpurile noastre o simt si ne dau semnale pe care nu le putem ignora. Putem da vina pe sarbatori, pe oboseala acumulata daca am petrecut mult sau pe plictiseala, daca n-am socializat suficient, pe mancarea prea grea sau prea usoara, pe un 2019 extenuant sau pur si simplu pe anotimpul alb care si-a schimbat temperatura si culoarea. Chiar daca granita dintre ani nu se bazeaza pe vreun fenomen astronomic precum echinoctiile sau solstitiile, fiecare dintre noi am simtit cumva promisiunea eliberarii unor tensiuni construite de mult timp, asa ca am asteptat anul cel nou ca sa vedem ce sa facem, sa luam sau nu decizii de schimbare.

Planeta Marte, care si-a schimbat ieri semnul intrand in zodia condusa de Jupiter, a sunat cumva goarna desteptarii dupa sarbatori. Pe perioada sederii sale in Sagetator va fi singura planeta intr-o zodie de foc intr-o atmosfera arida, dominata de elementul Pamant, care gazduieste nu mai putin de 6 planete. Asa ca vrand-nevrand, ne vom misca cu totii, impinsi catre mijlocul lui ianuarie de suflul celor doua eclipse intre care ne aflam acum, de apropiata revenire la miscarea directa a lui Uranus din Taur si mult-temuta conjunctie dintre Saturn si Pluton despre care am vorbit aici. Toate aceste evenimente vor exploda intre 10 si 15 ianuarie si vor declansa in noi diverse trairi emotionale, mai mult sau mai putin puternice, dupa cum arata hartile noastre natale.

Anul 2020 are nu mai putin de patru eclipse de Luna, prima dintre ele fiind cea din 10 ianuarie, un aspect de Luna plina, cu Luna in Rac in opozitie cu Soarele din Capricorn la gradul 20 si 7 minute fiecare dintre ele. Este o eclipsa de Luna prin penumbra vizibila si din Romania, despre care ne putem informa din diverse surse, daca dorim explicatii astronomice. Daca privim lucrurile prin prisma astrologiei, este vorba despre o Luna plina mai puternica, in a carei ecuatie intra si axa nodurilor lunare, cu efecte mai puternice, ce se intind pe o perioada mai lunga de timp.   Racul find domiciliul Lunii si semnul emotiilor si receptivitatii, ne putem astepta la iesirea din scala a comportamentelor instinctuale si a relatiilor afective care ne provoaca la actiuni bruste, de eliberare a unor tensiuni acumulate in timp.

Oricat de puternica s-ar simti Luna in propriul domiciliu, este foarte vulnerabila in fata stelliumului intens format din cinci planete in Capricorn. Pe de o parte avem Luna, singura, in semnul care guverneaza casa, familia, stramosii, hrana, siguranta emotionala, adica fundamentul existentei fiecaruia dintre noi, iar pe de alta parte Soarele, Mercur, Jupiter, Saturn si Pluton in semnul Capricornului, condus de Saturn, reprezentand  responsabilitatile, eforturile practice, limitele intre care ne putem desfasura, afacerile. Va fi cazul, mai mult decat de obicei, sa depasim anumite provocari, cu accentul pe familie si relatiile apropiate. Ca de obicei, putem descarca tensiunile generatoare de emotii prin anumite activitati apropiate celor doua semne puse in valoare de opozitia Soare-Luna, de genul activitatilor consumatoare de energie impreuna cu familia (plimbari lungi si extenuante, stabilirea obiectivelor pe termen lung, ceva ore lucrate peste program la birou – fara neglijarea obligatiilor de-acasa, intalniri de proiect cu membrii echipei).

Poate ca energia de disipat este prea mare ca sa poata fi descarcata intr-un mod controlat si atunci trebuie sa facem apel la educatia de-acasa si la bunul simt ca sa nu ne dam in spectacol, sau la cateva tehnici de reducere a stresului emotional, precum meditatia. Nu ne ajuta deloc faptul ca Mercur se afla in ecuatia eclipsei printr-o conjunctie exacta la Soare, Saturn si Pluton, punand accentul pe comunicare, gandire, comert, transport, aspecte care pot construi o realitate dura, rece, cruda, aproape nemiloasa, care nu ne va cruta sentimentele. Tot pe 10 ianuarie, planeta Uranus revine la miscarea directa dupa cinci luni de retrogradare pe primele 6 grade din Taur si ne putem astepta si de la el la socuri si surprize, dupa o perioada de falsa acalmie indusa de retrogradare. Luna este totusi sustinuta de un trigon in scadere cu Neptun din Pesti, care mai indulceste un pic lucrurile si ne ghideaza prin compasiune si intuitie pe taramul emotiilor, reusind sa fim mai blanzi unii cu altii.

Personal, nu cred ca va ramane cineva neafectat intr-o masura mai mica sau mai mare de evenimentele mijlocului lui ianuarie, insa mai atenti la reactiile pe care le pot provoca trebuie sa fie nativii semnelor cardinale cu planete sau puncte sensibile in plaja 15-25 grade ale semnelor lor. Aspectele pe care le fac planetele din Capricorn la punctele sensibile ale hartilor noastre se cladesc de cel putin un an, asa ca nu e o mare surpriza pentru niciunul din noi catre ce ne indreptam, din contra, poate fi o eliberare. Mai complicat este daca privim lucrurile la nivel mondial, aici au escaladat situatiile de conflict, de urgenta climatica sau de urgentare a unor decizii care treneaza de prea mult timp. Situatiile sunt departe de a fi rezolvate si nu cred ca se intrevad solutii pe termen scurt in aceste cazuri. In astrologia mundana, Luna semnifica oamenii obisnuiti, publicul, femeile, in general multimile, asa ca minciuna si propaganda vor continua, iar libertatea de exprimare si mai redusa. Doar Uranus, cu comportamentul sau imprevizibil si de aceea infricosator, mai poate directiona lumea catre un viitor mai bun. Asta daca nu o facem fiecare dintre noi, intr-un mod responsabil si constient, in propria bucatica de realitate.

Solstitiul de iarna 2019 – Nu te teme de intuneric

December 18, 2019 at 2:45 pm

Iarna pare ca ne-a uitat anul acesta, daca asociem anotimpul lui Mos Craciun cu zapada. Nici nu stiu cum am ajuns aproape de solstitiu si eu n-am simtit ca ziua a devenit cat poate ea de mica. De obicei inca de dupa echinoctiul de toamna intram in depresie gandindu-ma la lumina in scadere si doar gandul la sarbatorile iernii si la zapada ma mai anima un pic.

Totusi, chiar daca in exterior lucrurile nu par sa difere prea mult de primavara timpurie sau toamna tarzie, corpurile noastre devin din ce in ce mai grele si mai obosite, iar mintile din ce in ce mai incarcate de toate prin cate am trecut anul acesta.

Momentul de maxim al intunericului se apropie. Unele animale migreaza catre lumina, altele deja si-au gasit locuri mai ferite, unde sa-si conserve energia si sa pacaleasca frigul. Chiar daca luminile orasului sau agitatia de dinainte de sarbatori incearca sa ne distraga atentia, nici noi, oamenii, nu ne-am da inapoi de la o perioada cat de scurta de hibernare.

Lucrarea artistei Jessica Boehman, cu animalele ei hibernand iar fetita cu mielul asteptand rabdatori, fiecare in scorbura lui subterana, este extrem de sugestiva pentru atmosfera solstitiului de iarna ce va avea loc duminica dimineata la ora 6 si 19 minute ora Romaniei. Pentru ca atunci Soarele va trece pragul oficial al iernii, intrand in Capricorn, semnul cel mai practic si mai realist dintre toate cele douasprezece semne. Este perioada cea mai animata prin sarbatori a anului, insa nu-i putem ignora potentialul evolutiv prin deznodamintele evenimentelor personale si globale ce simtim ca se apropie.

Nu trebuie sa ne uitam prea departe ca sa vedem cat de provocatoare este perioada acestor sarbatori, cu tentativele legislative de la noi din tara, din UK, Franta sau USA, despre care auzim la fiecare jurnal. Atmosfera este tensionata peste tot si poate ca din acest motiv sa nu fi simtit cum trece timpul sau cum s-a apropiat Soarele de punctul sau de minima luminozitate pe bolta cerului. Suntem in plin sezon de eclipse, cu cea inelara de Soare din 26 decembrie si cea partiala de Luna din 10 ianuarie, ale caror lectii am inceput deja sa le intuim, avem deja stelliumul de planete in Capricorn, ale carui seminte sunt plantate demult si incep sa dea roade.

Capricornul se manifesta in moduri diferite in hartile noastre si ne influenteaza viata prin obligatiile si responsabilitatile pe care le caram cu noi toata viata. Asa ca sa nu ne mire senzatia de oboseala si de extenuare pe care o simtim in aceste zile premergatoare sarbatorilor de iarna si sa ne permitem sa ne odihnim mai mult. Stiu ca oamenii tin mai mult la obligatiile sociale decat la confortul propriu, insa nu putem pierde ocazia de a beneficia de vindecarea ce insoteste odihna si relaxarea la marginea dintre anotimpuri. Pana si Soarele se odihneste cateva zile inainte de a renaste din nou, noi de ce n-am folosi timpul ramas pana la granita dintre ani pentru reflectie si chiar hibernare, daca trebuie?

Nu am pretentii de gospodina desavarsita si sunt cam stangace la orice petrecere, de aceea poate ca nu e cazul sa dau eu sfaturi in privinta vietii sociale de sarbatori. Dar chiar daca suntem angrenati in tot felul de activitati necesare petrecerii in mod traditional a Craciunului, tot putem gasi cateva ore pentru reflectie, pentru trecerea in revista a anului ce apoape a trecut, a locului in care am fi vrut sa ajungem si n-am ajuns, sau chiar am ajuns si am invatat ceva.  Poate e nevoie ca langa bradul de Craciun sau sub vasc sa facem pace cu noi insine, cu esecurile noastre, cu ranile noastre si sa le permitem sa se vindece prin iertare. Cumva trebuie sa gasim timp pentru a ne integra, daca nu in peisajul iernii, in spiritul ei, facand pace cu trecutul 2019 pentru a porni fara poveri  catre viitorul 2020.

Pentru ca intentionez sa urmezi propriile-mi sfaturi si ma alatur fetitei din imagine cel putin pana la 1 ianuarie 2020, multumesc din toata inima fiecaruia dintre voi, cei care citindu-mi articolele, ma faceti sa ma simt mai buna si mai importanta decat sunt. Va doresc zile de sarbatoare iluminate de gandurile si faptele voastre bune si un An Nou 2020 asa cum vi-l doriti!

Luna plina in Gemeni – 12 decembrie 2019 – Minte deschisa

December 9, 2019 at 7:36 am

Agitatia Sarbatorilor a inceput deja si simt presiunea de a face multimea de lucruri al caror termen de finalizare se termina in curand. Clepsidra absoarbe nisipul timpului prea repede si nu mai apuc sa ma bucur de atmosfera calda, de filmele romatice de Craciun si de teancul de carti pregatite pentru hibernare.

Totul se desfasoara pe repede inainte si corpul pare sa nu se descurce prea bine cand trebuie sa treaca pe o frecventa mai inalta decat e obisnuit.  Tot ce ne inconjoara incearca sa ne spuna ceva, in cuvinte, in sunete, in culori, in felul in care se potrivesc lucrurile. Fluxul acesta trece pe langa noi si ne antreneaza intr-o miscare cand armonioasa, cand perturbatoare.

Emotiile si intuitiile ne sunt amplificate si ele de valurile de informatii care ne atrag atentia si care se cer descifrate si asimilate. Mintea incepe sa semene cu un aparat care primeste si transmite informatii din si in Univers, un transformator ce face ca lucrurile sa curga inauntru si in afara lin, ca un izvor.

Ne apropiem de eclipsa partiala de Soare din a doua zi de Craciun, insa n-o putem face fara sa trecem prin ultima perioada de Luna plina a anului 2019. Chiar daca nu ne uitam pe cer, desi este greu de ignorat, cu cat ne apropiem de faza de apogeu a Lunii, cu atat mai multe sarcini apar, ca si dorinta de a realiza mai multe lucruri. Pe de o parte e normal, e sfarsit de an si, obisnuiti sa marim intensitatea efortului atunci cand se apropie termenul de predare, asa facem si la granita dintre ani. Ne straduim sa finalizam lucrurile promise altora si noua insine, pentru ca deja avem altele la rand de promis si respectat.

Asa ca Luna plina de joi dimineata, al carui maxim de luminozitate va avea loc la ora 7 si 12 minute ora Romaniei, cu Luna din semnul Gemenilor opunandu-se Soarelui din Sagetator la gradul 19 si 52 de minute al acestor zodii, ne creste energia mentala si ne fragmenteaza atentia intr-o mie de directii, care mai de care mai urgenta sau mai interesanta. Gemenii sunt semnul dualitatii, pluralitatii si diversitatii, asa ca va fi o adevarata provocare sa ne mentinem calmi si relaxati in urmatoarele zile. Ar fi bine sa profitam cat putem de mersul Lunii prin zodia Taurului de astazi si de armonia cu planetele din Capricorn ca de maine incolo, timp de cateva zile, nu ne vom mai simti atat de confortabil mental si nici solutiile nu se vor aseza atat de armonios pe situatiile existente. Daca mai adaugam la simbolistica momentului Lunii pline si semnificatia simbolului sabian “O cofetarie cu o abundenta de sortimente”, e clar ca vom avea de unde alege in zilele urmatoare. Gama larga de posibilitati ne va ingreuna procesul de decizie in orice situatie, cat de neinsemnata ar fi, dar daca ne stabilim ca prioritate calitatea si nu cantitatea, ne vom bucura de rezultate multumitoare pe termen lung.

Aceasta Luna plina ne solicita o deschidere a mintii suficienta cat sa auzim, vorbim, pune intrebarile si asculta raspunsurile ce ne vin pe cale intuitiva, dar si o selectie a informatiilor care ajung pana la noi. Mercur tocmai a intrat astazi in Sagetator, o zodie in care nu se simte tocmai bine, depasind zona de umbra a ultimei retrogradari, asa ca gandurile pot fi mai degraba imprastiate si cuvintele nerabdatoare. Pentru a usura comunicarea dinauntru si din afara sau posibilele insomnii e nevoie de imbunatatirea respiratiei si reincarcarea bateriilor in natura. Chiar daca suntem in birou si nu ne vedem capul de treaba, un geam deschis, cateva minute pe terasa facilitaeaza fluxul de claritate si chiar intelepciune ce insoteste perioada acestei Luni pline.

Cu stelliumul de planete din Capricorn si Neptun din Pesti, care este varful unui careu in T care implica Soarele si Luna, sarcina de linistire a mintii si de concentare pe finalizarea lucrurilor pas cu pas va fi dificila. Sa retinem inspiratia de moment care ne indeamna sa gandim la un nivel mai mare si sa lasam deciziile pentru urmatoarele zile de dupa Luna plina, pentro o ancorare mai stabila in realitate. Cu Jupiter, Nodul Sud al Lunii, Saturn, Venus si Pluton in Capricorn, e clar ca si aceasta perioada este puternic influentata de zona din harta natala locuita de Capricorn. Cu Venus sufocata intre Saturn si Pluton relatiile, viata romantica si financiara e pusa la incercare si probabil ca va fi greu sa evitam nemultumirea si frustrarea.

Presiunea la care suntem supusi in mod obisnuit, amplificata de emotiile specifice Lunii pline poate sa incetineasca procesul de decizie. Lipsa increderii in posibilitatea de a face distinctia dintre bine si rau, corect si gresit ne determina sa ne indoim de propria persoana, de viata de pana acum, de increderea si deschiderea catre viitor. Neptun incearca sa ne mareasca indoielile fata de tot ceea ce vine catre noi, insa aspectul armonios cu Marte din Scorpion compenseaza mai ales prin inspiratie. De fapt, provocarea acestei Luni pline este aceea de a distinge adevarul din vocile care ne asalteaza, adevar de care avem nevoie ca de aer. Cu semnul Gemenilor activat de Luna si guvernatorul Lunii pline in semnul adevarului, chiar daca nu vom gasi nicaieri decat fragmente de adevar, mentinandu-ne mintea deschisa vom reusi sa le punem cap la cap si sa construim intregul de care avem nevoie.

Jupiter in Capricorn – Avem o sansa

December 2, 2019 at 3:38 pm

Am revazut “Miracolul de pe strada 34” – a cata oara? Si copilului din mine i s-a topit din nou inima dupa Mos Craciun. Nu mai stiu ce doream sa-mi aduca Mosul atunci cand eram mica, in niciun caz o casa luxoasa, o familie fericita sau cine stie ce noroc, dar tot ce mi-am dorit de-a lungul vietii, am primit.

Daca stai sa te gandesti, si tie ti s-au implinit dorintele. A depins de noi, de imaginatia noastra, de educatia pe care o aveam, de ceea ce am crezut la momentul respectiv ca ne lipseste, dar dorintele noastre inflacarate s-au lipit de obiectul lor ca timbrele pe scrisori.

Greu sa mai atingem ca adulti inocenta de a crede in Mos Craciun, visurile ne sunt superficiale si credinta a devenit un cuvant fara corespondent in suflet. Ne-am obisnuit sa fim propriii mosi craciuni si dam din coate sa ne gasim cadoul cel mai potrivit nu numai pentru noaptea de Ajun. Doar uneori, atunci cand am ajuns in impas si suntem gata sa capitulam, ne aducem aminte ca undeva, candva, am avut un strop de credinta.

Fie ca ne-am dorit, fie ca am fost impinsi de la spate de altii, toti ne-am stabilit obiective pentru care am muncit ca sa le atingem: cariera, bani, parteneri, nunti, copii, case, sanatate sau siguranta emotionala. Succesul a venit sau s-a lasat asteptat, dar pana la urma usile la care am batut s-au deschis si ceva aproape magic s-a intamplat, o potrivire, un noroc ne-a condus catre ceea ce ne-am dorit. Dar de fapt ce e succesul? Fiecare dintre noi are o definitie proprie, relatii stranse de prietenie sau iubire, bani, cariera vizibila, realizari semnificative care sa ne mareasca increderea in noi insine, inclusiv de ordin mental sau spiritual. Poate ca succesul pe care mi-l doresc eu sau tu nu-l caracterizeaza pe altul, iar succesul pe care-l are cineva mie mi nu se pare  catusi de putin un succes.

In astrologie, planeta care poate fi asemuita cu Mos Craciunul zodiacului este Jupiter, careia i s-a dus vestea pentru cresterea, abundenta si norocul pe care ni le ofera atunci cand ne traverseaza anumite portiuni de pe roata zodiacului. Chiar daca  n-ar trebui sa ne bazam prea tare pe norocul ce-l insoteste pe Jupiter, mai ales datorita rolului sau de amplificare in bine, dar si in rau, il asteptam cu totii sa ne lumineze domeniul de viata corespunzator zodiei in care se afla la un moment dat. Faptul ca Marele benefic ajunge in fiecare semn astrologic o data la 12 ani, o perioada lunga la nivelul unei vieti de om, ne asteptam ca atunci cand ne traverseaza semnul natal sa ne atinga daca nu prin bunavointa sa aducatoare de beneficii materiale sau crestere spirituala, macar prin protectie, optimism si mai multa incredere in noi insine si in menirea pe care o avem.

Jupiter, planeta in care ne punem de obicei cele mai mari sperante ca ne va schimba intr-un fel sau altul norocul, intra asta seara in Capricorn, pe care-l va incalzi cu focul pasiunii sale pana pe 19 decembrie 2020. Daca in Sagetator am avut libertatea de a ne misca in toate directiile, catre orice usa pe care am vazut-o intredeschisa spre tot felul de posibilitati, in Capricorn trebuie stabilit un singur obiectiv  de atins prin munca si determinare. Cand spun trebuie, nu e chiar atat de imperativ, posibilitatile ce s-au deschis cat Jupiter s-a aflat in Sagetator s-au triat singure prin explorarea pana la un punct de la care fie ne-am pierdut interesul, fie am constatat ca am fost prea naivi, sau optimisti, sau idealisti si am facut cale intoarsa. Aici si-a spus cuvantul si Neptun din Pesti care l-a obstructionat tot anul 2019 pe Jupiter si ne-a facut mai confuzi decat suntem de obicei, ne-a indemnat sa ne asumam riscuri sau sa promitem noua sau altora mai mult decat putem face.

Se spune ca atunci cand o usa se inchide, se deschide sigur o alta, catre o noua perspectiva, o posibilitate de crestere si evolutie. In cazul nostru usile vor ramane deschise daca nu le inchidem noi insine dupa ce ne-am terminat treaba, insa numai una ramane atractiva pentru noi. Atractia aceasta se simte foarte usor, e ca in cazul dorintei de a escalada un munte, de a ne infige steagul depasirii propriilor limite tocmai in varful sau. Stim ca avem o multime de urcat, stim ca ne vom confrunta cu oboseala, lipsa de antrenament sau de oxigen si totusi  perseveram catre atingerea scopului pana in varf, ca si cum de asta ne-ar depinde viata. Ca si atunci cand e vorba despre escaladarea muntelui, unii suntem mai pregatiti, mai dotati pentru efort si pornim la drum cu placerea si entuziasmul jupiterian, altii, neobisnuiti cu munca sau cu responsabilitatile, aleg sa ramana la baza, blocati de greutatea efortului. Acestia din urma e posibil sa nu aiba de ales si pentru a evita  frustrarea sau chiar boala, vor trebui sa plece si ei la drum.

Avem un an la dispozitie ca sa ne ocupam cu scanteia de optimism si bunavointa pe care Jupiter o va adauga in fluxul de energie al Capricornului, ocupat deja de ceva vreme de Saturn si Pluton. Prin prezenta acestor doua planete aici, deja stim cu ce avem de-a face, am investit deja munca si rabdare sau am luat decizii dure, dar necesare. Jupiter va veni probabil cu deznodaminte favorabile, progrese, realizari, acolo unde munca depusa trebuie rasplatita sau conjunctura este favorabila. Nu putem judeca lucrurile la modul general, nu putem sti daca deznodamantul are o componenta pozitiva sau nu decat daca ne cunoastem harta natala. Daca luam lucrurile simplist, putem spune ca da, Capricornii vor fi beneficiarii directi, Fecioarele si Taurii, adica cele cu care Jupiter in tranzit va face trigon la Soarele lor, vor avea o perioada pe parcursul acestui an in care viata le va curge mai usor. Ca Scorpionii si Pestii vor cunoaste optimismul si anumite inlesniri, ca Racul va trebui sa se remodeleze si transforme, datorita opozitiei la Capricorn si ca Berbecul si Balanta vor munci mai mult pentru rezultatele pe care le asteapta.

Lucrurile insa nu stau chiar asa. Pentru o prognoza cat mai apropiata de realitate e nevoie sa cunoastem unde se incadreaza Capricornul in astrograma, ce domeniu de viata acopera, apoi care este pozitia lui Jupiter natal si ce aspecte va primi acesta de la Jupiter si celelalte planete aflate in tranzit in 2020. Ca in cazul tuturor tranzitelor planetare, si tranzitul lui Jupiter va fi mai usor de simtit sau descifrat datorita fortei cu care actioneaza, in cazul in care aspectele respective se regasesc in harta natala. De asemenea, daca stiti ca in tema natala Jupiter formeaza aspecte armonioase cu Soarele, Luna sau planetele personale, mesajele anului 2020 vor fi mai usor de inteles. Dar, ca o concluzie pentru toate zodiile, stiind ca Jupiter reprezinta spiritualitatea, iar Capricornul varful constiintei umane, se pare ca avem marea sansa de a creste si de a constientiza prezenta Divinului in interiorul nostru. Greu sau usor, pe calea obiectivelor ce tin de familie, de cariera, de relatii, de sanatate, de stima de sine, de atitudine  sau   de depasirea propriilor limite, avem o sansa pe care nu o putem irosi.

Luna noua in Sagetator 26 noiembrie 2019 – Mesaje subtile

November 25, 2019 at 9:51 am

Chiar daca n-am mai avut asa mari emotii ca in turul 1, si turul 2 al alegerilor prezidentiale m-a scos un pic de pe orbita pe care gravitam linistita. Exista momente sau perioade in care oricat de mult ni se pare ca ne-am detasat de ceea ce ne facea sa suferim, pare ca efortul facut s-a risipit in zadar.

Degeaba cursuri, degeaba practici energetice, degeaba meditatie, gandurile ti-o iau razna oricat te-ai stradui sa le ignori, iar mintea scorneste tot felul de scenarii pentru a fi bagata in seama. Busola interioara se blocheaza pe angoase existentiale care stim ca se vor risipi odata cu primele raze de lumina ale zilei urmatoare, insa ne satisfac nevoia periodica de masochism.

Aseara am iesit din bucla nerabdarii si a curiozitatii ascultand niste prelegeri pline de inspiratie, dar nu intotdeauna sunt atat de intelepta ca sa nu urmez directia gandurilor care ma incita. Am simtit insa ca voalul dintre lumea materiala si cea spirituala este mai subtire si mai transparent acum, mintea mai deschisa si calatoria interioara mai usoara.

Maine la ora 17 si 12 minute incepem un nou ciclu lunar, odata cu Luna noua din zodia Sagetatorului, care va intalni cei doi luminatori, Soarele cu Luna, la gradul 4 pe cercul zodiacal.  O Luna noua care ne umple cu o energie noua ce ne va curge prin vene in urmatoarele 29 zile si care ne invita la speranta, entuziasm, optimism, extindere, explorare, calatorii exterioare si interioare. Sunt  trairi tipice Sagetatorului, pe care avem posibilitatea sa le folosim in mod constient si dedicat. Faptul ca Jupiter, guvernatorul acestei Luni noi se afla pe ultima suta de metri in Sagetator, dupa o calatorie de 12 luni in zodia in care se simte cel mai confortabil, ne indeamna sa valorificam la maxim momentul prezent.

Cum am putea sa extragem tot ce e mai bun din energia urmatoarelor zile? In primul rand luand o mica pauza de la obligatiile zilnice, pentru a ne linisti si conecta la partea profunda a fiintei. Planeta spiritualitatii, Neptun, stationara in Pesti inainte de a-si relua miscarea directa de la gradul 16 al zodiei, ne ajuta prin trigonul cu Mercur din Scorpion sa ne linistim mintea pentru a putea asculta mesajele intuitiei.  Dupa o perioada lunga cu Mercur retrograd in Scorpion, cred ca fiecare dintre noi a oscilat in a crede sau nu informatiile subtile pe care le-am primit pe diverse cai. De data aceasta mesajele pot fi impulsuri intuitive care probabil ca ne vor raspunde la intrebari de genul “Ce incearca Universul sa-mi spuna si eu ma fac ca nu inteleg?”

Apoi , luand in calcul problemele cu care ne confruntam personal si lasandu-le de-o parte pe ale celorlalti, sa ne lamurim care ne sunt dorintele sau nevoile. Fiind vorba despre Sagetator, stim ca e vorba despre visuri de anvergura care ne solicita si o schimbare, daca nu de o schimbare abrupta, taioasa, macar una de atitudine. Nimanui nu-i plac schimbarile, vrem ca vietile sa ne curga cat mai constant si mai lin, dar nu poti castiga o batalie stand pe canapea sau in fata laptop-ului, s-a dovedit de curand.  Sagetatorul este reprezentat de un arc si o sageata pentru ca este un semn aventuros, care cauta adevarul in sine si in lume, iar atunci cand isi fixeaza un obiectiv nu se opreste pana nu-l atinge.

Ceva palpabil si practic ne ajuta de data asta sa avem incredere in vocea interioara. Apropiata conjunctie exacta Saturn-Pluton din Capricorn, Venus tocmai intrata in acest semn responsabil si auster, Jupiter care isi incepe pe 3 decembrie ciclul de 13 luni tot prin Capricorn ne ofera ancore puternice in teritoriul schimbator pe care am intrat. Opozitia Marte-Uranus de pe axa Scorpion-Taur poate crea haos prin influentele perturbatoare, ne poate irita sau infuria, insa incet, incet, dupa ce aspectul de astazi se va risipi, ne vom recapata claritatea mintii, mai ales daca ne-am pastrat-o deschisa de-a lungul timpului. Albert Einstein spunea ca mintea este ca o parasuta, functioneaza numai daca o mentinem deschisa. Asa putem vedea imaginea de ansamblu a adevarului, nu numai bucati de adevaruri, oricat de incomod sau dificil ar fi.

Conjunctia Saturn – Pluton in Capricorn – Prioritati

November 17, 2019 at 12:05 pm

Mereu vrem sa anticipam viitorul, chiar daca e vorba doar de o secunda inainte, tot vrem sa stim ce are sa se intample. Acest lucru si dorinta de a avea explicatii la ceea ce am trait de-a lungul vietii m-a apropiat de astrologie. Insa curand dupa aceea mi-am dat seama ca nu e de ajuns chiar daca as fi reusit sa prevad totul, lucru care nu este posibil pentru ca intotdeauna exista ceva care ne ia prin surprindere.

Tot din dorinta de a sti dinainte despre existenta dezechilibrelor generatoare de boala, am vrut sa percep aura corpurilor, lucru pe care nu l-am reusit, dar avand in ultimul timp tangenta cu terapiile, bine ca nu am facut-o. Pentru ca indiferent de cat de multe stie un om despre tine, despre defectele sau sanatatea ta problematica, doar tu insuti ai puterea de a schimba sau remedia ceva.

Degeaba stii ca te vei confrunta in viitorul apropiat sau indepartat cu anumite circumstante, daca nu esti pregatit sa iei deciziile potrivite, daca corpul tau nu e in echilibru sau mintea ta nu e linistita. Dintre toate, agitatia mintii, incapacitatea ei de a se concentra pe momentul prezent, singurul care conteaza cu adevarat in construirea unui viitor multumitor, ar trebui sa fie grija noastra cea mai mare. Putem visa mult si bine la viitor, doar prezentul este lutul din care  ni-l putem modela.

Dupa cum stim noi, cei care ne bazam pe raspunsul astrologic la intrebarile pe care ni le punem, viata in general reflecta ceea ce se intampla in Univers conform Legii Corespondentei, care afirma ca “Ceea ce este sus este si ceea ce este jos, Ceea ce este jos este si ceea ce este sus”, unde Sus si Jos pot insemna doua niveluri diferite definite in mod abstract, in cazul nostru cerul, repectiv pamantul. Orice lucru nascut la un moment data creste, se dezvolta, culmineaza, se degradeaza si moare, o stim din viata noastra dar si din viata tuturor creatiilor noastre. Cel mai la indemana ne este sa comparam aceste cicluri ale vietii cu ciclul Lunii, care nu dureaza decat aproximativ o luna, intre doua conjunctii Soare – Luna, intre aceste faze existand aspecte mai tensionate sau mai usoare.

Insa exista si alte planete, ale caror aspecte dinamice coincid cu anumite modele care stau la baza schimbarilor ce au loc atat la nivel personal, cat si colectiv, cultural, economic, politic, etc. Unul dintre ciclurile planetare care ne influenteaza este cel al aspectelor dintre planetele Saturn si Pluton, care se vor intalni la acelasi grad in Capricorn peste 2 luni, adica pe 12 ianuarie 2020, la gradul 22 si 46 de minute. Inca din decembrie 2017, de cand Saturn a intrat in Capricorn fiecare dintre noi am simtit ca exista ceva care se apropie inevitabil si de care ne e frica, aceasta senzatie acutizandu-se in 2019, cand cele doua planete s-au apropiat una de alta la o distanta de 3 grade intre ele, conjunctia neconsumandu-se din cauza retrogradarii uneia sau alteia.

Daca vreti sa aprofundati subiectul, exista multe articole pe net cu informatii foarte utile despre conjunctia Saturn – Pluton si ce-a insemnat ea de-a lungul timpului, ca si despre implicatiile transformatoare pe care le poate initia in vietile noastre. Ceea ce doresc eu sa va aduc in vedere este faptul ca totul este ciclic, ca chiar daca o conjunctie Saturn-Pluton a avut loc in Capricorn acum circa 500 de ani, ea apare la fiecare 31-37 de ani in diferite semne zodiacale. Cei care s-au nascut inainte de 1980 au mai experimentat-o intre 1982-1983, cand a avut loc pe ultimele grade din Balanta, asa ca mai ales cei care erau maturi in perioada aceea, vor fi pusi in situatia de a pune capat ciclului dechis atunci si de a-lporni pe urmatorul, ce se va intinde mai mult de trei decenii de-aici incolo.

Niciodata nu se poate folosi predictia astrologica pentru a afla ce se va intampla in mod concret, modelele astrologice se pot manifesta intr-o gama variata de posibilitati chiar si atunci cand se face o analiza personalizata, adica pe datele de nastere cunoscute. Intr-o discutie personala client-astrolog se pot identifica mai usor directiile cele mai probabile, insa in cadrul unui articol precum acesta ne putem baza doar pe niste repere foarte generale. E normal sa ne intrebam citind pe diverse site-uri mai mult sau mai putin apocaliptice “Ce impact va avea acest aspect asupra mea?”, insa, stiind ca toate tranzitele, bune sau rele, trec in cele din urma, asa cum s-a intamplat mereu, poate ca vom intampina nu atat cu frica ci din curiozitate sfarsitul de an 2019 si inceputul lui 2020.

Am inclus pe site si pe pagina Timpuri Astro un serviciu care va poate fi de ajutor daca doriti sa aflati mai multe despre cum se intersecteaza conjunctia Saturn-Pluton cu graficul natal, pe baza orei, datei si locului nasterii si ce relevanta particulara are acest aspect in viata voastra. Relevanta generala, bazata pe sistemul de case pe semne intregi, pornind de la Ascendent, o voi rezuma in cateva cuvinte pentru fiecare semn. Pentru ca aspectul de conjunctie dintre Saturn si Pluton, doua dintre cele mai temute planete ale sistemului nostru solar, incearca sa scoata in evidenta probleme prioritare dintr-o anumita zona a vietii, punand presiune asupra rezolvarii lor. Ca de obicei atunci cand suntem sub presiune, va trebui sa sacrificam ceva, nu vom putea lasa lucrurile asa cum sunt, iar in unele cazuri va trebui sa acceptam inevitabilul.

Ascendentul in:

Berbec: Presiunea se pune pe cariera, reputatie, autoritate in general, asa ca teama si sacrificiul sunt legate de aceste domenii si de relatiile tale cu persoanele care reprezinta aceste zone. O decizie trebuie luata, exista si o eclipsa de Soare pe 26 decembrie tot in zona aceasta.

Taur: Presiunea este pe zona calatoriilor, educatiei superioare si spiritualitatii in general, asa ca teama si sacrificiul pot fi in legatura cu obstacolele pe care le intampini in aceste zone. Poate ca trebuie sa renunti la ceva care simti ca nu functioneaza,  o decizie trebuie luata, exista si o eclipsa de Soare pe 26 decembrie tot in zona aceasta.

Gemeni: Presiunea este pe zona financiara a partenerilor de tot felul, institutii sau oameni, zona datoriilor, mostenirilor si intimitatii, asa ca teama si sacrificiul pot fi legate de sentimentul de vulnerabilitate datorat unor asemenea subiecte. Orice decizie pe care o vei lua, o eclipsa  de Soare va avea loc pe 26 decembrie tot in aceasta zona, va durea.

Rac: Presiunea este pe zona parteneriatelor asa ca teama si sacrificiul este legat de relatii, acolo unde, ajuns la limita rabdarii, va trebui sa iei o decizie, deoarece exista si o eclipsa de Soare pe 26 decembrie tot in zona aceasta.

Leu: Presiunea este pe zona muncii, a sanatatii, obiceiurilor cotidiene, asa ca teama si sacrificiul sunt mai usor de identificat. Trebuie cantarite responsabilitatile si impactul lor mai ales asupra sanatatii, iar o decizie trebuie luata, exista si o eclipsa de Soare pe 26 decembrie tot in zona aceasta.

Fecioara: Presiunea este pe zona creativitatii, a distractiei, romantismului si copiilor, iar teama si sacrificiul pot fi mai usor de gestionat, in functie de harta natala. O decizie legata de acceptarea unor limite in aceste domenii va trebui luata, exista si o eclipsa de Soare pe 26 decembrie tot in zona aceasta.

Balanta: Presiunea se pune pe domiciliu, casa, parinti, radacini, siguranta emotionala si in functie de harta natala pot exista temeri si sacrificii de luat in calcul legate de aceste domenii. Decizia finala sau situatia de criza implica multa responsabilitate,  exista si o eclipsa de Soare pe 26 decembrie tot in zona aceasta.

Scorpion: Presiunea se pune pe calatoriile scurte, comunicare, mediul in care te invarti, frati, rude, asa ca teama si sacrificiul pot fi legate de aceste subiecte. Exista ceva putred care trebuie supus reflectiei si va trebui sa iei o decizie, exista si o eclipsa de Soare pe 26 decembrie tot in zona aceasta.

Sagetator: Presiunea este concentrata pe bani, posesiuni, stima de sine, resurse proprii, asa ca pot apare circumstante care sa te faca sa meditezi asupra a ceea ce este mai important pentru tine in general, nu numai in aceasta perioada. O decizie trebuie luata, exista si o eclipsa de Soare pe 26 decembrie tot in zona aceasta.

Capricorn: Pentru Capricorni e un examen de maturitate, presiunea este pe zona personalitatii, a identitatii si a felului in care te vad ceilalti. E vorba de o transformare atat la suprafata dar mai ales interioara, cand trebuie sa renunti la ceva care te impiedica sa devii cine esti cu adevarat. Transformarea este subtila, dureaza de mult timp, dar o decizie mai vizibila trebuie luata, o eclipsa de Soare pe 26 decembrie tot in zona aceasta.

Varsator: Presiunea se pune pe zona subconstientului, a izolarii si vindecarii, asa ca pot exista temeri acute sau difuze, in functie de harta natala. O decizie legata de anumite persoane sau situatii de care trebuie sa te distantezi pentru a-ti gasi linistea interioara va trebui luata, o eclipsa de Soare pe 26 decembrie tot in zona aceasta.

Pesti: Presiunea este pe zona prietenilor, a obiectivelor pe termen lung, a mediului cu care rezonezi, asa ca temerile si sacrificiile sunt destul de usor de identificat. Va trebui sa reflectezi asupra prieteniilor care si-au epuizat potentialul sau obiectivelor in care nu te mai regasesti. O decizie trebuie luata, exista si o eclipsa de Soare pe 26 decembrie tot in zona aceasta.

Luna Plina in Taur – 12 noiembrie 2019 – Cunoaste-te pe tine insuti!

November 11, 2019 at 8:12 am

“Adevarata fericire este sa daruiesti”, am auzit ca a spus-o Alain Delon, dar o stim si noi, dupa o viata in care am cautat fericirea in toate partile. Asta imi aminteste ca ieri a fost duminica Bunului  Samaritean pentru ortodocsi si trecand peste pildele pe care le stim, poate fi un moment de introspectie pentru fiecare dintre noi.

Oricat m-as stradui, nu-mi amintesc sa fi facut un gest cu desavarsire altruist, adica sa ofer cuiva care nu face parte din familie ceva important, de care eu sa ma lipsesc, sa nu mai am. Poate ca am uitat, pana la urma asa si trebuie, sa nu tinem minte binele pe care l-am facut, dar asa imi dau seama cat de mult mai am de invatat.

In lumea colorata in care traim ne-am pierdut increderea in noi insine, sau poate ca ne-am nascut fara ea si toata viata ne straduim s-o recapatam sau s-o construim ca pe un puzzle, din bucati de experiente. Cred ca pentru a darui cu adevarat avem nevoie in primul rand de incredere in oameni, increderea ca putem sa le oferim ceva pretios. Dar inainte de toate trebuie sa aflam si sa fim convinsi ca avem ceva pretios de daruit.

Luna plina care va ajunge la apogeu maine ne aminteste, in contextul vietii zilnice a fiecaruia dintre noi, ce anume ne aduce linistea, pacea si echilibrul sufletesc. Fiind vorba despre Taur, valorile materiale sunt in topul listei de lucruri care ne asigura securitatea emotionala, dar poate fi vorba si de bucuria de a ne acorda cateva momente de ragaz inainte de iarna care se apropie in calendar, privind culorile toamnei tarzii, ascultand cascadele de note muzicale ale vietatilor din parc sau dintr-o sala de concert, sau fredonand pur si simplu bucatile muzicale ce ne plac. Fiind vorba despre o Luna plina pe axa Taur-Scorpion, s-ar putea sa insistam asupra tabloului frunzelor care cad si ne amintesc de ciclul propriei vieti si a neimplinirilor care apar acum ca ciupercile dupa ploaie.

Maine, pe 12 noiembrie, la ora 15.35 ora Romaniei, Luna din Taur se va opune Soarelui din Scorpion la gradul 19 si 52 de minute pe cercul zodiacal, intr-un fenomen de Luna Plina. Ambele semne fiind fixe, energia momentului va fi orientata catre interior, catre analiza situatiilor exterioare cu maxima concentrare si convertirea lor in energie interioara, de folos pentru urmarirea scopurilor propuse. Luna din Taur ne indeamna sa apreciem lucrurile placute ale vietii, sa ne asiguram ca avem confortul material fara de care nu e posibil calmul si armonia emotionala. Soarele din Scorpion acorda cea mai mare importanta sentimentelor si starii de spirit, mutand accentul catre partea ascunsa a terenului interior, a subconstientului, pentru o mai mare limpezime emotionala si autocunoastere.

Ambele semne  pun accentul pe momentul prezent, pe ceea ce detinem deja, bunuri materiale, cunoastere de sine, valoare interioara si pe cat de multa liniste si pace ne ofera prezentul. Ne dam seama iar si iar ca toate problemele noastre legate de bani, resurse materiale si stima de sine au la radacina problemele emotionale profunde precum frica, dorinta si lupta pentru putere si control in relatii, dar si rezistenta in fata schimbarii. Procesul este cu preponderenta mental, Mercur retrograd aflandu-se alaturi de Soare, in Scorpion si vis a vis de Luna, ceea ce aduce in ecuatie posibilitatea unor probleme mai acute de comunicare.

Avem noroc ca Luna, ce simbolizeaza emotiile si trairile noastre, este sustinuta atat de Saturn si Pluton din Capricorn, cat si de Neptun din Pesti. Chiar daca gandirea rationala este umbrita de emotiile de moment, provocand conflicte interioare, confuzie sau frustrare, vom reusi sa luam deciziile potrivite sau macar sa ne redobandim calmul si seninatatea accesandu-ne forta interioara de care nu intotdeauna suntem constienti. Rabdarea de a asculta un sfat intelept sau propria intuitie mai puternica acum, creativitatea pe care o putem materializa intr-un mod mai disciplinat, ca si constientizarea propriei valori reflectata in realizarile palpabile ale prezentului, ne vor ajuta cu siguranta sa facem fata eventualelor iesiri din scala emotiilor Lunii pline.

Semnele crucii fixe a zodiacului, adica nativii Taur, Leu, Scorpion si Varsator, ca si cei care au accentuate prin planete si puncte sensibile aceste zodii vor fi mai solicitati emotional  in urmatoarele zile. Zodiile de apa probabil ca se vor conecta mai usor la energiile puse in joc, la fel si semnele de pamant, mai ales daca recurg la practici spirituale si activitati ce presupun compasiune si empatie. Va fi mai usor pentru toti sa obtinem ceea ce dorim printr-o abordare mai realista, mai concentrata pe succesul pe termen lung, fiind atenti in paralel la vocea interioara pe care o putem auzi numai pe fondul calmului si linistii mintii.

Nu degeaba simbolul sabian al gradului la care se afla Luna in Taur este “Fuioare de nori, ca niste aripi, se intind pe cer.” Cu picioarele bine infipte in realitatea momentului, bucurandu-ne de frumusetea ce ne inconjoara, putem deveni constienti de existenta unui intreg mai mare din care facem parte, de un plan superior care, chiar daca nu-l intelegem, ne ajuta sa facem fata acestor vremuri atat de zbuciumate.

Eclipsa de Soare din 26 decembrie 2019 – Ce inseamna sa ai succes?

November 6, 2019 at 2:47 pm

Avem de facut o multime de alegeri, de la cele zilnice,  aparent banale, pana la cele importante, cand trebuie sa evaluam mai multe optiuni si sa luam decizii pentru intreaga viata. Acestea din urma sunt cel mai greu de facut, iar uneori le amanam pana cand ajungem sa decida altcineva pentru noi.

Adevarul e ca si alegerea de a nu actiona tot o alegere e, iar in contextul actual, cand avem din ce in ce mai multe optiuni la indemana, lipsa asumarii responsabilitatii unei alegeri netezeste drumul catre din ce in ce mai multe crize existentiale.

Face parte din natura umana sa privim inapoi spre alternativele pe care le-am ignorat sau pe care din anumite ratiuni nu le-am valorificat si sa ne intrebam: Ce-ar fi fost daca? Si-asa ne pierdem intr-un labirint de indoieli despre cine suntem si ce dorim de la vietile noastre.

Daca privim cu atentie momentele cheie ale existentei si le comparam cu greutatea de a lua decizii din prezent, ne dam seama ca in unele perioade contextul evenimentelor, starile sufletesti, experienta sau intuitia, ne-au ajutat sa facem alegeri pe baza carora am devenit oamenii care suntem. Daca privim lucrurile prin prisma astrologica si avem la indemana un program care sa evidentieze tranzitele planetelor la harta natala (se pot ridica harti si manual, insa necesita mult mai mult timp), ne dam seama ca majoritatea evenimentelor din viata noastra au avut loc in preajma eclipselor. Atunci am simtit ca putem lua deciziile mai usor sau am fost nevoiti sa schimbam scenariul dupa care ne-am ghidat viata.

In fiecare an, la distanta de sase luni, avem cate doua seturi de eclipse, care se formeaza intotdeauna pe fazele de Luna noua, acestea fiind eclipsele de Soare sau Luna plina, eclipsele de Luna. Pentru a fi vorba despre o eclipsa, pe langa conjunctia sau opozitia dintre Soare si Luna, mai e nevoie de un element si anume axa nodurilor Lunii, adica axa formata de cele doua puncte in care orbita Lunii traverseaza ecliptica, calea aparenta a Soarelui din jurul Pamantului, daca privim lucrurile prin prisma observatorului de pe Pamant. Pe astrogramele noastre natale, axa nodurilor lunare apare ca Nodul Sud si Nodul Nord al Lunii, se deplaseaza in sens invers planetelor si traverseaza o zodie in circa un an si jumatate.

Chiar daca o eclipsa dureaza putin, efectul sau energetic acopera cateva luni inainte si dupa fenomenul propriu zis si da startul unor evenimente atat la nivel colectiv, cat si individual, generand schimbari, accelerand inevitabilul, totul in scopul evolutiei personale. La nivel individual, se manifesta mai vizibil atunci cand formeaza un aspect important cu planetele personale sau puncte sensibile precum Ascendentul hartii natale.  Avem fiecare perioade mai blande sau mai agitate, mai linistite sau mai dinamice si acest lucru se leaga intrucatva de pozitia in zodii a axei nodurilor Lunii care activeaza eclipse tocmai in aceste semne astrologice.

Din noiembrie 2018 si pana in iunie 2020, cat timp axa nodurilor lunare de deplaseaza prin Rac si Capricorn, eclipsele din aceasta perioada vor avea ca tema echilibrarea a ceea ce simbolizeaza Racul si Capricornul in general si in particular, pentru fiecare dintre noi. Nu e usor sa facem fata tensiunilor dintre doua doua zone opuse, importante ale vietii noastre si sa le si conciliem, dar tocmai acest lucru suntem obligati sa-l facem, iar temele acestei perioade vor fi printre altele asumarea responsabilitatii pentru lucruri pe care pana acum le-am ignorat sau ascuns, gestionarea emotiilor, asigurarea echilibrului dintre viata sociala si cea personala sau dintre latura materiala si cea intuitiva.

Despre semnificatia generala a prezentei nodurilor lunare pe axa Rac-Capricorn si despre datele eclipselor acestei perioade am scris pe larg aici si aici, nu e cazul sa reiau. Ideea este ca nativilor Rac si Capricorn sunt cei carora li se ofera posibilitatea de a schimba ceva in viata lor pentru a-si atinge potentialul de evolutie, dar si celor care au datele de nastere in jurul datelor eclipselor sau celor care au planete personale (Soare, Luna, Mercur, Venus, Marte) sau unghiuri in jurul datelor eclipselor.  Faptul ca planetele Saturn (responsabilitatea, disciplina, autoritatea) si Pluton (puterea) sunt in aceasta perioada in Capricorn urgenteaza constientizarea si transformarea modului de viata, de gandire, de simtire al fiecaruia dintre noi.

Vine randul nativilor Capricorn si Rac nascuti in primul decan al zodiilor lor sa-si ia portia de schimbare, odata cu eclipsa inelara de Soare care va avea loc pe 26 decembrie, a doua zi de Craciun, pe fondul unei Luni noi la gradul 4 si 7 minute Capricorn. La fel si nativii celorlalte semne cardinale, Berbec si Balanta nascuti in primul decan sau cei cu Nodurile Nord si Sud ale Lunii in zona 0-10 grade in semne cardinale, sau, asa cum am spus, cu planete personale si puncte sensibile in zona 0-10 grade ale semnelor cardinale. Amprenta lui Jupiter asupra conjunctiei Soare – Luna va fi deosebit de norocoasa, iar sextilul dintre Marte cu conjunctia aproape exacta dintre Saturn si Pluton va face din nativii Fecioara, Scorpion si Pesti ai ultimului decan al zodiilor lor favoritii eclipsei de Craciun. Si Uranus din Taur va aspecta armonios eclipsa, facand trecerea la urmatorul nivel mai usor de suportat.

Fiind vorba despre o Luna noua mai puternica, cu impact asupra primei jumatati a anului 2020 si avand ca tema simbolul Capricornului despre care vom vorbi mult de-acum incolo, se deschid posibilitati de reflectie asupra a ceea ce inseamna succesul pentru fiecare dintre noi. Probabil ca nativii Berbec vor ajunge la concluzia ca succesul reprezinta atingerea obiectivelor profesionale, nativii Taur vor descoperi insa calea spirituala prin explorare, studiu sau calatorii. Gemenii poate ca vor culege roadele financiare ale partenerilor lor, Racii vor gasi succesul in parteneriate multumitoare, Leii ca succesul inseamna organizare, iar Fecioarele, in urma unor analize corecte, vor gasi cu cine sa-si imparta singuratatea. Balantele poate ca vor reusi sa iasa din vechile sabloane pentru un echilibru emotional mai durabil, Scorpionii vor intelege in sfarsit ce impact au gandurile si cuvintele asupra succesului, Sagetatorii vor afla ca banii nu aduc fericirea dar e bine sa-i ai,  iar Capricornii se vor reinventa pentru a obtine ceea ce-si doresc. Varsatorii pot gasi ca succesul vine dupa o perioada de introspectie si solitudine, in timp ce-si asculta vocea interioara, iar Pestii vor gasi succesul in oamenii si idealurile cu care se  inconjoara.

Cum subiectul eclipsei ramane deschis mult timp de-aici inainte si se va intrepatrunde cu alte si alte evenimente astrale, e sigur ca-l vom mai atinge. Ceea ce trebuie sa stim si sa ajungem sa  acceptam este doar ca singurul lucru sigur din vietile noastre este schimbarea.

Luna noua in Scorpion – 28 octombrie 2019 – Revelatii

October 23, 2019 at 5:22 pm

Soarele se ridica mai tarziu din asternutul sau de noapte, insa lumina in care-si inmoaie pensula cu care da contur lucrurilor e mai diafana si mai pura. Nu-mi pot imagina o lume fara Soare ziua, cum nu-mi pot imagina o lume fara Luna, fara surpriza pe care mi-o ofera in fiecare noapte, cand n-o gasesc niciodata acolo unde o caut.

Exista momente pe care nu le poti impartasi cu nimeni, oricat de mult ai dori. De cele mai multe ori te intalnesti cu frumusetea in singuratate, cand nu e nimeni pe-aproape ca sa poti comenta despre culoarea unui trandafir, o frunza care se zbate sa cada sau un nor ce ia forma unui fluture si incepe sa zboare. Clipa trece si imaginea ramane intiparita numai pe retina proprie si parca-ti pare rau ca n-a fost cineva  pe-aproape, ca sa va bucurati impreuna.

Inima se deschide mai usor cand pastrezi contactul cu natura, in orice anotimp te-ai afla. Covorul de frunze pe care calci acum poate ca ti se pare jalnic si simti cum te cuprinde melancolia amintindu-ti  de anotimpurile mai tinere care-au trecut. Insa, de fiecare data,  lumina din tine te face sa intelegi ca faci parte dintr-un ciclu perpetuu si ca e bine asa, ca toate vin si pleaca intr-un mod pe care nimeni si nimic nu-l poate intrerupe. 

Un sentiment de neliniste apare de nicaieri pe masura ce Soarele se scufunda  in apele intunecate ale Scorpionului. Tot ceea ce parea rational si aparent controlabil isi schimba structura si ne trezim goi de continut, ca un vas ce asteapta sa fie umplut din nou. In urmatoarele 30 de zile energia Scorpionului va fi cea care va inunda nu numai vasele noastre, corpurile, ci si intreaga natura ce-si leapada invelisul efemer, pentru a se pregati de iarna. Probabil ca pe 22 noiembrie, cand Sagetatorul isi va intra in drepturi, frunzele vor fi parasit de tot crengile copacilor, iar noi vom fi scapat ce ceea ce nu avem nevoie pentru perioada urmatoare.

E greu sa vorbesti despre Scorpion, mai greu decat despre celelalte zodii, pentru ca este asociat cu procesele de transformare la toate nivelurile, mai inalte sau mai joase, in functie de motivatia  din spatele schimbarii. Asa cum stim, in timpul cat Soarele strabate zodia Scorpionului devenim mai introspectivi, cautand sa ajungem la radacina lucrurilor si chiar daca se lasa de cele mai multe ori cu emotii negative, suntem mai dispusi sa renuntam la tiparele ce ne impiedica sa obtinem ceea ce dorim cu adevarat. Cum Scorpionului ii corespunde domeniul de viata asociat cu intimitatea, misterul, finantele comune, mostenirile, moartea privita ca proces transformator,   acestea vor fi interesele noastre in urmatoarele saptamani.

Anul acesta, faptul ca sezonul Scorpionului se deschide cu o conjunctie Soare – Luna in opozitie aproape perfecta cu planeta Uranus, retrograd in Taur, face ca procesul transformator sa fie mai pregnant. Luna noua, reprezinta sfarsitul unui ciclu si inceputul altuia nou, o invitatie la initiativa si actiune pentru urmatoarele 28 de zile. Impactul obisnuit al unui asemenea moment de Luna noua este amplificat de opozitia cu Uranus, care produce de obicei schimbari spontane, alegeri neconventionale, atitudini si actiuni pripite, bruste si imprevizibile.

Luna noua din semnul Scorpionului  are loc luni dimineata, pe 28 octombrie, la ora 5 si 38 de minute ora Romaniei si la gradul 4 si 25 de minute Scorpion. Singurul aspect pe care il face  conjunctia Soare-Luna va fi opozitia la Uranus, aflat la gradul 4 si 37 de minute Taur, deci intr-un orb foarte mic. Faptul ca background-ul astral e asigurat de cuadratura Marte ( 15 grade Balanta)-Saturn (15 grade Capricorn), la fel de exacta, adauga perioadei imediat urmatoare un potential de pericol ce trebuie tratat cu maxima atentie. Energia Lunii noi combinata cu Uranus are nevoie de o multime de planuri B, C, D, etc, deoarece pot apare o multime de schimbari de situatie. Cuadratura Marte-Saturn ne pune in fata dorintelor si nevoilor limite si obstacole, care, mai ales in conditiile fortei emotionale a Scorpionului ocupat de patru corpuri ceresti, poate genera frustrare si manie, explozii de impulsivitate si comportamente absolut riscante.

Toti avem Scorpionul pe undeva in harta natala, la fel Taurul, Balanta si Capricornul. E o tesatura de energii provocatoare pe care le activeaza planetele, Soarele si Luna in conjunctie, pe care doar cu o multime de rabdare si un comportament defensiv, prudent, le putem dezamorsa. E adevarat ca daca nu esti obisnuit cu rabdarea, daca nu ti-o exersezi, nu poti controla propria explozie de energie pe care o aduci in ecuatie, care agraveaza orice problema. Acesti oameni nerabdatori si impulsivi, atat cei care au planete sau puncte sensibile la gradele amintite in semnele fixe, cat si in cele cardinale, dar mai ales cei care au aspect provocatoare intre Marte si Saturn sau Uranus si planetele personale in hartile de nastere, sunt cei care trebuie sa se gandeasca de doua, trei  ori inainte de a actiona.

De fiecare data cand o planeta se intalneste intr-un fel dinamic cu Uranus simtim o anumita neliniste care ne indeamna la un comportament neobisnuit, cei care va cunoasteti pe dinafara harta natala si urmariti de exemplu tranzitele Lunii, stiti asta. Acum e un moment care poate aduce circumstante care cer un anumit raspuns. Daca ne concentram doar cateva zile, de azi pana luni, pe ceea ce avem deja si suntem recunoscatori oricat de putin ni se pare ca reprezinta, de marti incolo putem sarbatori  :), vom sti ce avem de facut si care este urmatorul pas.