Luna noua in Leu – 1 august 2019 – Bucuria de a fi

July 29, 2019 at 5:24 pm

Intr-una din zilele trecute s-a implinit un an de cand am ajuns la Santiago de Compostella, la capatul unui drum de 14 zile de mers pe jos, cu rucsacacul in spate. Indiferent daca esti sau nu pelerin, trebuie sa vizitezi orasul macar o data in viata, e cel mai viu loc pe care l-am vazut vreodata. Si nu pentru ca e aglomerat, desi e, ci pentru ca respira bucurie, tinerete si incredere, innoindu-se zi de zi. Circa 1000 de pelerini ii trec pragul in fiecare zi, din aprilie pana in octombrie, cat vremea e mai prietenoasa, nu stiu vreun oras atat de mic sa aiba o fluctuatie atat de mare de vizitatori.

Cand am ajuns la capatul calatoriei ploua marunt. Nu plouase niciun pic de cand pornisem la drum, asa ca a durat ceva timp pana am gasit pelerina, la fundul rucsacului. Am intrat in Santiago de Compostella aproape uda, intr-o atmosfera aproape tomnatica, dar eram atat de bucuroasa, ma simteam atat de eu insami, atat de increzatoare in mine, incat putea sa ploua cu galeata si n-as fi simtit nimic decat bucurie pura.

Nu stiu ce pulbere de stele e presarata pe Camino sau de unde vine magia care te poarta aproape levitand pe drumurile acelea aspre, stiu doar ca nu e zi de-atunci in care sa nu simt un dor aproape sfasietor de-a ma intoarce si de-a inflori din nou.

Genul acesta de senzatie de bucurie si de multumire sufleteasca ar trebui sa o simtim cu totii in aceste zile, cand zodia Leului se umple de planete. Atmosfera a inceput sa se incalzeasca odata cu Mercur si Marte, care au depasit granita Racului, prima  la sfarsitul lui iunie, a doua pe 1 iulie. Cele doua planete s-au intalnit in Leu pe 8 iulie si ne-au dat un impuls de indrazneala si creativitate, incurajandu-ne sa fim noi insine cu riscul de a merge un pic prea departe, fara a ne gandi la consecinte, datorita cuadraturii conjunctiei Mercur-Marte cu Uranus din Taur. Intre timp, Mercur a devenit retrograda si acum a revenit in Rac, insa i-a luat locul in Leu Soarele, pe 23 iulie si Venus, pe 28 iulie. Pe 31 iulie, grupului din Leu i se va alatura si Luna, care va forma cu Soarele un aspect de Luna noua pe 1 august, la ora 6 si 12 minute, ora Romaniei.

La prima vedere, am putea considera perioada acestei Luni noi ca fiind extrem de favorabila  relatiilor de iubire, bunastarii materiale si creativitatii, datorita conjunctiei luminariilor cu planeta Venus, intr-un orb de patru grade. Relatiile, valorile, banii si stima de sine vor fi temele dominante ale urmatoarelor patru saptamani, foarte vizibile pentru fiecare dintre noi, pentru ca aspectul are loc in zodia stralucitoare a Leului cel doritor de atentie, care ne indeamna sa actionam, sa indraznim sa fim cei mai buni. Totusi, lucrurile nu sunt atat de simple precum par, Venus se apropie si de o cuadratura generatoare de evolutii neasteptate,  cu Uranus din Taur.

Planeta Venus isi arata generozitatea prin stimularea creativitatii, a dorintei de distractie si a bunastarii atunci cand totul functioneaza bine,  dar cand primeste aspecte provocatoare vibratia emanata creeaza discofort, dificultati in relatiile sociale si de iubire, experiente nefericite atrase de stari emotionale negative. Lucrurile ne pot lua prin surprindere datorita cuadraturii cu Uranus, cei mai infricosatori scheleti ascunsi in dulap pot iesi la lumina zilei. Din pacate, acest lucru s-a petrecut la propriu zilele trecute si toti am trait emotii greu de descris urmarind evolutia cercetarilor in cazul crimelor de la Caracal. Din pacate, e foarte probabil ca aceste emotii odata eliberate prin cuvinte pe retelele de socializare sa se dovedeasca nefolositoare pe termen mediu si lung, emotiile, gandurile si vorbele fiind inutile atunci cand nu se transforma in actiuni.

Gelozia, invidia, ura, razbunarea, anxietatea, tensiunea pot conduce la comportamente imprevizibile si accidente si la nivel individual, asa cum stim deja. Cu cat suntem mai conservatori si mai dependenti de modele si tipare, cu atat interactiunile cu ceilalti vor fi mai frustrante si mai suparatoare. Un spirit deschis si flexibil va face fata mai usor tensiunilor generate de circumstantele imprevizibile sau de oamenii excentrici sau iresponsabili pe care e posibil sa-i intalnim. Este insa la fel de posibil ca noi insine sa avem un comportament neasteptat vis-a vis de ceilalti, noi sa fim cei iritati si nerabdatori care actioneaza impulsiv. Aceste predispozitii exista mai ales pentru cei care au aspecte Venus-Uranus in harta natala,  pentru nativii crucii fixe (Taur, Leu, Scorpion si Varsator) sau cu planete personale sau puncte sensibile in zona 3-10 grade in aceste zodii fixe.

Fiind pusi in garda in legatura cu tensiunile care pot aparea in relatii datorita granitei aproape invizibile dintre cooperare si independenta, apetitului mare catre cumparaturi, nelinistii, iritarii, incertitudinilor, razvratirii, poate ca vom gasi resurse suplimentare de rabdare. Chiar daca planeta Mercur devine stationara pentru a-si relua miscarea directa de la gradul 23 Rac chiar pe 1 august, nu avem liber la decizii, semnari de documente sau cumparaturi  pana cand planeta nu va trece de zona de umbra, adica din 15 august incolo. Chiar daca atmosfera devine mai clara, nu este atat de clara incat sa vedem toate implicatiile actiunilor noastre si nu e cazul sa ne asumam riscuri inutile.

De-acum incolo nu putem decat sa trecem la treaba. Cunoscandu-ne harta natala, stim care este sectorul iluminat de Luna noua in Leu si incepem sa ne clarificam intentiile cu care vom lucra in timpul lunii august. In cazul meu e vorba despre conexiunile sociale si nu am planete sau unghiuri in plaja sensibila la mari schimbari, asa ca ma pot gandi la idei de actiune. Tu in ce sector de harta si de viata trebuie sa-ti exprimi creativitatea in luna august?

Eclipsa partiala de Luna – 17 iulie 2019 – Lumina adevarului

July 13, 2019 at 7:13 pm

Am avut cateva experiente cu turbulente in timpul zborului cu avionul, dar ultima chiar m-a speriat si m-a facut sa ma gandesc la Dumnezeu si sa ma rog. Si cred ca nu numai eu am facut asta, in cele zece minute de zguduiala am vazut multi oameni nelinistiti, chiar daca pilotul ne asigurase ca situatia este sub control.

Imediat ce zborul a devenit din nou lin, am incercat sa-mi dau seama de ce si eu, ca atatia altii, ne aducem aminte de Dumnezeu mai ales la nevoie. Unul dintre motivele mele este acela ca am un trecut in relatia cu Divinitatea, am vazut si am avut parte de multe minuni si stiu cat de importanta este rugaciunea atunci cand ajung la concluzia ca nu pot face toate lucrurile singura.

Cred ca multi dintre voi stiti cat de puternica este rugaciunea, unii ne incepem ziua rugandu-ne, altii o sfarsim cu un “Multumesc!” sau ne gandim uneori sa cerem ajutorul Celui de Sus chiar inainte de a porni catre un scop sau o destinatie. Asa cum comunicam intre noi, comunicam si cu Divinitatea, numai ca Aceasta ne ofera increderea absoluta, pacea si inaltarea de care avem nevoie ca sa vedem lucrurile mai clar.

Daca mai meditam putin si asupra simbolului sabian al gradului 24 Capricorn, la care ale loc Luna Plina asociata eclipsei partiale de Luna de marti noaptea, si anume “ O femeie intrand la manastire”, lucrurile par sa se lege. Pentru multi dintre noi, daca nu pentru toti, cred ca a venit momentul unei introspectii, o perioada de indepartare de cerintele si presiunile sociale, pentru a vedea lucrurile dintr-o perspectiva mai profunda. Comutatorul detasarii de tensiunea emotionala in cazul meu, au fost  cele zece minute de turbulente, dar exista o multime de tensiuni induse de probleme in iubire, in sanatate sau financiare, care au nevoie de contemplare in singuratate pentru alegerea unei solutii responsabile si clare. Solutia poate fi mai usor de pus in practica, precum oprirea intr-un punct pentru reducerea pierderilor, sau mai greu de asimilat si dus pana la capat, precum pierderea sperantelor, renuntarea sau sacrificiul.

Toate aceste probleme variate cu care ne putem confrunta sunt plasate sub lumina Lunii pline din zodia Capricornului, care va avea loc pe 17 iulie, imediat dupa miezul noptii, la ora 0 si 39 de minute. Luna, situata la gradul 24 si 4 minute Capricorn se va opune Soarelui din Rac intr-un fenomen de Luna plina cu implicatii mai puternice, datorita apropierii de axa nodurilor lunare. Aceasta va transforma opozitia luminariilor intr-o eclipsa partiala de Luna ce va fi vizibila in Europa, Africa, Asia, Australia, America de Sud, deci si de la noi din tara.

Mai mult decat o Luna plina obisnuita, eclipsa de marti noaptea se face simtita la un nivel profund, datorita apropierii la numai 2 grade de planeta Pluton, care ne instiga la miscare si transformare, apasand pe cele mai subtile butoane pentru a ne depasi limitele. Intentia de a lucra cu aceasta energie dura, intens emotionala, este greu de presupus ca se va materializa, evenimente sau situatii  pe care nu le putem nici explica, nici controla pot provoca conflicte si turbulente transformatoare in toate domeniile de viata, atat la nivel personal, cat si ca societate.

Planeta Saturn este si ea implicata in ecuatia eclipsei, insa nu atat prin apropierea de Luna sau opozitia cu Soarele, deoarece aceste aspecte au loc la o distanta de sapte grade, cat datorita aspectelor pe care le face cu Venus din Rac si Neptun din Pesti. Opozitia Venus – Saturn, aproape exacta in timpul eclipsei, ne afecteaza atat relatiile cat si finantele, favorizand aparitia intarzierilor si limitarilor in aceste zone, provocand tristete si singuratate. Doar o abordare rationala si practica va da rezultate pe termen lung si chiar daca nu putem avea incredere deplina in propria judecata (energiile greu de stapanit ale celor cinci planete retrograde, dintre care si Mercur), sextilul dintre Saturn si Neptun ne aduce speranta ca ceva bun si important e gata sa se intample, dupa ce prezentul  va spune ce are de spus.

E foarte probabil ca apropierea de momentul eclipsei sa ne faca mai nervosi, suparati pe toti si pe toate, datorita propriei vulnerabilitati la ceea ce se intampla in jurul nostru. Ranile trecute poate ca vor supura din nou, aducandu-ne aminte de durerile alungate in cele mai intunecoase parti ale subconstientului. Pana nu o sa facem efortul de a le privi in fata, acceptandu-le si intelegand mesajul pe care ni-l transmit, nu vom putea discerne deciziile inspirate de cele pe care le putem regreta mai tarziu. De aceea nici nu e momentul, pe perioada eclipsei, sa actionam in directia in care ne conduc emotiile, acestea sunt foarte fluctuante si avand mai degraba nevoie de eliberare.

Impactul energiei eclipsei va fi mai mare pentru cei care primesc aspecte de conjunctie, cuadraturi sau opozitii la planetele personale sau la punctele sensibile ale hartii natale, precum Ascendentul sau Mijlocul Cerului. Ca urmare a raspunsurilor emotionale, zonele de viata ocupate de Rac si Capricorn din hartile natale ale fiecaruia dintre noi, amplificate si sensibilizate in perioada eclipsei, vor suferi schimbari treptate in urmatoarele luni, dar aceasta numai dupa eliminarea  bagajului emotional care ne tine pe loc. In timp, vom intelege ca Cineva acolo sus chiar ne iubeste si ne arata adevarul care ne lumineaza calea.

Eclipsa totala de Soare – 2 iulie 2019 – Vantul schimbarii

June 26, 2019 at 7:15 am

Am vazut si eu, ca multi altii, miniseria Cernobil. Am regasit, desi n-am cautat niciodata din ’89 incoace, teama continua pe care am trait-o zi de zi inainte de revolutia din Romania (sau ce-o fi fost ea). Fiecare minut si cadru, la fel si muzica ce insotea povestea accidentului nuclear cu consecinte de cosmar ce continua sa se propage si astazi, mi-a adus aminte de tineretea mea incorsetata de limitare, frica, minciuna si ignoranta. Recomand filmul mai ales nostalgicilor comunisti, fie si pentru a-si retrai “maretele idealuri”, daca nu pentru a se trezi la realitate.

Nu sunt o persoana rebela, cel putin nu la suprafata, dar serialul acesta a rascolit in mine toata neputinta pe care am trait-o zeci de ani, chiar daca nu intotdeauna la nivel constient. Si ma gandesc  cat rau ne-a facut noua, nu numai ca natie ci si la nivel individual, aroganta si lipsa de omenie a regimului comunist care ne-a condus vreme de 50 de ani apeland la minciuna si frici reale, dar mai ales subconstiente.

Dezastrul surprins in cele 5 ore de film este foarte convingator mai ales pentru, noi, cei care eram persoane mature pe 26 aprilie 1986. Atunci eroarea umana, atat la nivel de persoana cat si la nivel de societate, a fost cea care a produs  cel mai grav accident din istoria energiei nucleare. Istoria insa e foarte creativa, am ajuns intr-un punct in care omenirea pare din ce in ce mai mult scapata de sub control.

Atmosfera devine din ce in ce mai incarcata pe masura ce ne apropiem de nucleul eclipselor verii 2019. Eclipsele sunt niste faze de Luna noua si Luna plina mai speciale, in a caror ecuatie intra si axa Nodurilor Lunare, asa cum am scris in articolul de aici. O eclipsa functioneaza putin diferit din punct de vedere astrologic fata de o faza a Lunii, in sensul ca, legate fiind de niste puncte imaginare precum Nodul Nord si Nodul Sud al Lunii, ele nu au efecte doar cu cateva zile inainte si dupa fazele propriu-zise ci marcheaza niste puncte sensibile pe astrograma fiecaruia dintre noi, care vor fi active pana la urmatorul set de eclipse. Si cum eclipsele au loc din sase in sase luni, aceste puncte se vor activa la fiecare tranzit al unei planete prin acel punct, in aceasta perioada.

Prima eclipsa va fi una de Soare, o eclipsa totala care nu va fi vizibila de la noi din tara ci doar din America de Sud. Luna se va afla alaturi de Soare la gradul 10 si 37 de minute in zodia Racului intr-o faza de Luna noua cu maximul de acoperire la ora 22 si 17 minute, ora Romaniei si va declansa evenimente tranformatoare legate de casa, familie, radacini, siguranta, securitate emotionala, grija fata de altii si a altora fata de noi, adica exact subiectele cu care ne intersectam din 21 iunie incoace. Fiind vorba despre Rac, temele sunt supraincarcate emotional si probabil ca apropierea din ce in ce mai mare de eclipsa, ca si retrogradarea lui Mercur, care momentan se afla in perioada de umbra, le vor mari importanta in mod nejustificat.

Fiind o faza de Luna noua mai intensa, putem privi eclipsa ca pe o posibilitate pentru noi planuri pentru viitor, pentru a ne gandi la noi inceputuri, iar cei mai perseverenti dintre noi au ocazia chiar sa-si scrie intentiile pe hartie. Zilele trecute am citit despre un mod foarte creativ in care ne putem pune dorintele la lucru si anume scrierea lor pe bucatele de hartie si introducerea, in timp, intr-un “borcan al dorintelor”, monitorizand periodic indeplinirea lor. Asa ca n-ar fi o idee rea sa incepem chiar acum sa ornam un borcan si sa-l punem la treaba pe 2-3 iulie.

Conjunctia Soare-Luna nu este aspectata de alte planete, asa ca avem libertatea de a ne misca cu gandul incotro dorim.  Un sextil separant larg al conjunctiei cu Uranus din Taur ne poate aduce surprize placute si interesante, intalniri, activitati de grup stimulative. Totusi, suntem in raza de actiune a eclipsei partiale de Luna din Capricorn, ce va avea loc pe 17 iulie si ne va pune in legatura cu perechea Saturn-Pluton din aceasta zodie. Aceasta conjunctie va aduce cumva in actualitate trecutul, fortand o cale catre vindecare, insa ne vom ocupa de acest subiect intr-un articol viitor. Si Marte are un cuvant de spus in urmatoarea perioada, prin conjunctia sa cu Mercur, ambele planete aflandu-se in cuadratura cu Uranus din Taur pe perioada eclipsei de Soare din 2 iulie.  Poate ca modul cel mai potrivit de a depasi cu bine provocarile eclipsei ar fi sa vorbim cat mai putin, abtinandu-ne cat se poate de mult nu numai de la vorbe ci si de la a reactiona conform primului impuls.

Eclipsa va produce efecte semnificative pentru toti nativii Rac, ca si pentru cei care au Ascendentul in acest semn, pentru cei la care conjunctia Soare-Luna din 2 iulie formeaza aspecte dinamice de cuadratura sau opozitie la planetele sau punctele importante ale hartilor lor natale. Si nativii Capricorn sau cei cu Ascendentul in Capricorn vor avea parte de schimbari importante ale modului in care se percep pe sine ca reflectare a felului in care li se desfasoara relatiile personale si profesionale. Eclipsele ne conduc pe fiecare catre solutii de rezolvare ale unor probleme, catre finaluri bruste ce ne deschid ochii sau mintea catre noi posibilitati. Zona de viata supusa schimbarii depinde de locul de pe harta natala activat de eclipsa si fiecare vom raspunde in felul nostru provocarilor, de-a lungul urmatoarelor sase luni. Nu trebuie sa uitam ca singurul lucru constant in Univers este schimbarea si ca schimbarile sunt bune chiar daca nu sunt intotdeauna confortabile.

Luna Plina in Sagetator –17 iunie 2019 – Optimism, generozitate si noroc

June 13, 2019 at 4:18 pm

„Limpede nu vezi decât cu inima. Miezul lucrurilor nu poate fi văzut cu ochii.” – Micul print

Imi place sa merg dimineata in parcul de langa casa. In timp, am devenit mai atenta la viata copacilor de-acolo si la universul lor necuvantator.  Nu mai este un secret faptul ca si copacii, ca si tot ce face parte din regnul vegetal, sunt fiinte sociale care  “vorbesc” intre ei folosind un limbaj subtil, pe care noi, oamenii, l-am uitat.

Cand eram mica ma cataram in prunii si merii din livada bunicilor si stateam ore in sir imaginandu-mi povesti despre viata subterana a radacinilor lor, vedeam micii lastari ca pe niste copii ca si mine, doar ca mai cuminti si mai rabdatori. Cu fiecare an care-a trecut de-atunci s-a diminuat treptat aceasta prospetime a mintii care crede si lucrurile pe care ochii nu le pot vedea. Si pe buna dreptate, ca oameni maturi, timpul reveriei si imaginatiei a fost ocupat cu lucruri “serioase”, care fac agenda vietii de fiecare zi.

Pe masura ce crestem, perceptia devine din ce in ce mai limitata, superficiala si lipsita de sens, iar asta ne face sa fim mai tristi si mai confuzi. Frumusetea trece pe langa noi, nebagata in seama, pentru ca am uitat ca cele mai frumoase lucruri nu pot fi vazute sau atinse ci simtite cu inima.

Inca ne aflam in zodia Gemenilor si pe masura ce ne apropiem de Luna Plina din semnul Sagetatorului de lunea viitoare, paleta de optiuni se diversfica si apar noi si noi posibilitati prin care putem vedea sau rezolva lucrurile. O anumita tensiune deja pluteste in aer datorita opozitiei  active dintre Marte si Saturn, aflate in conjunctie cu Nodul Nord , respectiv Nodul Sud al Lunii. Frustrarea si dezamagirea datorate sperantelor tesute pe o realitate falsa trebuie dezamorsate cumva pentru a nu produce daune majore corpului, mintii sau spiritului. Consumarea acestei energii inflacarate si potential distructive in activitati productive ar fi cea mai buna solutie, o activitate fizica intensa, un antrenament obositor sau o discutie de la suflet la suflet ne pot feri de consecinte neplacute pe termen lung.

Luna Plina despre care vorbim va avea loc luni, 17 iunie, la ora 11 si 36 de minute ora Romaniei si va opune Luna – Soarelui pe axa Sagetator-Gemeni la gradul 25 si 54 de minute. Ca orice fenomen de Luna plina, si acesta ne umple cu un anumit tip de energie, pe care o simtim cu totii, fie ca-i dam un inteles sau nu.  Ca de fiecare data ajungem la un punct culminant, o borna kilometrica situata pe drumul pe care am pornit, in care, confruntati cu anumite dificultati sau consecinte, decidem daca sa mergem mai departe sau aflam despre ceea ce avem nevoie in continuare. Fiind vorba despre Sagetator, este vorba despre un adevar care nu va putea trece neobservat. Jupiter, conducatorul Sagetatorului se afla in apropierea Lunii si opus Soarelui si ne injecteaza cu o doza incredibila de entuziasm, optimism si curaj pentru a ne urmari visurile, insa e nevoie de multa prudenta pentru a nu risipi ceea ce avem deja.

Optimismul exagerat si lipsa de masura adauga un plus de combustibil emotiilor, amplificandu-le volumul si directiile de exprimare, datorita background-ului  planetar activat de Luna plina. Pentru ca nu atat Luna plina este cea care ne solicita atentia ci cele doua aspecte planetare importante ale intregului an 2019, care devin exacte acum. Primul este cuadratura dintre planeta Jupiter, aflata la gradul 18 Sagetator si Neptun, aflata la 18 grade in zodia Pestilor, generatoare de confuzie si amagire, probabil necesare pentru testarea scopurilor si cauzelor pentru care lucram sau ne luptam. Cele doua planete se vor intalni prin cuadratura pe 16 iunie, cu cateva ore inainte de Luna Plina, insa aspectul este si va fi activ mult timp de-aici incolo, pana dupa octombrie. Toti astrologii invita la un plus de precautie atunci cand e vorba despre ceva care pare prea bun ca sa poata fi adevarat, fie ca e vorba despre o relatie, o oportunitate financiara sau o idee.

Al doilea aspect este sextilul dintre planeta Saturn, aflata la gradul 18 Capricorn si Neptun, exact pe 18 iunie, si el activ tot anul, pana dupa noiembrie, ca o ancora infipta in realitatea prezenta, ce reduce un pic riscul amagirii si inselaciunii si ne ajuta sa intelegem mai clar motivele spirituale ale alegerilor noastre. Colaborarea dintre cele doua planete deschide o cale catre manifestarea visurilor cu adevarat realizabile, dupa ce au fost triate de cuadratura Jupiter – Neptun. Din pacate, cele doua perechi de planete se afla de-abia la a doua intalnire din anul 2019, a treia si ultima petrecandu-se in toamna. Asa ca de-abia catre sfarsitul anului vom avea la indemana toate informatiile si instrumentele, ca si claritatea mentala de a gasi obiectivele care sa merite timpul si angajamentul nostru.

Tot in perioada de maxim a discului lunar mai avem un aspect care nu se va epuiza nici el atat de repede. Este vorba despre conjunctia dintre Mercur si Marte, care se va activa in trei semne diferite in urmatoarele luni. Pe 18 iunie, in perioada despre care vorbim, cele doua planete se vor intalni prima oara la gradul 20 Rac si se vor opune lui Saturn din Capricorn, rezultand o energie mentala agresiva sau defensiva, o multime de reactii impulsive, ostilitate din partea mediului, care impun rabdare si atentie la ceea ce spunem si cum actionam. Probabil ca nu mai e nevoie sa spun ca ne apropiem cu pasi repezi de eclipsa totala de Soare  din 2 iulie, care contribuie si ea cu propria vibratie la mixul de energie pe care-l resimtim.

Totusi, Luna plina a lui iunie este cunoscuta ca Luna capsunului, a trandafirului sau a mierii, trei lucruri care ne pot face fericiti si multumiti pentru o clipa, unica ce conteaza, clipa prezenta. Daca am reusi sa ne deschidem inima si sa impartasim cu ceilalti starea noastra buna, am crea un moment de optimism, generozitate si noroc, adica exact spiritul acestei Luni pline din zodia Sagetatorului.

Luna Noua in Gemeni – Fii muzicianul propriei vieti!

May 31, 2019 at 8:09 am

Am aflat ca exista o carte cu titlul “O viata marunta” si ca e si buna pe deasupra, iar acest lucru mi-a trezit un suvoi de ganduri. A venit ca o concluzie a gandurilor mele din ultimii ani. Pe masura ce am avansat in varsta, sentimentul ca mi-am irosit viata si ca nu am facut ceea ce as fi putut face a fost din ce in ce mai acut.

Nu stiu subiectul cartii, n-am citit nicio recenzie, insa parca rezoneaza cu ceva in mine, care-mi spune ca oricat de mult ne-am dori sa facem ceva important in viata, sa lasam dupa noi ceva care sa insanatoseasca lumea in care traim, sentimentul ca am fi putut face mai mult nu ne va parasi niciodata. De aceea mi s-a lipit si astrologia de suflet, pentru ca am dorit sa inteleg care sunt uneltele pe care le am la indemana pentru a-mi cladi viata pe care o doresc.

Adevarul e ca nicio viata nu e marunta, daca ne gandim la implicatiile pe care le are asupra celor cu care interactionam de-a lungul ei. Fie ca avem copii pe care-i educam cum stim noi mai bine, talente pe care le materializam in opere de arta mai mult sau  mai putin cunoscute, ca descoperim leacul cancerului sau alimentul minune sau ca traim o simpla viata de salariat care interactioneaza intr-un birou cu colegii lui sau cu cei in slujba carora se afla, toti facem parte dintr-un intreg care evolueaza putin cate putin datorita fiecaruia dintre noi.

“Un mare muzician la pian” este simbolul sabian al Lunii Noi din zodia Gemenilor, care are loc luni 3 iunie, la ora 13 si 18 minute, ora Romaniei. Soarele, intrat in zodia Gemenilor saptamana trecuta, se va intalni cu Luna la gradul 12 si 34 de minute, aducand in actualitate nevoia unor inceputuri si posibilitati legate de schimbul de idei, informatii, comunicare in general. Semintele gandurilor si cuvintelor noastre, plantate in perioada Lunii Noi de saptamana viitoare, vor avea forta de a croi noi inceputuri pana la eclipsa totala de Soare din 2 iulie si ar fi bine sa stim fiecare dintre noi in ce zona de viata are loc, pentru a ne stabili intentiile cu o mai mare precizie.

E destul de curios faptul ca un semn atat de ocupat mental , extrovertit si dual, dansand in permanenta intre doua realitati la fel de ispititoare, gazduieste Luna Noua la gradul care simbolizeaza performanta obtinuta prin cultivarea prin munca si perseverenta a talentului. Aici e vorba despre un pianist, dar poate fi vorba despre orice talent sau abilitate pe care e nevoie sa o exersam pana la epuizare pentru a ajunge la performanta. De-abia dupa aceea, dupa ce stapanim bine pasii necesari unui “concert” de succes, putem improviza, adaugand propria experienta emotionala. Asa functioneaza orice program prin care dorim sa  punem in valoare ceea ce facem, intai intelegem, invatam, exersam, cultivam si apoi performam prin adaugarea in ecuatie a propriilor emotii si sentimente.

Daca ne uitam pe harta momentului, faptul ca Luna Noua nu aspecteaza celelalte planete intr-un mod major, ne da libertatea de face lucruri specifice Gemenilor, care sa ne permita sa intelegem viata in toata diversitatea ei, fara idei preconcepute, elastici in perceptii si gandire, optimisti si veseli, precum nativii zodiei. Putem sa ne interpretam propria melodie, fiind atenti, in acelasi timp, la fiecare nota pe care o cantam, vorbim, sau gandim. Cum suntem in plina cuadratura Jupiter-Neptun, careia i se va adauga Soarele in curand pentru a crea un careu in T pe semne mutabile, care nu favorizeaza gandirea clara ci iluzia si confuzia, avem nevoie de ceva timp pentru reflectie si linistire a mintii inainte de a lua decizii majore.

Canalizarea energiilor creative latente in activitati specifice zodiei cred ca e cea mai buna solutie, care ne ajuta sa gasim raspunsuri la intrebarile, chiar nerostite, care ne tulbura mintea. Deschiderea mintii prin conversatii si schimburi de idei, explorarea imprejurimilor interioare (prin citit si scris) si exterioare ne vor face sa simtim mirosul libertatii pe care probabil ca o vom experimenta in curand, odata cu Luna Plina din Sagetator, din 17 iunie. Dar pana atunci, sa cautam un loc linistit in care sa ne odihnim mintea si sa respiram aer proaspat.

Luna Plina in Scorpion 19 mai, ora 0 si 12 minute, ora Romaniei – Cine seamana vant, culege furtuna

May 15, 2019 at 3:57 pm

Chiar daca as fi fost  vreo indecisa, cum sunt inca multi altii, si tot m-ar fi prins flama acestor alegeri europarlamentare. Cum ne petrecem atata timp pe Facebook, e clar ca nu ne scapa nimic, macar la nivel de titlu  si parca simt o agitatie din ce in ce mai mare pe masura ce ce ma apropii de 26 mai.

Viata bate filmul intotdeauna, iar galeria de personaje de la mitingurile zilnice ale PSD-ului e mai variata chiar si decat gama de specimene, incidente si evenimente  din Game of Thrones. Daca in serial mi-au murit demult personajele preferate, macar sperantele din lumea reala sa nu mi se spulbere.

Ideea e ca nu mi-as fi imaginat vreodata ca asa va arata Romania anului 2019. In loc sa evoluam catre campanii si discursuri rationale si civilizate, frica de puscarie a unor actori de pe scena politica ne muta, prin cele mai infecte si violente alocutiuni sau amenintari, din democratie, in plin feudalism.

Chiar acum mi-a sosit pe newsfeed un titlu despre raspandirea unui nou virus periculos in Romania. Nu stiu despre ce e vorba, ca nu-mi perd timpul cu petarde, dar un virus periculos tot este, unul care ne otraveste mintile si viitorul.

Orizont mental limitat, imprastiere mentala, fluctuatii de gandire, nervozitate, temeri nejustificate, scheme mentale greoaie, memorie slaba, tendinta de a judeca situatiile si oamenii prin ceea ce ne place sau displace, sporovaiala despre lucruri personale si banale, gandire polarizata, lipsa de intelegere, prejudecati, dependente, rasism. Iata numai o parte dintre semnificatiile aspectului pe care il face Mercur aflat la gradul 24 Taur cu Luna Plina din Scorpion, care se opune Soarelui, aflat in Taur, la gradul 27 si 38 de minute. Recunoasteti discursul?

E un moment complicat, o Luna Plina in Scorpion e foarte provocatoare in general prin intensitatea trairilor pe care le stimuleaza, insa daca mai adaugi in ecuatie si pe Mercur in aspect dinamic, ea devine chiar stresanta din punct de vedere al comunicarii si al perceptiilor cu totul personale, nu chiar conforme cu realitatea. Si daca mai avem in vedere si conjunctia perturbatoare dintre planetele Venus si Uranus, aflate la distanta de cateva minute la gradul 4 Taur,   vom avea un tablou surprinzator in materie de bani, relatii, valori si stima de sine.

Luna Plina aflata in semnul  puternic transformator al Scorpionului aduce o atmosfera intensa, apasatoare, cu potential transformator  pentru toti, indiferent pe ce nivel ne-am afla. Aceasta transformare poate fi pe un plan mai inalt sau mai coborat si in functie de motivatia din spatele schimbarii. Poate ca nu este intamplator faptul ca alegerile pentru componenta noulul Parlament European au loc pe perioada de actiune a acestei Luni Pline puternice, serioase si transformatoare, poate ca vom avea si beneficii de la schimbarea care se intrevede la orizont. Si probabil ca nu numai la noi discursul campaniilor este atat de abrupt si lipsit de diplomatie, Scorpionul este in general un semn cu emotii profunde, puternice si in anumite situatii razbunator.

Asa ca ne putem astepta la un virf de emotii nu numai la nivel colectiv ci si pe frontul de-acasa si din toate domeniile de viata pe care le ocupa Scorpionul in harta natala a fiecaruia dintre noi. Fiind implicat Mercur, probabil ca gandurile si cuvintele pe care le vom spune vor avea un impact in urmatoarele saptamani, de aceea poate ar trebui selectate mai cu grija. Un control asupra propriilor emotii ar fi de dorit, pentru ca se stie ca de aici pleaca totul, scoatem la suprafata  propriile convingeri, tipare, neimpliniri si frustrari, proiectandu-le pe cei care se intampla sa ne fie aproape.

Perioadele cu Luna Plina aduc cumva lucrurile la lumina, ne confruntam cu consecintele actiunilor noastre anterioare si trebuie sa le primim cu intelepciune si rabdare, invatand ceva din ele. De data aceasta, cu aspectele de trigon, respectiv sextil pe care le face planeta Pluton la conjunctia Soare-Mercur si  Luna, probabil ca vom intelege lucrurile la un nivel mai profund, vazand dincolo de suprafata si de aparente ceea ce ni se ascunde cu buna stiinta.

Dupa mine, Luna Plina in Scorpion este numai varful aisbergului, conjunctia Venus-Uranus in Taur, un eveniment care se intampla prima oara dupa 80 de ani este mai  greu de anticipat. Oricum e greu de anticipat cum actioneaza Uranus in general, stimulat de Venus probabil ca ne va perturba intr-un mod surprinzator obiceiurile, rutina zilnica si in concluzie securitatea emotionala si materiala pe care se baza cumva viata noastra.

Surprizele pot fi de tot felul, asa cum am mai spus, in functie de pozitia planetelor pe harta natala, iar Luna Plina din Scorpion le va amplifica  asa cum stie ea mai bine, amestecand emotiile si agitand spiritele.  Ce putem face? Ce sta in puterea noastra sa facem? Pai in primul rand sa ne linistim mintea cum am invatat pana acum si sa ne abtinem de la a reactiona imediat dupa ce intalnim stimulul. Cateva respiratii complete si adanci, poate un ulei esential care stim ca ne linisteste si o melodie cantata din inima. Se stie ca Taurul guverneaza gatul , iar cantatul poate ridica energia Scorpionului  catre vibratii mai inalte. Iar pe 26 mai sa mergem la vot.

Luna Noua in Taur – 5 mai 2019, ora 1.48, ora Romaniei – Eu stiu

May 2, 2019 at 6:21 pm

Atmosfera celor cateva zile de sarbatoare petrecute in familie m-a facut sa ma gandesc la cat de bogata ma simt, fara sa fie vorba de ceva material. Daca intrebi pe un parinte ce il face sa se simta bogat, e foarte probabil  sa-si numesca fiii sau fiicele ca sursa a valorii sale, insa lucrurile nu sunt atat de simple. Sunt atatia oameni fara copii, oameni care nu mai au pe nimeni apropiat, oameni obisnuiti care stiu ca nu lasa in urma lor creatii valoroase, oare acestia nu se simt bogati fara a avea conturile din banci pline?

Intr-un interviu de 6 minute pe care l-am vazut pe Facebook, Carl Jung, intrebat de reporter despre educatia sa religioasa, a raspuns ca in copilarie familia sa mergea in fiecare duminica la biserica si ca atunci credea in Dumnezeu. Iar cand a fost intrebat daca acum continua sa creada, a raspuns: E dificil de raspuns, acum stiu. Nu am nevoie sa cred, eu stiu.

Putem avea banii, casele sau calatoriile pe care le-am visat, afaceri, masini sau haine frumoase care ne fac sa ne simtim bine in societate, copii carora sa le oferim cele mai bune conditii si educatia potrivita, in general putem avea toate lucrurile de care avem nevoie, dar daca nu avem pace inauntrul nostru nu suntem capabili sa apreciem nimic, vrem mai mult si mai mult. Si pacea cred ca vine din experienta care transforma acel “eu cred” in “eu stiu”.

Suntem in miezul primaverii, in plina zodie a Taurului, semn fix, de pamant, in permanenta legatura cu lumea exterioara prin cele cinci simturi, cautand instinctiv circumstante care sa-i aduca linistea si pacea interioara. La ce ne-am mai putea gandi cand vedem in jur atata frumusete pictata in toate tonurile de verde? In general vibratia Taurului ne indeamna sa petrecem mai mult timp afara, simtind toate miresmele florilor si ale pamantului, lancezind la soare sau visand in ploaie, fara intrebari esentiale, traind pur si simplu prezentul si profitand de ceea ce avem deja.

De anul acesta insa, solul stabil al Taurului s-a innoit cu energia imprevizibila a lui Uranus, care adauga o unda de indoiala valorilor pe care ne-am bazat pana acum. Lucrurile rezistente, stabile in timp, care pana acum ne dadeau senzatia de securitate materiala care ne hraneste stabilitatea emotionala, se dovedesc invechite si nesatisfacatoare. De buna voie sau impinsi de la spate avem nevoie sa ne descoprim alte valori si sa parasim ritmul propriu in care ne-am miscat pana acum, gasind noi directii de urmat. Luna Noua de duminica dimineata, prima Luna Noua in Taur alaturi de Uranus, ne provoaca cumva la dezvoltare si schimbare, oricat de mult ne-am bazat pana acum pe un viitor previzibil si stabil.

Luna Noua de pe 5 mai intalneste Soarele cu Luna la gradul 14 si 11 minute in semnul fertil al Taurului si, datorita sustinerii pe care o primeste de la Neptun din Pesti putem spera ca ne va aseza pe directia potrivita pe fiecare dintre noi. Este un moment care incurajeaza activitatile spirituale, artistice si creative in general, care ne ofera inspiratia de a actiona cand trebuie si cum trebuie pentru a obtine ceea ce dorim (in aceste domenii).

Exista o mare doza de nerabdare pe care ar trebui sa ne-o exersam, planeta Venus, care guverneaza aceasta lunatie, se afla in Berbec, indreptandu-se catre o cuadratura cu Saturn si Pluton din Capricorn. E nevoie de multa munca si rabdare, constientizarea propriilor nevoi si temeri pentru a ne mentine relatiile, banii sau resursele intacte. Pe de alta parte, frica, lipsa stimei de sine si insecuritatea pot genera comportamente manipulative in relatii, de aceea cel mai bine ar fi sa stim cand sa lasam lucrurile sa se desfasoare in voia lor.  Rabdarea e de aur in aceste conditii, mai ales ca exista riscul de a ne grabi catre situatii pentru care nu suntem suficient pregatiti. Opozitia Marte-Jupiter ne sporeste dorinta de a castiga cu orice risc, insa nu putem sa nu luam in calcul si nevoile altora daca ne dorim succesul pe termen lung.

Speranta mea este ca ne vom folosi fiecare resursele interioare, credinta in noi insine ca scantei de Divinitate, pentru a face schimbarile necesare procesului de transformare pe care l-am inceput.

 

Luna Plina in Balanta – 19 aprilie, ora 14 si 18 minute, ora Romaniei – Promisiune de pace

April 17, 2019 at 2:13 pm

Frumusetea pe care o vezi in mine este reflexia propriei tale frumuseti – Rumi

Inca nu se facuse ziua de tot si, prin geamul deschis am auzit tanguiri ascutite, pe fondul muzical al unei manele ascultate la volum maxim. Locuiesc intr-un cartier linistit si astfel de iesiri muzicale sau de alta natura nu prea au loc. Am urmarit cu privirea pe cel care isi striga in felul sau durerea sau supararea si am legat, normal, explozia emotionala, de Luna Plina de vineri.  

Nu toti reactionam asa in preajma Lunii Pline, chiar daca de obicei ni se pune de-a curmezisul ceva, o vorba, un gest sau un lucru pe care nu l-am anticipat atunci cand am planificat o actiune. Dar cand intervine si alcoolul in ecuatie, chiar daca nu trezim un cartier intreg cu neimplinirile noastre, tot dam vina pe cineva  si ne plangem, mai vocal sau mai interiorizat, de mila.

Nu stiu care era supararea omului de pe strada, dar m-am rugat sa nu intalneasca in drumul sau pe altcineva, tot atat de suparat ca el, sau sa nu primeasca “aplauze” din obiecte contondente aruncate pe fereastra de oameni la fel de frustrati ca el.

Se pare ca n-a fost suficienta Luna Plina din Balanta de pe 21 martie pentru constientizarea propriilor imperfectiuni oglindite in relatiile cu cei apropiati. Cineva acolo sus ne iubeste si reitereaza problema relatiilor opunand din nou Luna cu Soarele pe axa Balanta – Berbec, de data aceasta la gradul 29 si 7 minute al celor doua zodii. Se intampla foarte rar sa avem doua Luni Pline in acelasi semn una dupa alta, iar faptul ca ne determina sa ne concentram asupra obtinerea armoniei interioare, adica  tema centrala a Balantei, ne face sa ne gandim ca  vom ajunge la o concluzie in ceea ce priveste o problema de echilibru in zona condusa de Balanta in astrograma natala.  In acest sens, trebuie verificata harta nasterii si vazut ce zona continua sa stea in lumina reflectoarelor de-o luna incoace.

Probabil ca emotiile rezultate din interactiunea cu ceilalti (partener de viata sau de munca, membri de familie) au evoluat de la o extrema la alta, prima Luna Plina a avut loc la gradul 1 Balanta, aceasta la gradul 29 si va afecta mai puternic nativii Berbec si Balanta, dar si Rac si Capricorn nascuti la sfasitul zodiilor lor, dar si pe cei care au planete personale sau Ascendentul in zona gradelor 27-30 pe Crucea cardinala. Nici nativii Crucii fixe, adica Taur, Leu, Scorpion si Varsator nascuti in primele zile ale zodiilor lor sau cu planete personale in zona 0-3 grade in aceste zodii nu vor fi scutiti de ceva discutii lamuritoare in urmatoarele zile.

Punctul culminant al lunatiei este vineri, 19 aprilie, la ora 14 si 18 minute, ora Romaniei, insa presiunea asupra emotiilor va dura tot weekendul, Luna va intra in Scorpion aproape imediat, iar Soarele se va deplasa catre Taur, unde va face pasul pe 20 aprilie, alaturandu-i-se lui Uranus. Daca Luna in Scorpion ne impinge catre teritorii psihice oricat de periculoase pentru cautarea adevarului , Soarele in apropiere de Uranus induce o stare de agitatie nervoasa ce indeamna la razvratire, adica nimic bun pentru relatiile puse in discutie de Luna Plina, ba dimpotriva. Fie ca e vorba despre provocari exterioare pe care nu le putem controla, fie ca partenerul, oricare ar fi el, se simte nebagat in seama si cauta atentia prin mijloacele cele mai la-ndemana si conforme cu starea sa emotionala,  reactiile impulsive pot afecta pe termen lung echilibrul relational.   Cuadratura dintre axa Lunii Pline si axa nodurilor lunare forteaza o decizie in ceea ce priveste alegerea intre niste reguli, tipare, limite vechi si propria vointa de afirmare de sine, care implica neaparat o schimbare.

Speranta vine de la Mercur, care in momentul celei de-a doua Luni Pline a depasit zona in care a retrogradat si deja s-a acordat la energia de foc a Berbecului. Chiar daca ideile, supozitiile si vorbele coapte timp de doua luni si nespuse vor tinde sa iasa la suprafata in cuvinte dureroase, imbunatatirea comunicarii va fi vizibila, castigand in claritate si rapiditatea procesarii informatiilor. Nici Venus, planeta guvernatoare a Balantei, nu se mai afla asediata de Marte, ca in cazul Lunii Pline din 21 martie si nici in Varsator, ca atunci. Aflata  pe ultimele grade in Pesti, mai precis  la gradul 28, al carei simbol sabian este “O gradina fertila sub Luna Plina”, planeta frumusetii si a armoniei se simte bine, este in exaltare, adica mai inclinata catre dobandirea pacii interioare prin schimbare.

Ca urmare,  chiar daca apare cumva necesitatea unor alegeri, suntem mai capabili sa reflectam asupra tuturor posibilitatilor, facand cativa pasi in spate, pentru o perspectiva mai ampla. Astfel, poate ca in locul lucrurilor care in general ne deranjeaza, vom vedea mai degraba frumusetea care ni se desfasoara in fata ochilor, ca pe o reflexie a propriei paci interioare sau cel putin a unei promisiuni de pace.

Luna Noua in Berbec : Intentii de primavara

April 3, 2019 at 7:26 am

Am ajuns, in sfarsit, in luna aprilie, o luna pe care am asteptat-o gandindu-ne ca lucrurile vor merge din ce in ce mai repede, dupa atatea luni de iarna si un martie schimbator si oarecum frustrant. Semintele de idei si planuri rumegate in momentele contemplative ale iernii si primaverii timpurii au ocazia sa infloreasca in zilele din ce in ce mai lungi care ne alimenteaza creativitatea si curajul.

Fata de lunile aprilie din anii trecuti, energia curge intr-un fel total diferit, chiar daca afara e luna florilor, inauntru persista amorteala si senzatia ca nimic din ceea ce facem n-are sanse de reusita pe termen lung. Aceasta incertitudine poate fi risipita saptamana aceasta prin tendinta de a vedea lucrurile dintr-o alta perspectiva, poate nu mai inalta, cat mai multumitoare in timp.

La nivel personal, e nevoie sa ne indreptam atentia catre cresterea energiei corpului prin aspirarea energiei vitale pe care Universul ne-o daruieste clipa de clipa, cu atat mai mult in luna verdelui crud. La fel ca planeta pe care locuim, care respira prin rauri si oceane, modeland vremea si umiditatea din atmosfera, si corpurile noastre isi echilibreaza interiorul prin fluxul de energie vitala pe care o putem absorbi prin cel putin doua cai: prin respiratie si alimentatie constiente.   Si nu ne costa aproape nimic, aerul sigur nu, doar stevia si spanacul un pic, dar aproape nesemnificativ 🙂 .

Luna Noua din zodia Berbecului are loc pe 5 aprilie, la ora 11.58 ora Romaniei si dupa mine, nu este o Luna Noua tipica acestei zodii entuziaste, are niste note pozitive, dar prudente, datorita cuadraturii dintre cei doi luminatori aflati la gradul 15 si 16 minute Berbec, cu Saturn din Capricorn si Pluton, intr-un orb mai larg. Faptul ca in ecuatie intra si Nodul Sud al Lunii, aflat intr-o conjunctie aproape perfecta cu Pluton din Capricorn imi intareste convingerea ca Luna Noua de vineri are niste componente contradictorii, dar lucrul acesta il traim fiecare pe pielea noastra de ceva timp.

Poate ca absenta scanteii aceleia inovatoare de revenire la viata pe care  asteptam s-o simtim in perioada aceasta provine si din faptul ca Uranus nu mai sustine Berbecul, asa cum a facut-o din 2011 incoace si ne lasa sa facem lucrurile in ritmul nostru, integrand in felul propriu energia de foc a Berbecului si facand-o sa functioneze. Dar, ne descurcam cu ce avem la indemana, cu cuadratura dintre luminatori si Saturn, Pluton si Nodul Sud al Lunii, cu Mercur inca in perioada de umbra dupa ce a redevenit direct in conjunctie cu Neptun si aplicand catre o cuadratura cu Jupiter, cu planeta Venus indreptandu-se si ea catre conjunctia cu Neptun si cu Marte, singur si nefocalizat, mai degraba teoretic decat practic, in Gemeni.

Luna Noua in Berbec initiaza in fiecare an un nou ciclu, fiind prima Luna Noua a anului astrologic inceput la echinoctiul de primavara si o putem folosi planificand lucrurile pe care dorim sa le facem in urmatoarele douasprezece luni. Daca amestecam planurile solide si realiste (cuadratura cu Saturn) cu chemarea puternica la transformare (cuadratura cu Pluton) si cu energia puternic inovatoare a Berbecului , probabil ca vom culege recompensele in preajma Lunii Noi din Berbec din 2020. Faptul ca aceasta Luna Noua care scoate in evidenta curajul si combativitatea Berbecului se afla intre doua Luni Pline in Balanta (din 20 martie si din 19 aprilie), ma face sa sper ca ne vom gasi in curand echilibrul, pacea si ne vom armoniza relatiile si parteneriatele.

Chiar daca intentiile noastre sunt legate de planuri mari, poate ca mai e nevoie de un pic de timp pentru a termina ceva inceput, de o tusa finala pe tabloul inceput acum un an, pentru ca de-abia dupa 17 aprilie, cand Mercur se va alimenta si el la focul Berbecului, vom sti clar care este calea de urmat. Pana atunci, ne putem gandi la ceea ce dorim cu adevarat sa realizam, pentru ce idee sau proiect merita sa ne trezim dimineata, ce scop personal ne anima si ne face sa renastem si sa inflorim odata cu natura, primavara. Un mic ajutor pentru o mai buna focalizare ne ofera zona pe care o ocupa Berbecul in harta personala, domeniul de viata care are nevoie de innoire, de data aceasta cu conditia expresa de a respecta anumite limite personale si relationale.

Daca nativii Berbec isi pot permite sa-si doreasca orice, pentru ca e Luna lor noua, Taurii se pot concentra pe depasirea anumitor dependente, Gemenii pe lucrul in echipa, Racii pe ceva care sa le mareasca vizibilitatea, Leii pe afirmarea adevarului propriu, Fecioara pe autocontrol, Balanta pe insanatosirea relatiilor, Scorpionul pe  innoirea  viziunii despre munca si sanatate, Sagetatorul pe folosirea responsabila a creativitatii, Capricornul pe eliberarea de trecut, Varsatorul pe responsabilitatea comunicarii, iar Pestii pe gestionarea pe termen lung a veniturilor. In rest, avem nevoie cu totii de multa rabdare si toleranta, ca de obicei.

Luna Plina in Balanta – Oglinda relatiilor

March 20, 2019 at 9:29 am

Tot ce ne irita la altii ne poate face sa ne intelegem pe noi insine. C.G. Jung

Nu trebuie sa te afli intr-o zona de conflict ca sa ai de-a face cu furia, agresiunea si frustrarea. In aceasta parte de lume am fost binecuvantati cu o perioada lunga de pace si sunt recunoascatoare in fiecare clipa pentru asta. Insa lupta pe care o ducem fiecare cu noi insine este perpetua si acest lucru se manifesta mai ales in relatii.

Ne petrecem prea mult timp negandu-ne sau respingand sentimente, dorinte, intentii, din tot felul de motive. Atunci ne indreptam atentia asupra celui de langa noi,  proiectand asupra sa ceea ce nu suntem dispusi sa vedem in noi insine. Insa trebuie sa devenim constienti ca nu celalalt este responsabil pentru emotiile pe care le traim, de tristete, de manie, de frica, de bucurie  sau de entuziasm. Toate sunt generate de propriile ganduri si tipare emotionale, sau sisteme de credinte.

Cu cat vom recunoaste mai curand aceasta oglinda a relatiilor, intelegand ca orice fel de conexiune ne face sa descoperim mai multe lucruri despre noi insine, cu atat va fi mai usor sa nu mai fim atat de afectati de relatia cu fiecare persoana pe care o intalnim.

Maine la ora 3.42, la aproape patru ore dupa echinoctiul de primavara, Luna se va opune Soarelui intr-un fenomen de Luna plina, la gradul 0 si 9 minute Balanta. Este cea de-a treia si ultima Super-Luna din 2019, dupa cele din ianuarie si februarie, cand astrul noptii se va afla la perigeu, la cea mai mica distanta de Pamant, pe orbita sa eliptica. Atmosfera e agitata la nivel relational, ca la orice alta Luna Plina si mai mult decata atat, datorita aspectului exact de cuadratura dintre planeta Venus, aflata in Varsator si planeta Marte, aflata in Taur.

Pana la aspectul exact de maine, cuadratura formata in timp a incins deja spiritele, iar pe fondul Lunii Pline care opune semnul diplomat si pacifist al Balantei, stimulat de Luna, cu semnul razboinic al Berbecului, stimulat de Soare, probabil ca va schimba echilibrul si raportul de forte intr-o zona a vietii noastre. Asteptarile pe care le avem legate de relatiile apropiate vor suferi ajustari, ca o consecinta a reactiei pe care o intampina propriile actiuni asupra celuilalt. Inca o data vom constientiza faptul ca trebuie sa luam in considerare si vointa sau dorinta celuilalt, altfel ceea ce dorim noi insine nu este intotdeauna ceea ce vom obtine.

La un nivel mai cuprinzator, cand celalalt este de fapt intreaga lume, cu sistemul ei de credinte si tiparele generale de comportament, trebuie sa recunoastem, plonjand in trecut si extrapolandu-l in viitor, ca uneori trebuie sa ne strecuram printre reactiile celor din jur la dorintele noastre, sa facem compromisuri si sa acceptam ca uneori nu trebuie sa obtinem intocmai ceea ce vrem. Oricata incredere am avea in propria judecata, viziunea individuala este intotdeauna limitata de nivelul de constiinta, asa ca nu este singura care conteaza. Existenta lui Mercur retrograd in Pesti, conectat cu Neptun intr-un orb strans, ne indeamna sa ne cantarim atent nu numai vorbele si faptele, ci si gandurile, altfel vom face erori cu consecinte mari in plan relational sau financiar.

Cuadratura dintre Venus si Marte este sustinuta de Jupiter, printr-un aspect de sextil la Venus si conjunctia Saturn-Pluton printr-un aspect de trigon la Marte. Aceasta combinatie probabil ca va face foarte vizibil conflictul relational, urgentand gasirea unor solutii practice, a unor compromisuri acceptabile, in urma unor discutii clare legate de ceea ce ne deranjeaza, pentru preintampinarea suferintele viitoare. Nu e nimic nou, stim cu totii cat de importanta e comunicarea sanatoasa intr-o relatie. De data aceasta, Mercur retrograd combinat cu Neptun ne indeamna mai degraba catre ignorarea realitatii decat rezolvarea definitiva a problemei si a resentimentelor.

Nu putem trece cu vederea implicarea asteroidului Chiron in ecuatia Lunii Pline care, printr-o conjunctie stransa cu Soarele din Berbec si opozitie cu Luna din Balanta, pune acentul pe necesitatea inceperii unui proces de vindecare a sinelui privit prin oglinda relatiei. In aceste zile, cea mai buna aparare nu este atacul ci cantarirea cu buna credinta a posibilelor consecinte inainte de abordarea unei situatii noi.