Luna Plina in Balanta 2018 – Poduri peste ape tulburi

March 30, 2018 at 6:08 pm

Oricat de mult doare, odata si odata trebuie sa admitem ca nu exista Fat Frumos. Nu te scoate nimeni din situatia in care te-ai varat singur din nesiguranta, lene, comoditate sau cum vrei tu sa-i spui. Chiar si acum, cand mai e putin si apa iti trece de nas, tot mai speri intr-o minune care sa te salveze de la inec.

Exista minuni, fara indoiala, si uneori suntem obligati sa le asteptam, insa nu ne putem baza numai pe indulgenta Divinitatii, mai ales daca nu largim putin unghiul din care privim lucrurile.

Pentru ca, daca schimbam perspectiva si  reducem macar un pic din valoarea ego-ului, nu e de vina nici copilul care s-a indepartat de tine, nici partenerul absent, nici seful care te ignora si nici locul sau timpul in care te-ai nascut. Orice relatie are doua capete si judecarea celui cu care interactionam ne conduce inevitabil catre judecarea propriei persoane. Asa ca nu mai avem de ales, trebuie sa ne ajustam si sa ne imbunatatim pe noi insine daca vrem sa imbunatatim lumea in care traim, altfel … situatia de vine albastra, ca si Luna Plina de maine.

O Luna Plina in zodia Balantei care, din cauza ca este a doua Luna Plina dintr-o luna calendaristica, se numeste “albastra”. Nu este nimic magic in a o numi astfel si nu are un inteles astrologic in sine, mai profund decat in cazul unui fenomen de Luna Plina obisnuit, chiar daca lunile pline sunt si albastre cam la o perioada de doi ani si jumatate. De data aceasta, in ciuda faptului ca un varf de energie in zodia Balantei indeamna de obicei catre ocazii sociale deosebite, situatia in cer este foarte tensionata, dura chiar, asa ca Luna Plina este albastra in toate intelesurile, din mai multe motive.

Pentru ca energia care insoteste o Luna plina isi face simtita prezenta inainte cu cateva zile de momentul exact, care de data aceasta are loc maine la ora 15. 37 ora Romaniei, probabil ca fiecare a experimentat cumva, intr-un mod mai intens si mai usor de sesizat sau mai lin si aproape imperceptibil, varful de energie care insoteste aceasta lunatie. Fiind vorba de gradul 11 Balanta, acolo unde se gaseste Luna si 11 Berbec, acolo de unde i se opune Soarele, e clar ca nativii semnelor cardinale au simtit si vor  simti mai profund indemnul de a actiona impinsi de emotiile de neoprit.  Acestia, ca si cei care au Ascendentul, planete sau puncte sensibile in semne cardinale, experimenteaza acum situatii legate de rolul unor relatii si persoane in viata lor, dar mai ales regulile in cadrul carora  au functionat pana acum aceste relatii.

Presiunea pe care o simtim vine din configuratia dinamica de careu in T pe care o formeaza opozitia Soare (conjunct cu Mercur retrograd)-Luna cu conjunctia aproape perfecta Marte-Saturn din Capricorn, care se va desavarsi duminica, atunci cand Luna va schimba partenerul si se va opune lui Uranus. Asa ca avem in fata un weekend in care vom simti o mare tensiune in relatii, de unde va aparea necesitatea de a face neaparat ceva. Energia conflictuala a conjunctiei Marte – Saturn ne poate face sa alunecam pe panta gandirii negative, care stim ca ne conduce catre realitati negative, dar si catre canalizarea energiei catre o actiune matura, productiva. O evaluare responsabila a progresului facut intr-o directie poate conduce la reevaluarea unor optiuni, iar momentul acesta cand Mercur este retrograd ne ofera posibilitatea de a afeca ajustarile necesare, pana la Luna Noua din zodia Berbecului, momentul de resetare anuala.

Exista tendinta de a ne risipi energia pe oameni a caror perceptie nu o putem influenta in niciun fel si asta ne va determina sa ne indoim de noi insine si de eforturile pe care le-am depus pentru a ajunge acolo unde suntem. Poate ca privind catre interior n-o sa ne placa ceea ce vedem si vom contesta toate sursele experientei de pana acum, insa aceste impulsuri vor trece cumva, daca avem in minte lista cu prioritati, cu persoane, lucruri si concepte care conteaza pentru noi cel mai mult. Daca folosim calitatile semnului in care se afla Luna si mai ales pe aceea de a cauta punctul de echilibru si de armonie in orice situatie, vom curata si elibera toate tensiunile  aduse la suprafata de aceasta Luna Plina atat de intensa.

Daca privim lucrurile intr-o lumina vindecatoare, Luna Plina in zodia Balantei de maine  va scoate in evidenta aspectele din relatiile noastre asupra carora mai trebuie sa lucram. Oricat de mult am dori, nu le putem ignora si nici nu e de dorit pentru ca chiar daca se vor rupe punti, pana la urma vom construi poduri. Fiecare va sti sigur ce are de facut.

Luna Noua in Pesti – 17 martie 2018 – Empatie

March 11, 2018 at 6:28 pm

Intotdeauna am privit cu neincredere luna martie, asteptand sa ma surprinda, ca si vremea Babelor. Pe de o parte, dorul de verde, pe celalalt taler al balantei  astenia de primavara, cu toate neplacerile corpului si spiritului.

Anul acesta iarna a trecut pragul Martisorului, asa ca astazi de dimineata nu-mi venea sa cred ca vad muntii plini de zapada, aproape la o aruncatura de bat de blocul in care locuiesc. Aerul caldut si cerul luminos contrastau intr-un mod straniu cu imaginea alba a lantului muntos care imi limita privirea, la orizont.

Asa si cu luna martie, o simt ca pe o piedica in calea instalarii depline a energiei primaverii. O incercare prin care trecem anual , un timp de non-actiune, de reflectie si odihna, de vindecare si constientizare a conectarii la Sursa vietii, inaintea schimbarii de ritm. Insa ghidul nostru interior ne va calauzi si de data aceasta sa vedem cat am crescut si cat de departe am calatorit.

Luna Noua in Pesti, care va avea loc pe 17 martie la ora 15 si 12 minute, ora Romaniei, ne invita prin toate caile sa ne adaptam fluxului vietii, momentului la care am ajuns aici si acum. Odata ce am ajuns in ultimul semn al zodiacului, cel mai sensibil, generos, imaginativ si empatic, suntem pregatiti sa facem schimbarile sufletesti necesare pentru a trece la urmatorul nivel, reinventandu-ne iar si iar pana vom fi capabili sa facem ceea ce trebuie facut. Mai avem doar doua saptamani pana la  echinoctiul de primavara, cand vom avea ocazia de a ne naste intr-un mod cu totul nou, imbogatiti cu iertarea, acceptarea si compasiunea injectate de aceasta vibratie puternica a Lunii noi.

Simbolul sabian al gradului 26 Pesti, locul unde se intalnesc Soarele si Luna sambata viitoare in faza de Luna Noua, este “ O luna Noua anunta ca e timpul ca oamenii sa mearga inainte cu diversele lor proiecte” si nu se putea ceva mai semnificativ pentru inceputul anului astrologic ce va avea loc pe 20 martie odata cu ingresul Soarelui in zodia Bebecului. O Luna Noua reprezinta intotdeauna sfarsitul unui ciclu si ofera energia si initiativa inceputului urmatorului ciclu de 28 de zile, atunci cand putem progresa in ceea ce ne-am propus. Semnificatia simbolului sabian ne face sa constientizam importanta vitala a intentiei si a conexiunii cu aceasta. Si aici nu ma pot abtine sa nu amintesc poemul lui Rumi, care ne poate inspira pentru urmatoarea perioada:

“Te-ai nascut cu un potential.

Te-ai nascut cu bunatate si incredere.

Te-ai nascut cu idealuri si visuri.

Te-ai nascut dotat cu maretie.

Te-ai nascut cu aripi.

Nu ai fost creat sa te tarasti, deci nu o face.

Ai aripi.

Invata sa le folosesti si zboara.”

Prin ceata groasa a evenimentelor cu care ne intrepatrundem in aceasta perioada, e greu sa distingem clar care ne sunt interesele, asa ca aparitia unor imprejurari sau posibilitati care  sa ne indrume pe o anumita directie poate fi un ajutor nesperat. Fiind vorba de Pesti si de conjunctia Lunii Noi cu asteroidul Chiron, poate ca e necesar sa trecem prin durere inainte de a ne vindeca, prin dezvaluirea unor situatii jenante inainte de a merge mai departe sau prin separarea de trecut, de lucruri sau de oameni, inainte de a merge catre noi orizonturi. Faptul ca Jupiter retrograd in Scorpion sustine conjunctia Soare-Luna printr-un trigon ne ajuta sa gandim la nivel mare, sa ne imaginam si sa sfidam imposibilul, dar si sa ne exploram cu rabdarea unui chirurg interiorul, pentru a ajunge la originea oricarei situatii din exterior.

La cateva ore dupa Luna Noua, planeta Marte va parasi Sagetatorul pentru a se muta in Capricorn, zodia sa de exaltare, acolo unde isi va alinia energia  cu planetele existente in zodiile de pamant si de apa. Asa ca iritarea, nerabdarea sau agitatia care e posibil sa ne strice echilibrul in perioada Lunii Noi sa stea la baza unor decizii sau actiuni necesare pentru rezolvarea unor conflicte sau pentru rezultate practice ale eforturilor anterioare. Dar, fiind vorba despre vibratia Pestilor, intuitia ne va arata cum sa ne adaptam situatiilor schimbatoare, astfel incat sa fim pregatiti sa pasim cu incredere catre provocarile Berbecului. Pana atunci, cei mai buni aliati ne sunt empatia, intelegerea, compasiunea si blandetea.

Ce-am avut si ce-am pierdut – Luna Noua in Varsator – Eclipsa partiala de Soare – 15 februarie 2018

February 11, 2018 at 6:47 pm

Intotdeauna atunci and e vorba de relatii, tindem sa-l schimbam pe celalalt conform tiparelor noastre. E greu sa ne inabusim aceasta pornire si poate fi de inteles, pentru ca nu putem cunoaste perfectiunea decat prin noi insine. Intervin insa momente cand exteriorul impune corectia si acest lucru e cel mai greu de gestionat.

O lume ideala in care sa ne gasim linistea stand in pozitie de lotus  nu exista. Chiar si floarea de lotus, alba, pura, luminoasa, nu exista prin ea insasi, are nevoie de adancimile  cele mai tulburi si de malul gros in care sa-si infiga radacinile. Frumusetea sa linistita si senina rasare in fiecare dimineata, mai pura si mai stralucitoare, la fel cum si noi, oamenii, devenim mai puternici si mai luminosi cu fiecare obstacol pe care-l depasim.  Situatiile cele mai intunecate si mai triste pot fi transformate prin rabdare si buna intentie in tot ce e mai bun si mai folositor pe termen lung.

Ca si floarea de lotus, care pare ca renaste in fiecare dimineata, dupa o noapte in care coboara spre adancimile tulburi, si noua, omenilor, ni se ofera perioade dificile, pe care daca le traversam cu calm, responsabilitate si iubire, pare ca urcam pe o treapta de cunoastere si simtire ce ne mangaie sufletul. O astfel de perioada este sezonul eclipselor iernii 2018. Fiind vorba despre Varsator, zodia care a asigurat vibratia de baza pentru Luna Plina cu aspect de eclipsa din 31 ianuarie si asigura si energia Lunii Noi de joia viitoare, agitatia si gandirea libera, fara limitele si constrangerile obisnuite sunt temele de baza pe care fiecare ne brodam activitatile uzuale.

Luna Noua din 15 februarie, in care Soarele si Luna se intalnesc la gradul 27 si 8 minute Varsator, are un potential de transformare urias, datorita intalnirii cu Nodul Sud al Lunii care genereaza o eclipsa de Soare. Nodul Sud intr-o harta natala simbolizeaza bagajul karmic, adica ceea ce se intorce inapoi datorita gandurilor, vorbelor si faptelor noastre. “Ceea ce semeni aceea culegi” este rezumatul emotiilor contradictorii pe care le traim in preajma acestei lunatii-eclipsa, o calatorie plina de surprize inauntru si in afara, pentru ca fiecare eveniment exterior isi are radacina intr-o trasatura a personalitatii care se cere transformata.

Datorita aspectelor dinamice pe care Soarele conjunct cu Luna le face cu planeta Jupiter din Scorpion, se pare ca transformarea nu se produce lin sau usor, ajustarile de la nivelul relatiilor sau scopurilor catre care tindem  sunt cu atat mai dure cu cat rezistenta la schimbare este mai mare. Visul, idealul, cauza careia ne-am dedicat timpul si energia, relatia pe care am construit-o caramida cu caramida, sunt supuse contactului cu realitatea momentului, noilor idei si noului “eu” care am devenit. In functie de efortul depus si mai ales de cunoasterea si aplicarea legilor spirituale, schimbarile vor fi mai mari sau mai marunte, mai usoare sau mai dureroase, insa intotdeauna eliberatoare. Pentru ca avem nevoie din cand in cand de o verificare a realitatii care ne repozitioneaza pe drumul pe care il avem de parcurs de-acum incolo.

Aceasta Luna Noua este strans legata de Mercur (aflat la gradul 26 Varsator) prin conjuctie si de Uranus (aflat la gradul 25 Berbec) prin sextil. Jupiter din Scorpion arunca raze perturbatoare asupra stelliunului din Varsator facand o cuadratura cu acesta, insa un aspect de sextil la Pluton va mai imblanzi aroganta si supraevaluarea posibilitatilor ce ni se ofera, prin intentia de a lua in calcul si eventualele situatii neprevazute. Prudenta si ratiunea ne vor ajuta sa revenim cu picioarele pe pamant mai ales atunci cand e vorba despre afaceri sau dragoste.

Cei care vor simti mai puternic vibratia acestei Luni Noi – eclipse sunt nativii zodiilor Varsator, Leu, Taur, Scorpion, Rac, dar si cei care au Ascendentul, planete personale sau puncte sensibile in aceste zodii. Multitudinea de informatii importante pe care le va aduce aceasta lunatie-eclipsa  datorita conjunctiei cu Mercur, au nevoie de timp pentru a fi prelucrate si asimilate, in vederea punerii in practica. Si elementul neprevazut joaca un rol important in ecuatia momentului, de aceea e nevoie cu atat mai mult de o perioada de detasare, de retragere din primul plan al actiunii, pentru o imagine de ansamblu cat mai conforma realitatii.

Cea mai buna oferta pe care o avem la indemana este sezonul Pestilor care se apropie si in care am plonjat deja mai ales la nivel afectiv, prin planeta Venus. In curand o vor urma Mercur si Soarele, asa ca vom avea ragazul necesar ca pana la echinoctiul de primavara, cand Berbecul se va ivi la orizont, sa punem toate piesele puzzle-ului cap la cap. De-abia atunci putem afla ce-am avut si ce-am pierdut in timpul acestui sezon de eclipse.

Luna Noua in Capricorn – 17 ianuarie 2018 – Un inceput bun

January 12, 2018 at 4:31 pm

Desi experienta ne spune ca nu trebuie sa vorbim despre planurile pe care le avem, nu reusim intotdeauna sa pastram discretia in privinta lor. In cazul meu, atunci cand vorbesc prea mult despre un lucru pe care intentionez sa-l fac, e ca si cum l-as fi facut deja, ma simt multumita prea curand si imi pierd interesul. Lucrul cel nefacut ramane undeva suspendat in aer pana cand isi pierde toata energia, se transforma in “poate ca” si apoi dispare.

Probabil ca depinde cu cine iti impartasesti planurile, cu cat le stiu mai multi cu atat mai rau, pentru ca nu stii de la cine vine energia care te blocheaza. Pentru ca sigur totul se intampla la nivelul energiei, care in loc sa se acumuleze in jurul ideii tale, s-o ajute sa devina realitate, va incepe sa curga catre cei carora le spui ce intentii ai. Si in loc sa te angajezi cu tot elanul in materializarea obiectivelor tale, sa le dai viata mai intai in interior, sa le imbogatesti cu credinta ta, te lupti cu indoielile, prejudecatile, frica sau dezaprobarea  oamenilor, uneori chiar ale celor apropiati, care in general au intentii bune.

In cele mai multe cazuri cred ca e vorba despre tendinta de a obtine recunoasterea in fata celor carora ne impartasim intentiile. Ne dorim un impuls care sa ne motiveze, uitand ca noi insine suntem izvorul si cei mai mari sustinatori ai propriilor idei, ca ne dorim succesul mai mult decat oricine altcineva.

Asa ca, dat fiind faptul ca in curand vom avea prima Luna Noua a anului 2018, in lipsa unor alte obiective sau alaturi de acestea, ne-am putea propune (in secret, bineinteles 🙂 ) sa ne abtinem de la a mai vorbi despre scopurile si planurile noastre. Planul acesta va functiona sigur, deoarece este vorba despre o Luna Noua in semnul scopurilor, ambitiilor si drumului vietii, zodia Capricornului, despre care am tot vorbit de ceva timp incoace. Datorita amalgamului de energii ale celor patru planete (Mercur, Venus, Saturn si Pluton) care se adauga energiei Lunii Noi de miercuri dimineata, ne putem astepta  la tot felul de oscilatii in ceea ce priveste cariera, relatiile, calatoriile, sau chiar modul de viata, daca e sa privim lucrurile la nivel personal.

La nivel colectiv, Capricornul semnifica guvernul, politicienii si institutiile statului si nu ne trebuie ochelari speciali ca sa vedem cat de tensionata si nemultumitoare este viata politica de la noi din tara si nu numai. Totusi, trebuie sa fim de acord ca nu e cazul sa cerem responsabilitate daca noi insine nu ne asumam responsabilitati, nu e cazul sa cerem concentrare pe obiectivele nationale, pe o justitie obiectiva, atata timp cat noi insine nu punem morala pe primul plan si nu putem cere stabilitate si viziune atata timp cat noi insine nu avem o imagine de ansamblu asupra vietilor noastre. Daca avem asteptarile pe care le avem de la cei care ne conduc, e nevoie sa muncim mai mult pentru ceea ce ne dorim si sa ne asumam macar responsabilitatea votului odata la patru ani.

Datorita apropierii de primul sezon de eclipse, care va incepe cu eclipsa totala de Luna din 31 ianuarie si se va incheia cu eclipsa partiala de Soare din 15 februarie, aceasta Luna Noua are o incarcatura energetica aparte. Ea reprezinta nu numai un moment potrivit pentru noi inceputuri, asa cum este orice faza de Luna Noua, ci si un moment de bilant, de inchidere a unor capitole pe care le-am inceput anul trecut, astfel incat sa putem privi inainte, la visurile pe care dorim sa le aducem in plan material in noul an 2018.

Luna Noua de miercuri 17 ianuarie, de la ora 4 si 17 minute va avea loc la gradul 26 si 54 minute Capricorn si se va afla in conjunctie stransa cu Venus, un sextil cu  Marte din Scorpion si o cuadratura cu Uranus din Berbec. Prin urmare, ne vom concentra mai mult pe dragoste si armonie, mai ales in viata de familie, vom fi mai cooperanti si ne vom intelege mai bine unii cu altii. Relatiile si contractele care vor lua nastere in jurul acestui moment vor fi de lunga durata, insa acest lucru nu exclude munca grea si efortul sustinut. Chiar daca aspectul tensionat cu Uranus poate aduce schimbari, o nevoie crescuta de libertate si evenimente neasteptate,  increderea in sine rezultata va fi scheletul pe care vom putea construi de-a lungul intregului an 2018.

Nu trebuie sa ne speriem din cauza lipsei de energie, a oboselii si a schimbarilor de dispozitie care ne impiedica sa ne urmarim in mod clar gandurile, este normal sa ne simtim asa cand vibratia Capricornului este amplificata de  cele sase corpuri ceresti si ne patrunde adanc in oase, la temelia corpului material. In plus, Luna nu se simte in elementul sau, Capricornul fiind zodia opusa Racului pe care-l guverneaza. Asa ca cea mai usoara cale de a ne acorda la vibratia acestei Luni noi, chiar daca ne gasim blocati in probleme de familie, relationale sau profesionale, este cufundarea in tacere, reflectand in liniste asupra a ceea ce avem deja, mai degraba decat asupra lucrurilor pe care ni le dorim. Golirea mintii si abandonarea ne pot oferi deschiderea catre starea de spirit potrivita solutionarii problemelor, mai degraba decat interactiunea cu acestea. Aceasta Luna Noua ne poate oferi multe raspunsuri, depinde numai de noi daca suntem pe frecventa potrivita pentru a le auzi.

Luna Plina in Rac – 2 ianuarie 2018 – Mama

December 31, 2017 at 5:06 pm

Luna, ca o  mama grijulie, ne usureaza povara emotiilor, doar uitandu-ne la ea. Chiar daca nu o vedem intotdeauna, stim ca e mereu acolo, intr-un colt de cer, insotindu-ne in cele mai fericite momente, la fel cum ne sta alaturi si atunci cand traversam clipe de deznadejde sau de teama.   In Luna ne reflectam chipul cu accente mai luminoase sau mai intunecate, in fiecare zi altfel, schimbatori ca si ea.

La fel cum mama isi ia de mana puiul in fata unui obstacol, pentru a-l invata cum sa-l abordeze, Luna asterne o punte de lumina, un ajutor al trecerii catre un 2018 dificil, dar cu atat mai  interesant si mai provocator decat anul care se incheie.

 

 

Caci ce sprijin poate fi mai confortabil decat o Super Luna in zodia Racului, prima Luna Plina a anului 2018, pe 2 ianuarie dimineata? Ce sprijin mai reconfortant pentru Luna decat un trigon pe semne de apa format de conjunctia Marte-Jupiter din Scorpion si Neptun din Pesti? O Luna Plina ce ne sustine emotional in umplerea golului lasat de un 2017 tumultuos de catre un 2018 de tranzitie catre anii care vor veni.

Vom avea ce invata de la cele cinci eclipse din 2018, de la tranzitia catre Taur a lui Uranus din 15 mai 2018, de la stabilizarea in Capricorn a lui Saturn, de la retrogradarile planetelor Mercur, Venus si Marte, toate in 2018. Probabil ca vom fi ajutati sa cunoastem cauzele anumitor lucruri, a adevarului pe care-l cautam, ca apoi, in viitor, sa fim capabili sa aplicam remediile necesare.

Lunii Pline din 2 ianuarie ii corespunde si revenirea la miscarea directa a planetei Uranus, retrograda de la inceputul lui august 2017. De-acum incolo va fi mai greu sa ignoram semnele schimbarilor pe care trebuie sa le facem, mai ales daca suntem nativi ai zodiilor cardinale nascuti pe ultimele grade ale acestor semne.

Asa ca sa incepem cu incredere Anul Nou 2018, cu o Luna Plina in zodia Racului, semnul casei si al familiei, al tarii, al radacinilor si fundatiei pe care sa ne straduim sa construim un 2018 mai stabil si mai bun.

La multi si intelepti ani!

Luna Noua in Sagetator – 18 decembrie 2017 – Inca un pas

December 16, 2017 at 4:22 pm

 

Plecam de la convingerea ca totul are un scop, chiar daca e ascuns intr-un val de incertitudine. Ca cele mai mici amanunte ale existentei sunt necesare construirii unui drum catre ceva sau acel Cineva care trebuie sa devenim.

Suntem din ce in ce mai constienti ca lucrurile nu se termina niciodata, ca orice sfarsit constituie patul germinativ pentru un nou inceput. Daca ne privim vietile precum privim natura, intelegem ca toate actiunile, senzatiile sau gandurile noastre se intampla pur si simplu, asa cum Soarele rasare in fiecare zi sau norii aduc ploaia.

Daca uitam uneori proportia existentei noastre raportata la imensitatea infinita in timp si spatiu a Universului, aceasta este nu atat din ignoranta cat din graba de a reactiona la provocarile exterioare care ne diminueaza timpul necesar explorarii universului interior. Insa, oricat de superficiali am devenit, la un anumit nivel, multi dintre noi suntem in plin proces de acceptare a unei realitati care se apropie si pe care nu o putem ignora.

Luna s-a alaturat inca de aseara celor patru corpuri ceresti din zodia Sagetatorului (Soare, Mercur retrograd, Venus si Saturn), pentru ca maine dimineata, la ora 8.30 sa-si uneasca fortele cu Soarele intr-un fenomen de Luna Noua al carui val de energie ne va purta catre misteriosul 2018. O coala alba de hartie pe care o vom umple fiecare cu rezultatele actiunilor puse in miscare in 2017 si cu alte si alte planuri, actiuni, sentimente sau ganduri inspirate de noul an.

Daca privim retrospectiv 2017, toti ne-am schimbat cumva, invatand ceva nou despre noi insine si intr-un fel am renascut prin sperantele pe care le avem pentru viitorul apropiat. Viata este intr-adevar o calatorie pline de evenimente ale caror semnificatii trebuie sa le intelegem si sa le aprofundam. Pentru ca numai gasind adevarurile ascunse printre coincidentele de fiecare zi vom trezi potentialul existent in fiecare dintre noi.

Acum avem la indemana un nou inceput sub forma unui fascicul de energie care ne indeamna sa lasam trecutul, cu rutina care ne blocheaza si sa cream noua realitate pe care o intuim deja, dar pe care ne e teama s-o imbratisam. De cele mai multe ori n-o facem de bunavoie, e nevoie de tarie de caracter  sa parasesti un fel de a fi, un loc de munca, o persoana sau o situatie care te tin pe loc dar inca nu sunt atat de greu de suportat, mai ales daca ai si unele avantaje, nu numai limitari. Nici nu e cazul sa cauti in alta parte succesul si fericirea, atata timp cat persoana ta a ramas aceeasi, autosuficienta si inglodata in tipare arhaice. Dar daca e vorba de viata si de moarte, de principii si pastrarea propriei identitati in relatii si parteneriate, atunci chiar e nevoie de o ruptura de trecut, de durerea si suferinta care pot deveni parte a viitorului.

Prezenta alaturi de Luna Noua a lui Saturn, gata sa faca pasul in Capricorn peste doua zile, ne este benefica atunci cand e vorba de decizii, pentru ca, desi fluxul energetic ne indeamna catre obtinerea independentei si a libertatii, responsabilitatea, disciplina si rabdarea vor fi de partea noastra. Sau lucrurile vor evolua astfel incat sa le obtinem, asa ca de ce sa nu facem un efort singuri, fara a fi obligati in moduri mult mai putin placute?

Dar, sa stabilim scena pe care va evolua Luna Noua de maine: alaturi de Soare si Luna, aflate la gradul 26 si 31 de minute Sagetator, se afla Saturn, la 29 grade si 49 de minute, Venus la 21 grade si 14 minute si Mercur retrograd la 15 grade, toate in Sagetator. Saturn are cea mai mare influenta asupra fenomenului de maine datorita apropierii sale pe cercul zodiacal, o influenta care aduce de cele mai multe ori greutati, intarzieri si tristete, noroc cu Venus care ne ajuta sa trecem peste ele apeland la simtul umorului, daca-l avem, sau la afectiunea si loialitatea celor apropiati. Mercur este in plina retrogradare, asa ca ca trebuie sa fim constienti de faptul ca planurile de acum vor suporta ajustari inainte de a fi puse in practica.

Doar Uranus, care arunca o lumina incitanta din Berbec asupra stelliumului din Sagetator, ne poate face lumina in ganduri, insa e nevoie de inca vreo doua-trei saptamani pentru a vedea ce posibilitati reale avem la indemana. Daca simtim o nevoie urgenta de schimbare, putem incepe cu propriile puncte de vedere, inainte de a merge mai departe.

Luna Noua in Scorpion – Sambata 18 noiembrie 2017 – Fara planuri

November 16, 2017 at 5:22 pm

Fotografiile aluneca monoton pe rama digitala, fara sa ceara atentie, doar curg. De-abia cand gandul zboara, cautand sa se agate de cuvantul potrivit, imaginile se trezesc la viata si odata cu ele si amintirile. Personajele trecutului se succed in mod egal, iar mana care s-ar fi oprit pe pagina albumului de altadata se zbate neputincioasa.

Toata ziua ne facem planuri, fiecare moment din viitor este incatusat intr-o retea de proiecte, de programe, ne fixam termene si noi insine facem parte din planuri pe termen lung sau scurt. Si chiar daca planul de ieri s-a izbit de aisbergul unei neputinte, oricat am fi de dezamagiti, ne adunam energiile risipite si maine ne facem din nou alte planuri.

Dar daca te uiti in trecut, iti vezi viata sfaramata in bucati de imagini pe care nu stii sa le aduni in niciun plan, pur si simplu s-au intamplat. Si atunci iti faceai planuri, ca si acum,  insa timpul ti-a dovedit ca ai ajuns acolo unde a trebuit sa ajungi, trecand prin durere si suferinta, prin bucurii si mari binecuvantari, indiferent daca ti-ai bifat sau nu planurile.

Atunci cand ai inceput sa accepti ca planurile au si ele personalitatea lor, lucrurile parca se misca mai lin.  Tendinta de a controla situatiile, ca si emotiile implicate, ne impiedica uneori sa vedem lucrurile asa cum sunt. E greu sa renuntam la regulile si tiparele cu care am crescut, cele care ne ofera confortul unor decizii bazate pe experienta anterioara, insa uneori acul busolei interioare o ia razna si simti nevoia acuta de schimbare. Nu sunt multe momente de genul acesta intr-un an, cu atat mai mult cand Scorpionul din noi e activat de tranzitele planetare. La nivel personal sau pe un front mai larg, colectiv , se da o lupta pe viata si pe moarte  intre a rezista in vechile structuri si transformarea, metamorfoza.

Si asta pentru ca sambata aceasta Luna incepe un nou ciclu, la 26 grade si 19 minute Scorpion, aflandu-se alaturi de Soare intr-un fenomen de Luna Noua extrem de intens, datorita  prezentei altor doua planete in acest semn, Jupiter si Venus. Tensiunea a crescut in mod gradat inca de cand Jupiter a schimbat Balanta pe Scorpion, ca apoi, cand i-au urmat Soarele si Venus sa inceapa sa dea in clocot. Astazi li s-a alaturat si Luna, trimitandu-ne vibratii inconfundabile legate de simbolismul semnului: dorinta, pasiune, suspiciune, secret, gelozie, adancime, obsesie, cercetare, intensitate, banii altora, impozite, taxe, mosteniri, testamente, chirurgie, transformare, metamorfoza, moarte.

Cu patru corpuri ceresti in semnul emotional si secretos al Scorpionului e greu sa ne simtim pe un teren sigur, mai ales atunci cand aspectul dominant al hartii lunatiei le implica pe cele doua planete guvernatoare ale Scorpionului, Marte si Pluton, aflate intr-o cuadratura ce va deveni perfecta a doua zi dupa Luna Noua, duminica. Luptele pentru putere sunt la ordinea zilei oriincotro ne-am uita, furia si frustrarea razbat la suprafata, indemnandu-ne sa spunem ce vrem si asta se vede mai ales in miscarile de strada si revendicarile ultimelor zile, dar si la locurile de munca, acolo unde ne poarta pasii sau acasa.    Chiar daca Marte (vointa proprie) este in Balanta, in confruntarea cu Pluton (vointa superioara) din Capricorn se pare ca nu mai functioneaza compromisul si energia se revarsa libera, descatusata. Daca la nivel personal putem aborda situatiile cu mai multa intelepciune, concentrandu-ne numai asupra lucrurilor care stau in puterea noastra sau epuizandu-ne surplusul de energie prin exercitiu fizic, la nivel colectiv lucrurile tind sa iasa de sub control.

Ca orice perioada de Luna Noua, in care energia mocneste in interior, dornica sa iasa afara ca Soarele de dupa umbra Lunii, o putem folosi  pentru noi inceputuri in domeniile simbolizate de Scorpion, insa aici e vorba mai ales de un restart emotional si spiritual. O data pe an intram in apele tulburi ale  Scorpionului pentru a cerceta si scoate la suprafata ceva adanc inradacinat in noi, ceva vechi a carui prezenta deranjeaza. In fiecare an ne confruntam cu umbrele noastre, din ce in ce mai tematori pe masura ce ne apropiem de ele, insa de la an la an mai puternici si mai pregatiti sa le facem fata si sa le transformam in lumina. Oricat de lent ni se pare ca ne miscam, facem progrese. Chiar daca planurile se lovesc de realitatea momentului, putem folosi experienta trecutului ca fundatie pentru orice viitor.

Saptamana 16 – 22 octombrie 2017 – Luna Noua in Balanta – 19 octombrie 2017

October 15, 2017 at 4:07 pm

Generatie dupa generatie, ne-am indepartat din ce in ce mai mult de intelepciunea naturii, pentru nelinistea traiului cu ochii la ceas. De la inaltimea ferestrelor noastre vedem mai degraba luminile insiruite ale farurilor masinilor si licarirea macaralelor care mai construiesc inca niste ziduri.

De pe mesele noastre lipseste bogatia de culori a roadelor oferite din generozitatea pamantului, in schimb sunt pline de bucati din fiinte ca si noi, pe care fiinta noastra “superioara”, in alte conditii, spune ca le iubeste. Subconstientul ne geme sub povara dualitatii si ne miram ca deciziile ne conduc catre drumuri infundate, iar somnul ne populeaza mintea cu monstri. Din cand in cand, mai gasim inca o terapie care sa ne dizloce bolovanul de vinovatie, ca apoi s-o luam de la capat usurati.

Si atunci, de unde atata echilibru? Priveste padurea toamna, fiecare culoare are locul ei pe o frunza. Priveste cerul, chiar daca esti intr-un oras supraaglomerat, albastrul translucid insufletit de soarele moale de octombrie ti se va reflecta in sufletul cautator de armonie. Dar inainte de toate, priveste-te pe tine insuti cu rabdare si luciditate. Iti place ceea ce vezi?

O speranta de schimbare  si o cale mai buna catre implinirea dorintelor noastre de pace si echilibru ne-o ofera Luna Noua din semnul Balantei, care va avea loc joia viitoare, la gradul 26 si 35 de minute in acest semn doritor de armonie. Soarele si Luna isi unesc fortele pentru  a face fata evenimentelor neasteptate si provocatoare pe care le poate declansa opozitia cu Uranus retrograd, aflat la gradul 26 si 31 de minute Berbec. O opozitie stransa, care sugereaza ca vibratia noului inceput catre care suntem chemati presupune o schimbare radicala, o largire a tiparelor in care chiar daca ne simtim confortabil, au ajuns sa ne sufoce individualitatea.

Asa ca ne putem astepta in saptamana care vine la oarecari tulburari interioare sau exterioare, neliniste sau impulsivitate care vor parea ca ne indeparteaza de scopul nostru legat de pace si echilibru. Cum cea mai mare parte a timpului ne-o petrecem alaturi de familie si in cadrul grupului alaturi de care lucram, sunt de mare valoare acum diplomatia si rabdarea in echilibrarea dorintelor noastre cu nevoile lor. Oricat de mult ne dorim sa ne fie respectate sentimentele de independenta si individualitate, e nevoie de o ajustare a comportamentelor si o nuanta de compromis, daca nu dorim rasturnari majore de situatie, pentru care nu suntem pregatiti.

Tema acestei lunatii fiind schimbarea neasteptata, e nevoie de o mare flexibilitate pentru a merge in directia fluxului, efort pentru a rezista tendintei de a ne opune si rabdare pentru a ne ajusta comportamentul la situatiile nou aparute. Cum simbolul sabian al gradului 27 Balanta, punctul de pe cercul zodiacal energizat de vibratia Lunii Noi este “Un aeroplan pluteste sus, in inaltul cerului”, suntem indemnati sa ne ridicam deasupra problemelor care apar, la o distanta potrivita pentru a le observa intr-un mod obiectiv, calm si detasat. Lucrul sau situatia care ne atrage atentia in acesta perioada este cu totul nou si apeleaza la capacitatea noastra, dobandita in timp, cu mari eforturi si sacrificii, de a depasi conflictele si a le gasi solutii practice. Solutii practice suntem chemati sa gasim si pentru a ne pune in valoare potentialul sau talentul pe care il constientizam acum, care merita urmarit in urmatoarele saptamani. Fuga de realitate nu este o optiune recomandata,  dificultatile se cer depasite si transformate acum, pentru ca exista un mare potential  de succes, atat datorita conjunctiei Lunii Noi cu Jupiter tocmai intrat in Scorpion, cat si sextilului cu Saturn din Sagetator.

Noi posibilitati apar la orizont atat prin intalnirea unor persoane sau evenimente care ne reflecta noul “eu” imbunatatit, fie printr-o revelatie care ne poate deschide ochii asupra propriei  persoane. Chiar daca unii nativi Berbec, Rac sau Capricorn se pot plange de anumite stari de neliniste si anxietate, Luna Noua de joi seara ofera un moment de start multora dintre noi. Si, ca de fiecare data, o inima deschisa va raspunde corect, mergand in directia fluxului schimbarii, singura cale catre rezultate practice la chemarea Lunii Noi.

Luna Plina in Berbec – 5 octombrie 2017 – Eu si cu tine

October 1, 2017 at 6:31 pm

Multi dintre noi am visat un partener care sa ne faca sa ne simtim in siguranta, sa ne promita ca ne va iubi si sa traim fericiti impreuna pana la sfarsitul zilelor. Apoi incepem sa cautam persoana potrivita, cea care nu numai ca este buna, inteligenta si prezentabila, dar poate fi si cea mai buna prietena, cea cu care putem vorbi orice pentru ca stim ca ne va asculta si ne va da cel mai bun sfat, atunci cand il cerem.

Numai ca atunci cand ne indragostim uitam toate visurile pe care le-am avut si ne imprietenim mai degraba cu gelozia si durerea si asta pentru ca desi ne dorim cu disperare sa fim iubiti, noi insine nu ne iubim si nu avem incredere in fortele noastre. Nu vom reusi sa gasim siguranta in exterior, chiar si cu partenerul perfect, daca suntem nesiguri in profunzime. Si el nu ne poate oferi increderea sa daca noi insine ne indoim de valoarea noastra.

De-aici incolo apar dramele, durerea si disperarea, mai ales daca am pornit la drumul in doi prea tineri ca sa ne fi cunoscut pe noi insine cu adevarat. Pentru ca trebuie sa invatam sa avem grija de noi inainte de a-i cere altuia s-o faca, sa ne recunoastem slabiciunile si totusi sa ne placa de noi, sa ne imprietenim cu greselile, defectele si regretele si sa ajungem la concluzia ca singura persoana pe care ne putem baza suntem noi insine. Si probabil ca numai atunci cand vom invata sa ne iubim pe noi insine ne va iubi cu adevarat si altcineva.

Increderea in sine si autocunoasterea sunt de baza mai ales acum, in preajma Lunii Pline din zodia Berbecului, care va avea loc in seara de joi, 5 octombrie, la ora 21.40 ora Romaniei. Fiind vorba despre axa Berbec-Balanta,  acolo unde se afla Luna, respectiv Soarele, la gradul 12 si 43 de minute fiecare, e clar ca e vorba despre gasirea unui echilibru intre sine, propria individualitate si proiectia acesteia in lume, acolo unde suntem fortati sa ne adaptam si sa ne ajustam personalitatea prin interactiunea cu ceilalti oameni.

Impulsivitate – diplomatie, razboi – pace, eu – noi, individ – colectivitate, initiativa – indecizie, subiectivitate – obiectivitate sunt doar cateva dintre caracteristicile opuse ale celor doua zodii conduse una de Marte (Berbecul) si cealalta de Venus (Balanta). Faptul ca cele doua planete se afla la momentul Lunii Pline in conjunctie in Fecioara, al carei guvernator este Mercur, aflat la randul sau in conjunctie stransa cu Soarele , ofera o intensitate puternica, mai ales la nivelul comunicarii. Asa ca sa nu ne miram daca vom oscila intre cele doua extreme pana vom obosi. Iar daca vom obosi vorbind vom scrie scrisori, vom trimite mesaje, pana cand energia mentala se va risipi si vom fi nevoiti sa tragem concluzia finala, dar asta dupa Luna Plina de joi, in weekendul urmator.

Ca de obicei in preajma unei faze de luna plina, emotiile tind sa iasa din matca, conjunctia Venus-Marte le va directiona catre relatiile de iubire la nivel personal si catre relatiile diplomatice la nivel global. Planeta Mercur le va da nuanta comunicarii si in concluzie, ne putem astepta la discutii legate de relatiile dintre partenerii care formeaza un cuplu sau  discutii diplomatice la nivel inalt. Cum pe plan global sunt multe conflicte gata sa izbucneasca, iar negocierile sunt dificile, sa speram ca lipsa intelegerii si prejudecatile sa fie invinse de ratiune.

La nivelul nostru, probabil ca vom dori mai mult sa socializam, sa cautam partenerul sau prietenul ideal, insa obstacolele apar de unde nu te astepti (Saturn cuadratura conjunctia Marte-Venus) si se risipesc cu un happy-end plin de satisfactie si bucurie (Pluton trigon conjunctia Marte-Venus). Sau, putem reactiona diferit in mai multe situatii care ne solicita atentia in aceasta perioada.

Satisfactia poate veni si din activitatile creative, in arta dramatica, dans, pictura, sculptura sau chiar muzica, acolo unde emotiile se combina cu virtuazitatea artistica. Insa peste toate, trebuie sa ne amintim din nou si din nou ca oricate obstacole ni s-ar pune in cale, sunt usor de depasit daca avem incredere in noi insine si in dorinta inimii noastre.

Saptamana 18-24 septembrie 2017 – Luna Noua in Fecioara

September 16, 2017 at 6:52 pm

Se pare ca nu va fi o toamna usoara. Ecoul eclipselor inca se mai face auzit la buletinele de stiri si simtit la nivel personal, prin agitatia evenimentelor, lucrarilor si sarcinilor care se ingramadesc pe agenda zilnica. De mult n-a mai fost atat de greu sa raspundem asteptarilor de care suntem asediati, iar stresul ne impiedica sa prioritizam in mod corect activitatile, initiind acel cerc vicios din care cu greu mai putem iesi.

E ca in bancul cu rabinul care l-a sfatuit pe evreul care traia prost, intr-un spatiu insuficient, cu toata familia lui, sa introduca in acest spatiu pe rand toate animalele pe care le avea prin curte, incepand cu capra. Asa si cu provocarile din viata, se succed cu repeziciune, calcandu-se pe picioare in unele perioade ca aceasta, pentru a ne testa. Ce?

In afara de limita de la care incepe epuizarea si de aici predispozitia pentru boala, cred ca e vorba despre capacitatea de a selecta lucrurile cu adevarat importante. Pentru ca doar atunci cand viata ti-o ia razna ajungi la concluzia ca trebuie sa ti-o simplifici si sa te concentrezi pe esential.

Luna Noua din zodia Fecioarei care va avea loc saptamana viitoare pe 20 septembrie reprezinta ocazia perfecta pentru a discerne intre ceea ce vrem sa pastram si ceea ce dorim sa aruncam, intre ceea ce e sanatos si ce nu, ceea ce e util si ce nu ne mai foloseste. Energia zodiei Fecioarei s-a amplificat in fiecare zi odata cu patrunderea Soarelui, lui Mercur si Marte in acest semn, culminand miercurea viitoare cu o Luna Noua la gradul 27 si 27 de minute. Inaintea conjunctiei Soare-Luna se va alatura si Venus grupului de planete din Fecioara,  astfel incat vom avea cinci planete personale in acesta zodie, in total sase in semne de pamant, cu Pluton din Capricorn. Asa cum am sesizat deja, avem o abordare mai practica a vietii si ne concentram mai degraba asupra a ceea ce ne spun cele cinci simturi, aproape ignorandu-l pe cel de-al saselea, intuitia. Zona materialista a vietii   revine in prim plan, suntem mai meticulosi in munca, acordam o mai mare atentie detaliilor, facand lucrurile mai atent si mai eficient.

Fecioara este semnul vindecarii si al serviciului in folosul celorlalti, mai mult din necesitatea de a fi util decat din necesitatea de a fi recunoscut, de aceea este unul dintre semnele cel mai adesea trecute cu vederea si subapreciate. Pentru ca nativul Fecioara este omul bun la toate, asistentul innascut, cel care stinge lumina la locul de munca, dar si vindecatorul, capabil de un mare sacrificiu de sine, daca considera ca efortul sau este meritat. Asa ca pe masura ce  ne apropiem de Luna Noua de saptamana viitoare probabil ca vor aparea semnale, boli, dureri ce ne vor determina sa luam masurile necesare revenirii la echilibrul anterior, pentru ca nu-i putem ajuta pe ceilalti daca nu ne ocupam inainte de noi insine, daca nu ne facem curatenie in corp, minte si suflet.

Mintea este foarte ocupata in aceasta perioada, Mercur, conducatorul Fecioarei se afla de cateva zile in conjunctie cu Marte, iar la momentul Lunii Noi va fi in opozitie cu Neptun si trigon cu Pluton. Actiunea de disciplinare a mintii (Marte) ne poate feri de erorile de judecata (Neptun) pentru a intelege realitatea si a ne concentra vointa in directia dorita (Pluton). Doar acordand atentia cuvenita mintii, calitatii gandurilor noastre, putem porni in calatoria de vindecare a noastra sau a celorlalti.

Ca orice moment de Luna Noua, ne ofera o explozie de energie si initiativa in domeniile pe care le simbolizeaza Fecioara in zona pe care o ocupa aceasta zodie in harta natala. Cum Fecioarei ii place sa lucreze, sa (se) organizeze, sa analizeze, sa curate si sa purifice, ea ne invita sa ne facem ordine in casa, in viata si in propriul corp, facand din vindecarea noastra o prioritate.

Iata cateva directii de urmat in functie de zodie:

Berbec: Organizeaza-ti munca si gandeste-te la o dieta.

Taur: Concentreaza-te pe nevoile copiilor sau distreaza-te.

Gemeni: Fa-ti ordine in familie si curatenie in casa.

Rac: Atentia trebuie sa-ti fie distributiva, asigura-te ca intelegi ceea ce ti se spune.

Leu: Fa-ti ordine in portmoneu si in conturi.

Fecioara: Esti gata sa ajuti, amana putin si pune-te pe tine in centrul atentiei.

Balanta: Odihneste-te, incarca-ti bateriile.

Scorpion: Prioritizeaza-ti intalnirile si obiectivele.

Sagetator: Munca iti este recunoscuta.

Capricorn: Extinde-ti cercul de cunostinte.

Varsator: Pentru a avansa, concentraza-te pe procesul de vindecare.

Pesti: Partenerul are nevoie de atentie si ajutor.