Eclipsa partiala de Soare – Luna Noua in Capricorn – Un munte de urcat

January 3, 2019 at 7:37 pm

Trecerea granitei dintre ani functioneaza  ca si magia, are puterea de a ne face sa credem ca totul se va schimba brusc in bine. Odata ce acele ceasului s-au intalnit la ora 12 noaptea, parca suntem alti oameni, lasam trecutul in urma si ne focalizam atentia si sperantele numai pe anul care incepe.

E ceva ca o febra de primavara, o energie nelinistita, imprastiind un miros vag de posibilitati, care ne face sa scurtam perioada de lancezeala obisnuita de dupa sarbatori. Stim ce avem de facut chiar daca n-am facut o lista cu prioritati, e ceva ce s-a cristalizat in timp si trebuie adus incepand de-acum la lumina.

Unul dintre cele mai importante puncte forte ale astrologiei este acela ca ne ajuta sa ne imbunatatim agenda de lucru. Stim din experienta cat de important este timpul in programarea lucrurilor pe care le avem de facut pentru a obtine ceva. O actiune facuta la momentul nepotrivit si totul se opune reusitei tale. Un moment adecvat al actiunii si totul devine ca un joc usor de puzzle, atunci cand piesa aproape ca se aseaza singura la locul potrivit.  

Totusi, reusita nu poate apare doar scuturand bagheta magica, iar programarea astrologica nu poate tine locul disciplinei si harniciei. Teoretic, probabilitatea de succes e mare cand le avem pe toate trei, exact cum este cazul acum, cat suntem purtati pe cele mai inalte culmi energetice odata cu Luna Noua din zodia Capricornului, ce imbraca haina unei eclipse partiale de Soare. Fenomenul va avea loc duminica 6 ianuarie la ora 3 si 28 de minute dimineata si va suprapune Luna peste Soare la gradul 15 si 25 de minute Capricorn.

Stim cu totii cum se produce o eclipsa de Soare si ce o deosebeste de o Luna Noua obisnuita, daca nu, putem sa ne improspatam memoria citind articolul de aici. In acest articol n-am vorbit  de background-ul astral, dar privind imaginea de mai jos vedem cum Soarele si Luna in conjunctie se afla intre planeta Saturn, aflata la gradul 12 si Pluton, la 20 grade Capricorn. Saturn si Pluton nu au cea mai buna faima printre planete, asa ca stransoarea in care se afla Luna Noua e apasatoare si dezvolta o energie extrem de puternica si serioasa pentru a depasi barierele, fortand iesirea dintr-o situatie apasatoare printr-o lupta care in unele situatii poate avea accente tragice.

Anul viitor, cele doua planete ( Saturn si Pluton) vor merge umar la umar toate cele 12 luni, intr-un orb mai mare sau mai mic, asa ca natura situatiilor cu care ne confruntam acum va fi aceeasi cu ce vom dezvolta intreg anul 2020. E ca un fel de informare prealabila, mai ales ca in momentul Lunii Noi si planeta Uranus isi schimba sensul de miscare, redevenind directa in aceeasi zi, la gradul 28 Berbec. Ce inseamna asta? Cam cum spunea Mary Poppins: “Totul e posibil, chiar si imposibilul”. In termeni mai practici, ceva ce parea imposibil poate deveni o posibilitate, iar energia puternica a eclipsei ne va arata pe ce buton sa apasam pentru a obtine ceea ce dorim.

Blocajul pe care-l simtim fizic, emotional sau energetic cheama alte resurse in ajutor pentru a-i face fata si a-l depasi. Uranus, trezindu-se la viata, poate sa genereze schimbari bruste, care sa ne indeparteze de pe orbita gandirii incorsetate, stagnante, iar Neptun, care arunca singurele raze prietenoase Lunii Noi, ne face sa ramanem optimisti, cu inima usoara, in ciuda tuturor limitarilor si obstacolelor. Accentele grave ale eclipsei sunt contrabalansate intr-o mare masura de conjunctia sa cu steaua fixa Vega, cea mai  stralucitoare stea fixa a cerului nordic, ce are o influenta pozitiva in acest caz.

O eclipsa are puterea de a schimba viitorul fie prin alegerile constiente pe care le facem, fie din exterior, prin evenimente care apar fara voia noastra, pe care le asimilam greu, dar menite sa ne poarte catre o cale mai buna de a realiza lucrurile si de a ajunge acolo unde trebuie sa fim. Pentru aceasta, in primul rand trebuie sa vedem realitatea asa cum este si nu cum ne place sa credem ca este, apoi sa ne confruntam cu propriile neputinte si umbre, sa le acceptam si sa lucram cu ele, pentru a le depasi. Nu e usor deloc, mai ales ca toate aceste conjunctii au loc in semnul Capricornului, cu accente pe munca, responsabilitate, viata publica, cariera, reputatie.

Capricornul este semnul integritatii, rabdarii si autodisciplinei, depinde catre ce canalizam aceste calitati si ce strategie adoptam pentru a lupta cu ceea ce ne blocheaza in atingerea scopurilor. Fiind vorba despre Capricorn, scopul e maret, nu un deal oarecare ci un munte. Totusi, singura modalitate de a ajunge in varful muntelui este sa parcurgem metodic si organizat fiecare pas. Iata cateva idei despre ce munte avem de urcat fiecare, in functie de zodie si mai ales de Ascendent:

Muntele tau e reputatia ta, Berbec! Sunt ultimele luni ale lui Uranus in semnul Berbecului, asa ca foloseste-ti energia proaspat trezita si indrazneste sa crezi ca obiectivele de cariera, planurile si afacerile vor fi asa cum iti doresti. Probabil ca limitarile mai mult imaginare care te-au impiedicat  sa-ti atingi scopurile se vor risipi si vei fi capabil sa vezi imaginea de ansamblu in care isi gasesc locul dorintele tale, iar Marte din semnul tau iti va oferi energia necesara pentru a le realiza. Soarele ramane in Capricorn pana pe 19 ianuarie, accentuandu-ti capacitatile de conducere si de afirmare.

Muntele tau e educatia ta, Taur! Probabil ca ti-ai stabilit niste standarde inalte si obiective legate de noi experiente, calatorii, studii, iar energia eclipsei iti va da posibilitatea de a face progrese constante in directia dorita.  Poate ca ai nevoie de o abilitate noua, de o diploma care sa-ti aduca promovarea pe care o doresti, acum ai toate resursele pentru a-ti urmari scopul. Oricat de comod ai fi, de data aceasta vei lasa in urma monotonia si rutina zilnica in favoarea spontaneitatii. Cateva schimbari incep sa-si anunte aparitia, odata ce Uranus se indreapta cu pasi repezi catre zodia ta.

Muntele tau e mostenirea ta, Gemeni! Poate fi vorba aici de o mostenire in sens propriu, pentru ca eclipsa iti energizeaza zona posesiunilor celorlalti, ale partenerilor, dar si de mostenirea de tipare comportamentale, emotionale, mostenite de la societate sau de la parinti. Obiectivele tale actuale cuprind in interior sfera profunda, intima a personalitatii, intelegerea si acceptarea propriilor emotii, iar la nivel exterior crearea unor conexiuni  si posibilitati de investitii, activitati care te fac sa te simti mai puternic si mai activ. Fii atent totusi la datorii si la taxe restante, poti avea surprize din zona aceasta.

Muntele tau sunt relatiile tale, Rac! Fiind vorba despre Capricorn, inclin sa cred ca e vorba mai ales despre partenerate de afaceri, dar nici cele romantice nu sunt excluse, mai ales cele serioase, care au nevoie de o resuscitare acum, sau de un nivel nou de angajament. Energia eclipsei, combinata cu revenirea la miscarea directa a lui Uranus, te imping catre inainte in ceea ce priveste stabilirea unor limite in relatiile de baza , tot ce trebuie sa faci este sa-ti clarifici nevoile si sa acorzi atentie relatiilor reciproc avantajoase, ce nu-ti ranesc sentimentele, in care responsabilitatea sa se imbine cu iubirea si respectul.

Muntele tau e sanatatea ta, Leu! Si cum sanatatea depinde de obiceiurile zilnice, precum si de modul in care muncesti sau colaborezi cu subalternii sau colegii, trebuie sa-ti stabilesti niste obiective de acest gen. Daca nu cumva ti le-a stabilit altcineva, iar tu trebuie sa urmaresti sa le indeplinesti. Noi rutine de lucru, un nou stil de viata sau de munca, obiceiuri prin care sa eliberezi stresul acumulat, iti vor asigura confortul mental si emotional ca sa fii stapan pe timpul tau, gestionandu-l intr-un mod responsabil. Daca ai nevoie de un loc de munca nou, nu mai ai mult de asteptat.

Muntele tau e creativitatea ta, Fecioara! Si aici intra nu numai proiectele creative si hobby-urile ci si relatiile de iubire, copiii si distractia. Cred ca vei lasa un pic de-o parte munca pentru altii si-ti vei indrepta atentia catre tine, invatand sa respiri din nou un aer mai jucaus. Asta inseamna sa iesi din zona de confort si sa-ti urmezi dorintele, asteptarile legate de iubire,  inspiratia, sa te bucuri intr-o lume mai colorata decat de obicei. Lasa analiza si ordinea pentru mai tarziu si urmeaza dorintele copilului interior, indiferent ce varsta ai.

Muntele tau e familia ta, Balanta! Daca ti-ai stabilit obiective legate de domiciliu, de mutari sau reamenajari, de securitatea financiara, de relatiile cu parintii sau impacarea cu trecutul, poate ca nu vei avea mari surprize, depinde si de harta personala. E nevoie sa gasesti un echilibru intre nevoia de securitate emotionala, in sanul familiei si dorinta de a iesi in lume, de a face lucruri surprinzatoare chiar si pentru tine. Uranus, pe ultima suta de metri in Berbec, probabil ca-ti va da impulsul necesar catre noi parteneriate. Un capitol se incheie si altul nou incepe.

Muntele tau e modul in care comunici, Scorpion! Felul in care percepi lucrurile poate sa puna o umbra asupra relatiilor tale cu figurile de autoritate sau cu rudele. Oricat de intensa e dorinta ta de a depasi obstacolele zilnice, plictiseala, rutina de la birou, galagia, interactiunile cu vecinii, drumurile scurte care iti mananca timpul si nervii, orele de condus prin orasul aglomerat, trebuie sa gasesti rabdarea si autodisciplina de a merge incotro merge fluxul. Nu e momentul sa faci opozitie, asa ca mai bine ocupa-te de talentele tale, sunt supape sigure antistres.

Muntele tau sunt abilitatile tale, Sagetator! Abilitati care te vor ajuta sa-ti imbunatatesti situatia financiara pe termen lung, sa o organizezi si sa o planifici. Idei noi, originale, proiecte creative surprinzatoare pot fi surse de noi contracte si un mod de a-ti creste stima de sine si increderea in propria valoare. E nevoie si de schimbare daca doresti rezultate, iar acest lucru nu se poate face decat prin munca si un oarecare risc asumat. Profita de energia eclipsei si ai incredere in tine, in intuitia si intelepciunea ta, ele te vor ajuta sa treci granite pe care ai nevoie sa le depasesti.

Muntele tau e personalitatea ta, Capricorn! De cele mai multe ori nu mai ai timp si pentru tine, te confunzi mai degraba cu munca ta si ti-ai pierdut interesul de a vedea si altceva. Eclipsa de duminica se concentreaza pe cele mai intime nevoi ale tale, care-ti vor cere sa renunti la cine ai fost pana acum si sa devii o persoana orientata mai degraba catre viitor decat catre trecut, mai increzatoare in rezultate si mai sigura pe ea. Presiunea e mare, sarcinile se aglomereaza, partenerii nu mai au rabdare, situatiile financiare sunt complicate si au nevoie de atentie. Lasa trecutul in urma si priveste inainte!

Muntele tau e subconstientul tau, Varsator! E atat de greu sa inaintezi si sa obtii rezultate pozitive atunci cand exista limitari pe care nici macar nu le cunosti. Pe cele pe care le cunosti, precum dependentele, ai posibilitatea de a le depasi cu ajutorul energiei  eclipsei. Cele pe care le stii deja au creat dificultati in ceea ce priveste sanatatea, munca sau parteneriatele si te-au  fortat sa-ti setezi obiective in aceste directii. Uranus, guvernatorul zodiei tale se trezeste la viata si te ajuta sa inveti ultimele lucruri necesare experientelor ce vor urma, din martie vor urma provocarile legate de familie, de parinti, de emotiile legate de copilarie. Cauta sa inveti  orice iti pica in mana, vei avea nevoie de aceste informatii.

Muntele tau e viitorul tau, Pesti! Atentia iti este indreptata catre echipa in care lucrezi, catre prietenii sau grupurile pe care te bazezi in realizarea planurilor tale. Daca interesele tale presupun noile tehnologii probabil ca esti cu totul absorbit de felul in care acestea pot contribui la rezolvari in domeniul muncii si al sanatatii. Fii atent la ceea ce spui sau faci la locul de munca, vorbele tale ar putea fi interpretate intr-un mod eronat si poti atrage antipatii. Gaseste-ti timp si pentru tine, uneori lucrurile pe care le faci pentru altii devin obositoare, oricat de altruist ai fi.