Horoscopul saptamanii 22 – 28 septembrie 2014: Vremuri de cumpana

September 22, 2014 at 6:49 pm

E putin probabil ca planurile pe care ni le facem atunci cand suntem tineri sa coincida cu viata care ne asteapta s-o traim. Fiecare dintre noi are drumul sau si nu stim niciodata cand ni se releva, mai devreme sau mai tarziu, de-a lungul existentei. Atunci cand suntem tineri suntem tentati sa urmam modelul pe care l-am primit de la parinti, fara sa ne intereseze daca acesta este cel care se potriveste experientelor prin care suntem datori sa trecem. Mai tarziu, ne lovim de toate obstacolele necesare desavarsirii noastre ca oameni, constientizand sau nu directia corecta, insa mereu in cautarea ei.

Indoieli exista pe tot parcursul drumului si uneori ne este ciuda pe noi insine ca nu avem parte de calea lina si usoara a vietii unor biografii reale sau imaginare. Confortul nostru interior, dobandit in ani de existenta in care ne-am legat de oameni, de lucruri sau de idei conforme cu stadiul evolutiv al perioadei respective, se vede amenintat de valul de energie care tinde sa rastoarne vechile ierarhii si sisteme de valori, pentru a pune in loc ceva nou. Ce? Numai viitorul poate confirma daca am ajuns, pe cai ocolite, pe poteci batute cu sufletul, la drumul lin si usor care ne astepta sa-l parcurgem inca de la nastere.

Dupa o vara fierbinte astrologic, toamna ne indeamna sa desavarsim schimbarile in care ne-am angajat si sa culegem ceea ce am semanat, propria recolta a faptelor, gandurilor, educatiei primite sau dobandite, emotiilor manifestate sau nu din ultimul an care a trecut. Echilibrul la care vom ajunge la inceputul anotimpului rece poate ca ne va conduce la succesul pe care ni l-am propus sau catre care am fost canalizati, asa ca trebuie sa ne pregatim de un sezon abundent in evenimente.

Vara se incheie oficial marti, 23 septembrie, prin echinoctiul de toamna in emisfera Nordica, momentul in care Soarele intra in zodia Balantei, marcand jumatatea calatoriei sale in jurul zodiacului. Este timpul sa luam o mica pauza de la activitatile cotidiene si sa cautam raspunsul la intrebarea: Viata mea se afla intr-o stare de echilibru? Daca nu, vantul schimbarii ne sufla din spate prin Luna Noua de la gradul 1 Balanta de miercuri, 24 septembrie, eliberandu-ne, ajutandu-ne sa cream spatiul necesar pentru noul care va veni mai tarziu, catre mijlocul toamnei. In perioada in care Soarele tranziteaza zodia Balantei ne putem concentra mai mult pe relatii si parteneriate de toate felurile, pentru a gasi solutii de pace, armonie si compromis, acolo unde este cazul. Ne putem astepta insa la cateva semnale ale unor perturbari care vor avea loc in prima saptamana din octombrie, odata cu declansarea, de catre Soare, a cuadraturii Uranus – Pluton aflata in plina desfasurare de 2 ani incoace.

Planeta Pluton revine din miscarea aparent retrograda odata cu ziua de echinoctiu, fortandu-ne sa facem fata propriilor adevaruri ingropate in ultimele cinci luni, punand in lumina reflectoarelor secrete, evaluand relatii si aratand care sunt imbunatatirile de care avem nevoie la nivel personal sau colectiv. Traim in vremuri de cumpana, in care realitatea se schimba de la o zi la alta, la fel si locul nostru in ea, insa schimbarea este necesara, indiferent de cata emotie declanseaza.

Joi, 25 septembrie putem sa ne asteptam la intuitii si posibilitati neasteptate odata cu trigonul dintre Jupiter din Leu si Uranus din Berbec, aspect care se va activa si in prima parte a anului viitor. Mai ales semnele de foc vor beneficia de alinierea dintre planeta norocului si cea a originalitatii si independentei, un aspect minunat pentru creativitate, iluminare, calatorii, spontaneitate, distractie si in general actiune bine directionata. Desi ne ofera entuziasmul si incurajarea de a merge mai departe, atentie totusi la deciziile pe termen lung, asigura-te ca informatiile provin din cea mai sigura sursa, pentru a evita problemele care pot apare in viitor.

Vom plonja din nou in abisul emotiilor, odata cu intrarea planetei Mercur in zodia Scorpionului si pentru ca va tranzita acest semn mai mult timp decat de obicei datorita retrogradarii sale incepand cu 4 octombrie, foloseste saptamana pe care o ai in fata pentru a-ti finaliza planurile de actiune, pentru a-ti verifica masina sau biletele de calatorie, pentru demararea unor proiecte, semnarea unor documente sau pentru tranzactii care nu mai sufera amanare. Octombrie ne invita sa ne abtinem de la toate aceste activitati nu numai datorita lui Mercur retrograd ci si din cauza celor doua eclipse, despre care vom vorbi in curand.

Zodia BerbecConcentraza-te pe relatii, Berbec!

Luna Noua in domeniul parteneriatelor, rivalilor si concurentilor hartii tale solare semnifica noi inceputuri in aceste directii sau aspecte, luarea unor angajamente, lansarea unor proiecte impreuna, aparitia unei rivalitati sau doar o concurenta prieteneasca in domeniul sportiv sau un pariu. Perioada in care se poate restabili armonia sau legatura cu partenerii este scurta, asa ca incearca sa nu amani problemele care au nevoie de atentie imediata. In curand lucrurile vor deveni mai grave in acest sector si se vor subrezi, asa ca profita de saptamana care vine pentru a petrece mai mult timp cu cei dragi sau pentru a face ca lucrurile sa se miste intr-un parteneriat.

Cariera redevine prioritatea ta, odata cu revenirea in miscare directa a planetei Pluton. Blocajele incep sa dispara, iar lipsa unei viziuni clare asupra obiectivelor se risipeste pentru a face loc motivarii. Odata stabilita directia in viata, toate vor merge mai usor in urmatoarele sapte luni.

Daca ti-ai planificat sa-ti intemeiezi o familie, sa incepi un proiect creativ sau o noua relatie de iubire, sa dedici mai mult timp si energie unui hobby, saptamana care vine iti ofera sansele sau posibilitatile, prin energia benefica asigurata de aspectul armonios dintre Uranus din semnul tau si Jupiter din Leu. Mai ales daca esti nascut in preajma datei de 4 aprilie, norocul e de partea ta!

Zodia TaurE o saptamana excelenta pentru munca, Taur!

Luna Noua in zona muncii si a sanatatii reprezinta momentul ideal pentru noi posibilitati de angajare, inceperea unui nou proiect de lucru, sau intalnirea unor noi colegi si gasirea solutiei pentru ameliorarea relatiilor cu cei vechi. Devii mai concentrat pe ceea ce faci, esti mai productiv si eficient, mai harnic, nu vrei sa lasi sa se adune nici sarcinile nerezolvate, nici hartiile pe birou sau e-mail-urile necitite. Chiar daca te simti puternic, ai nevoie sa-ti gestionezi stresul cat se poate de bine, pot apare mici neintelegeri la birou, neplaceri care-si pot pune amprenta si asupra sanatatii. Trece totusi pe lista problemelor de rezolvat si inceperea unei diete, imbunatatirea stilului de viata, chiar daca e greu pentru un Taur pofticios.

Odata revenit in miscare directa in zona calatoriilor fizice si spirituale a hartii tale solare, planeta Pluton te ajuta sa asimilezi transformarile care au avut loc in ultimele cinci luni in sistemul de credinte, esti acum gata sa-ti intinzi aripile si sa explorezi locuri si domenii necunoscute, fie ca e vorba de cursurile de specializare pe care le-ai tot amanat sau de raspunsuri inspirate la provocarile din afaceri.

Viata ta particulara incepe sa se redreseze odata cu prima intalnire armonica dintre Uranus si Jupiter, incepe o perioada in care familia cu tot ce inseamna ea primeste un impuls pozitiv prin situatii fericite, oameni benefici care-ti intra in casa. Esti foarte inspirat in tranzactiile imobiliare!

Zodia GemeniEsti liber sa faci ceea ce doresti, Gemeni!

Intrarea Soarelui in Balanta si conexiunea pe care o face cu Luna in dimineata de miercuri da startul unei saptamani de petreceri si distractie, intalniri pline de armonie, evenimente sociale pline de energie pozitiva. Fii gata sa incepi o noua etapa a vietii, in care sa faci ceea ce simti ca e mai bine pentru tine in materie de romantism, speculatii financiare, copii sau creativitate. Probabil ca vei fi tentat sa-ti pui niste intrebari in privinta bunei utilizari a talentelor tale creative si sa constati ca esti plin de forta in a ti le manifesta in viitorul apropiat. Hobby-ul pe care-l ai incepe sa-ti ocupe mai mult mintea si timpul, esti mai inspirat si mai hotarat sa faci un pas in directia care-ti aduce cea mai mare bucurie.

Dupa cinci luni intense din punct de vedere emotional, Pluton redevine direct in zona relatiilor intime si a resurselor financiare comune si-ti da capacitatea de a afla si intelege dorintele tale cele mai profunde. De-acum incolo esti gata sa pornesti la integrarea acestora in realitate sau la gasirea celor mai potrivite solutii financiare.

Talentul tau inascut de a-i convinge pe ceilalti functioneaza perfect saptamana aceasta si va da roade daca il folosesti constructiv, pentru a-ti transforma visele in realitate. Uranus se aliaza cu Jupiter pentru a-ti aduce noroc in privinta prietenilor, retelelor sociale sau obiectivelor pe termen lung. O iesire in oras poate deveni un moment de neuitat!

Zodia RacCasa reprezinta campul de bataie pentru tine, Rac!

In bine sau in mai putin bine, problemele de familie sau locuinta beneficiaza de energia Lunii Noi din zodia Balantei, asa ca asteapta-te la un accent emotional puternic si incearca sa-i faci fata. Uneori trebuie sa ai curajul sa mergi singur mai departe, micule Rac, iar daca te scufunzi cum numai tu stii in adancimea emotiilor, fa-o pentru a afla adevarul si iesi repede la suprafata. E momentul sa afli lucruri importante despre tine si nevoile tale si n-o poti face decat in singuratate, gasind argumente pro si contra asupra locului tau in lume.

Daca in ultimele luni ai incercat sa te adaptezi transformarilor care au intervenit in relatiile parteneriale, a venit momentul ca odata cu revenirea in miscare directa a planetei Pluton sa iei deciziile potrivite pentru asigurarea unui confort emotional mai echilibrat. La baza tuturor deciziilor sta nevoia de securitate, dependenta in relatie versus dorinta de a pune mai presus de toate propriile nevoi dintr-o perspectiva demna si onesta.

Succesul in cariera incepe sa se vada si in contul bancar, odata cu alinierea armonioasa dintre Jupiter cu Uranus, o intorsatura fericita de situatie nesperata care va continua sa te bucure si anul viitor. Poti planifica o reuniune de familie!

Zodia LeuComunica-ti sentimentele, Leu!

Luna Noua din zodia Balantei iti da forta de care ai nevoie pentru a-ti aplica ideile in proiecte pe termen scurt, care implica editarea sau comunicarea indiferent sub ce forma, calatoria pe distante scurte, tranzactiile, contractele, negocierile, conversatia sau petrecerea timpului in comunitatea din care faci parte. Daca ai un mesaj de transmis, fa-o saptamana aceasta, entuziasmul si usurinta in comunicare, atitudinea pozitiva vor convinge mai usor. Calendarul social este mai activ, mintea iti este mai activa, vii cu idei noi, intalnesti oameni noi, inveti mai usor. Chiar daca primesti vesti neasteptate, afli ceva important, verifica totusi de doua ori informatiile sau sursa inainte de a actiona.

Dupa cinci luni in care ai fost determinat sa schimbi rutine de lucru sau obiceiuri alimentare, iata ca vine momentul sa te organizezi mai bine si sa integrezi tot ce-ai invatat in masuri concrete. Revenirea la miscarea directa a planetei Pluton te ajuta sa faci transformarile dorite in viata ta de la birou sau de-acasa, astfel incat sa avansezi in cariera sau sa-ti ameliorezi sanatatea.

Ar trebui sa observi o schimbare in viitor, odata cu prima aliniere armonioasa dintre Jupiter aflat in semnul tau si Uranus din Berbec. Intampina norocul pe care-l ai in ceea ce priveste preocuparile spirituale sau academice iesind in lume. Norocul poate veni de la intalnirile intamplatoare!

Zodia FecioaraIncearca sa te evaluezi mai corect, Fecioara!

Luna Noua din zodia Balantei pune reflectoarele asupra situatiei tale financiare si te determina sa te concentrezi asupra valorii si valorilor tale. Poti incerca acum sa sa vii cu un plan financiar mai bun, sa-ti organizezi mai bine zona banilor, dar si sa incepi un nou loc de munca mai satisfacator sau un al doilea job care sa te faca mai increzator si mai sigur pe tine. Concentraza-te pe abundenta si prosperitate, elibereaza-te de tiparele vechi de gandire care te-au oprit sa-ti satisfaci nevoile materiale si accepta ca esti valoros si ca meriti mai mult. Esti capabil sa gestionezi cu succes urgentele financiare , iar daca vei lucra putin la bugetul propriu, vei gasi resursele financiare pentru a face imbunatatirile necesare in locuinta.

Inima ta isi revine dupa o perioada de suisuri si coborasuri, cat timp planeta Pluton a retrogradat in zodia Capricornului. Daca esti intr-o relatie de iubire care a stagnat, vei simti imboldul necesar pentru a merge mai departe sau pentru a te retrage.

Daca te simti captiv intr-o situatie dificila, intima sau financiara, ai ocazia de a gasi solutii benefice, intuitive sau aparent din senin, intr-un mod neasteptat. Urmeaza-ti intuitia, este numai inceputul pe care ti-l ofera primul trigon dintre Jupiter si Uranus, care actioneaza pentru tine mai ales in zona emotionala si sentimentala. Te simti protejat si nu e doar o parere!

Zodia BalantaPreia controlul asupra vietii tale, Balanta!

Stabileste-ti intentiile si pune-le in aplicare chiar incepand de saptamana aceasta, Luna Noua in zodia ta reprezinta ziua cea mai puternica pentru a-ti clarifica obiectivele si a gandi un plan de actiune pentru urmatorul an. Profita de aceasta energie cosmica si pune lucrurile in miscare, nu lasa ca ezitarea sa te impiedice sa preiei controlul asupra vietii tale. E o perioada buna pentru tine, indiferent de starile prin care treci, punctul de cotitura in care te afli, directia pe care intentionezi sa o dai vietii tale, probabil ca este chiar aceea in care e nevoie sa mergi. Oricum esti in centrul atentiei, oamenii din jurul tau iti acorda toata atentia, esti mai prietenos si te integrezi mai usor, chiar daca esti cam nerabdator si poate impulsiv.

Revenirea din retrogradare a planetei Pluton aduce pe linia de plutire viata de familie, odata ce ti-ai rezolvat problemele emotionale aduse la suprafata de cele cinci luni in care planeta transformarii a mers inapoi prin zodia Capricornului. Daca nu mai persisti in vechile modele familiale, daca ai inteles necesitatea de a face o schimbare, atunci poti face modificarile care se impun in urmatoarele sapte luni.

Jupiter face primul sau aspect armonios cu Uranus si iti pune pe tava parteneriate care sa te conduca la indeplinirea obiectivelor pe termen lung, asa ca ai si in aceasta directie binecuvantarea Universului. Asteapta-te la contracte importante!

Zodia ScorpionFa-ti singur norocul, Scorpion!

Odata cu Luna Noua din semnul Balantei gandurile tale cele mai intime, intuitia, te determina sa renunti la trecut, sa faci curatenie in emotii si sentimente, pentru a te simti mai bine. Dupa ce ai trait cu Saturn in semnul tau acesti doi ani, stii ca e nevoie de efort daca doresti sa obtii rezultatele dorite si chiar daca viata ta nu este supusa acum atentiei publice, reusesti sa faci ceea ce ti-ai propus undeva in fundal, constiincios si organizat, pentru rezultate mai bune in viitor. Conexiunea ta cu subconstientul, cu Divinitatea este mai usor de facut acum si o pauza de la viata agitata in care sa incepi cursuri de meditatie sau yoga ar fi binevenita. Imaginatia, fantezia si creativitatea pot produce rezultate bune si pentru tine, iti incarca bateriile pentru Luna ta Noua din octombrie.

Odata ce guvernatorul semnului tau, Pluton, redevine direct, probabil ca iti va fi mai usor sa faci transformarile necesare la care te-ai tot gandit in ultimele cinci luni. De-acum incolo poti actiona mai usor in directia dorita, poti comunica mai usor, esti mai deschis, insa e bine sa selectezi persoanele de incredere, carora sa le pui sufletul pe tava.

In ciuda tuturor provocarilor, exista si noroc saptamana aceasta, iar la tine se afla in domeniul carierei si muncii de fiecare zi. Jupiter isi da mana cu Uranus si-ti ofera sansa unui moment bun in cariera, situatii benefice si recunoastere, dar si ameliorari ale sanatatii. Un nou loc de munca te asteapta, daca esti interesat!

Zodia SagetatorAi putea gasi ceea ce doresti ajutat de prieteni, Sagetator!

Alaturarea unui nou grup, un prieten nou sau o motivatie in plus in atingerea visurilor sunt cadouri posibile pe care ti le face Luna Noua din zodia Balantei. Este un moment de bun augur pentru a explora noile posibilitati la care te indeamna intalnirea cu oamenii noi, chiar daca e vorba de ceva radical, ce te scoate din zona de confort. Daca ai o ambitie sau un scop personal, acum este momentul sa incepi sa ti-l urmezi, exista un mare potential energetic care te poate conduce catre viata pe care ti-o doresti. Stabileste-ti intentii clare in privinta extinderii retelei de comunicare sau a listei de prieteni sau asociati si consolideaza-ti relatiile de care ai nevoie pentru a ajunge sa ocupi locul pentru care te pregatesti de mai mult timp.

Revenirea in miscare directa a planetei Pluton in zona finantelor personale face sa simti o revigorare din aceasta directie, dupa cinci luni in care ti-ai facut curaj sa-ti renegociezi salariul sau sa-ti dobandesti siguranta materiala dupa atatea schimbari. Acum iti cunosti valoarea si e bine sa incepi sa actionezi pentru a ti-o vedea si altii.

Vestile bune pe care ti le aduce trigonul dintre guvernatorul tau Jupiter si imprevizibilul Uranus pot fi in privinta educatiei si calatoriilor, asa ca esti liber sa cunosti toate beneficiile acestor posibilitati de cunoastere si autocunoastere. Incepe aventura!

Zodia CapricornNoi posibilitati de dezvoltare in cariera, Capricorn!

Esti din ce in ce mai sigur ca-ti vei atinge obiectivele profesionale daca te concentrezi suficient pe ceea ce doresti sa obtii intr-un mod mai amplu de la viata. Luna Noua din semnul Balantei iti cere sa-ti stabilesti intentiile in domeniul carierei, ambitiilor si obiectivelor si sa crezi in roadele pe care le vei obtine. Calmul cu care privesti aceasta perioada iti asigura confortul mental care te ajuta sa privesti in directia cea buna in ceea ce priveste vocatia, sa elimini orice ezitare in a aborda lucrurile diferit, pentru un rezultat diferit de ceea ce ai obtinut pana acum. Deschiderea unui nou capitol in acest domeniu iti este favorabil mai ales pe cei care intentionezi sa faci o schimbare in cariera sau daca lucrezi in profesii medicale sau care implica creativitatea.

E timpul sa iesi din umbra si sa-ti exprimi opiniile, energia planetei Pluton revenit in miscare directa prin zodia ta iti ofera combustibil pentru urmatoarele sapte luni. Viata ta s-a schimbat mult in ultimii ani si daca stai sa te gandesti, toate prin cate ai trecut te-au intarit si au produs transformari ireversibile in caracterul tau. Exprima-te conform modificarilor evolutive si da o directie actiunilor tale.

Alinierea constructiva dintre Jupiter si Uranus iti ofera energie in domeniul financiar al resurselor comune. Daca ai aplicat pentru un imprumut necesar achizitionarii unei proprietati sau exista posibilitatea aparitiei unei mosteniri, ai ocazia sa primesti vesti bune. Saptamana e benefica pentru descoperirea de sine!

Zodia VarsatorCrede in visul tau si vei reusi, Varsator!

Gandeste la un nivel mai inalt, extinde-ti orizontul de cunoastere si vei fi in ton cu Luna Noua din semnul Balantei de miercuri dimineata. De fapt, probabil ca ai simtit chemarea catre aventura, studiu, calatorii sau cunoastere spirituala de ceva timp, de cand planeta comunicarii a facut primul pas in Balanta, de la inceputul lunii. Daca nu esti inca pe drum, probabil esti pe cale de a-ti planifica o excursie undeva, departe, iar daca ai o problema juridica probabil ca a inregistrat deja o evolutie pozitiva. Daca nu simti inca efectele acestei lunatii ai rabdare, e suficient sa gandesti, gandul se va transforma in idee si daca-i adaugi putina emotie si multa credinta, vei ajunge acolo unde doresti.

Intoarcerea la miscarea directa a planetei Pluton in domeniul spiritual al hartii tale solare te elibereaza psihic si te determina sa privesti vechile probleme si trecutul mult mai detasat si mai dispus sa faci modificarile necesare. Mintea si inima ti se deschid catre oameni si situatii pe care altadata nu le-ai fi luat in considerare.

Un partener romantic apare si pentru tine la orizont odata cu aspectul minunat dintre Jupiter si guvernatorul tau Uranus, o persoana pe care o poti cunoaste prin intermediul unui prieten comun , a retelei de socializare din care faci parte sau a unei rude apropiate. Aspectul se repeta si in prima parte a anului viitor, asa ca relatia poate creste pentru un viitor comun fericit.
Cunoasterea unor oameni noi, mutarea intr-un oras nou iti poate schimba norocul!

Zodia PestiO doza dubla de noroc la Pesti, va rog!

Luna Noua din zodia Balantei iti energizeaza domeniul financiar comun cu partenerul de viata sau de afaceri si un noroc neasteptat se indreapta catre tine printr-o mostenire, un imprumut care te salveaza de la o situatie complicata sau tranzactionarea unei proprietati. Oricum o problema serioasa vei vedea ca inregistreaza o evolutie pozitiva si incepe un nou proces de transformare pe termen lung, atat in plan material cat si psihologic. Trebuie sa petreci putin timp singur si sa cauti raspunsurile de care ai nevoie pentru a-ti curata mintea de emotiile care te-au tras in jos, iar trupul sa-si gaseasca odihna. Esti mai atasat de partenerul de cuplu, iar pasiunea pe care o arati e posibil sa i se para prea intensa si sa-l sperie. Detaseaza-te putin pentru echilibrarea relatiei si concentraza-te mai degraba pe zona practica, acolo unde poti obtine beneficii reale.

Revenirea la miscarea directa a planetei Pluton te indeamna sa faci modificarile pe care le-ai tot analizat in timpul celor cinci luni de retrogradare prin Capricorn, zona visurilor si sperantelor hartii tale solare. Poti actiona acum fara ezitare in problemele care implica retelele de socializare, grupurile profesionale sau de prieteni.

Aspectul minunat pe care-l formeaza Uranus cu guvernatorul tau traditional Jupiter arunca raze benefice asupra vietii de fiecare zi, dar si asupra conturilor bancare. Drumul tau ajunge catre o zona luminoasa, in care sanatatea si activitatile rutiniere se sincronizeaza perfect cu nevoile tale. Sefii tai incep sa remarce eforturile depuse in ultimul timp!