Horoscopul saptamanii 3 – 9 noiembrie 2014

November 3, 2014 at 8:04 pm

Citim in carti sau aflam la seminarii si cursuri ca trebuie sa traim in prezent, sa ne concentram pe persoana care suntem acum si aici, nu sa ne gandim mereu la ceea ce s-a intamplat in trecut sau la ce s-ar putea intampla in viitor. Sa ne oprim si sa ne bucuram de momentele pe care le traim, pentru ca doar atunci ne aflam in armonie cu noi insine si numai asa putem face ca fiecare moment din viata noastra sa insemne ceva.

Dar daca prezentul ti-e tulburat, daca nu-ti place ceea ce vezi in jurul tau acum, nu-i asa ca mintea incearca sa rezolve cumva situatia si cea mai buna solutie este sa se indrepte catre viitor? …Atunci cand voi scapa de…Cand va interveni o ceva si voi munci la…Cand voi fi cu….Cand voi fi la… Cand voi termina scoala, studiile, datoriile…

Momentul prezent poate avea multe masti, asa cum sunt bolile, conflictele emotionale, dependentele, greutatile financiare, care ofera prilejul de a medita asupra lectiei de viata care trebuie asimilata din experienta respectiva. Daca esti prea tanar si n-ai aflat inca, iti pot impartasi un secret: in orice situatie pe care acum o consideri de nedepasit exista un dar spiritual pe care trebuie sa-l cauti si sa te folosesti de el imediat ce ai ocazia. Si pe masura ce capeti experienta si ti-ai invatat lectiile, vei vedea ca reusesti sa ocolesti dificultatile actionand inainte sa apara.

Eu scriu acest articol si imi place ceea ce fac. Imi concentrez atentia asupra lui si traiesc in prezent, desi ceea ce se intampla in jurul meu nu ma indeamna la calm si echilibru. Tu cum traiesti in prezent?

Desi incepem saptamana cu un sextil , aspect armonic cunoscut prin ocaziile pe care ni le ofera, lucrurile devin mai dificile pe masura ce ne apropiem de sfarsitul saptamanii.

Soarele in Scorpion se aliaza cu Pluton din Capricorn pentru a ne da o mana de ajutor in intarirea vointei atunci cand dorim sa facem schimbari importante, fie ca e vorba despre renuntarea la un obicei prost sau de avansarea intr-un proiect in care sunt implicate persoane importante.

Atmosfera de incredere reciproca incepe sa se estompeze odata cu Luna Plina din noaptea de joi spre vineri, care da startul unor conjunctii cu planeta karmei, Saturn. Vom incepe sa culegem ceea ce am semanat, prin teste legate de propria valoare, zona financiara sau comunicarea in relatiile cu sexul opus. Probabil ca va fi greu sa primim ceea ce dorim si ar trebui sa stim sa trecem mai usor peste acest lucru, fara sentimente sau orgolii ranite si fara dorinte de razbunare.

Nu e usor sa ne stapanim emotiile in conditiile in care sambata planeta Mercur se muta si ea in Scorpion. Mintea se combina cu emotiile intr-o proportie dificil de controlat, cuvintele sunt taioase si conversatiile intense devin mai degraba un mijloc de control si de exprimare a banuielilor, decat de relationare civilizata. Verifica-ti sursele de informare si abtine-te sa faci scenarii bazate doar pe obsesii, astfel vei reusi sa-ti tii aproape relatiile si banii si in urmatoarele trei saptamani.

Berbec: Zodia Berbec

Accentul pus de cele patru planete (inclusiv Mercur, din 8 noiembrie) pe zona finantelor comune indica o perioada in care trebuie sa fii dispus sa te ocupi de obiectivele financiare ale companiei sau familiei (in numele acestora), de treburi birocratice privind taxele, impozitele, datoriile, mostenirile. Planeta Marte, bine plasata in sectorul carierei, iti ofera energia necesara ultimelor retusuri inainte de predarea unui proiect.

Luna Plina din zodia Taurului poate crea energia necesara pentru rezolvarea unor situatii legate de bani, deciziile financiare trecute primesc feedback in functie de intuitia de care ai dat dovada la momentele respective. Probabil ca-ti vei clarifica ce ai de facut de-acum incolo pentru a-ti mentine standardele de viata. Ar fi bine daca ai sti ceea ce conteaza cu adevarat pentru tine, pentru a actiona in directia aceea.

Incepand cu weekendul viitor ai ocazia de a incepe cercetarile privind o situatie sau o persoana si exista pericolul de a deveni prea obsesiv in gandurile tale. E bine ca nu te vei multumi cu aparentele si vei cerceta lucrurile in profunzime, insa nu-ti pierde timpul cu banuielile, mai ales daca au aparut oportunitati financiare pe care sa le valorifici.

Esti mai sensibil la critica si cei dragi ar trebui sa stie acest lucru!

Zodia TaurAjungi la concluzii importante, Taur!

Luna Plina din semnul tau aduce bilanturi si nevoia de a face ajustarile necesare, acolo unde este nevoie. Tema o reprezinta relatiile si probabil ca vei fi pus in situatia de a lua decizii importante, cu cele patru planete din Scorpion. Indiferent daca e nevoie sa repari anumite lucruri sau sa actionezi pentru crearea sau modificarea unor parteneriate, emotiile sunt mari si e nevoie de multa stapanire de sine pentru a fi consecvent in decizii. E momentul sa schimbi anumite obiceiuri alimentare, sa adopti un alt stil vestimentar, oricum, sa faci o schimbare vizibila din exterior.

Intrarea planetei Mercur in sectorul parteneriatelor si rivalitatilor te face un mai bun negociator, te ajuta tactul si diplomatia atunci cand e vorba de luat decizii. Ai ocazia de a te implica in grupuri cu care impartasesti aceleasi interese, in asociatii , sau doar a venit momentul unor evenimente sociale mondene, acolo unde cunoscutii iti prezinta oameni noi si interesanti. Ai mai multa grija daca esti implicat intr-o problema imobiliara, intr-un proiect de constructii sau de renovare, pot apare discutii legate de aceasta cu partenerul sau cu familia.

O calatorie sau planificarea unor cursuri superioare ar fi cea mai buna alegere!

Zodia GemeniEmotiile sunt puternice, iar tu prea sensibil, Gemeni!

Luna plina din zodia Taurului nu te prea lasa sa dormi, o situatie din trecut te preocupa mai mult decat e cazul. Asculta-ti intuitia, va fi mai usor in aceste moment sensibile si petrece-ti timpul in singuratate, atunci poate vei reusi sa renunti la ceea ce simti ca-ti face rau, chiar daca crezi ca nu esti pregatit. Prioritatea ta este sa-ti asculti corpul si sa te odihnesti, sa ai mai multa grija in privinta sanatatii, sa renunti la obiceiurile autodistructive si sa lucrezi in singuratate, vei vedea peste o luna ca nimic nu a fost in zadar. Chiar daca ai impresia ca nimeni nu te intelege si esti confuz in privinta directiei in care sa te indrepti in continuare, vei vedea lucrurile mai clar catre sfarsitul saptamanii.

Guvernatorul tau Mercur iti organizeaza munca si te determina sa te concentrezi mai mult asupra detaliilor. Privesti lucrurile dintr-o perspectiva mai practica, lucru care iti foloseste, chiar daca esti obisnuit mai degraba cu lumea ideilor. Comunicarea la locul de munca, activitatile care implica orice fel de schimburi de informatie sau tehnologie, atingerea obiectivelor profesionale si financiare sunt bine sustinute de cele patru planete in Scorpion.

Programeaza-ti interviurile, esti imbatabil!

Zodia RacIti fixezi noi scopuri, Rac!

Luna Plina din semnul Taurului te focalizeaza care un scop nou sau iti mareste sansele sa progresezi rapid in indeplinirea obiectivelor deja stabilite. Simti ca unul dintre visele tale e pe cale sa se indeplineasca, ca esti pe drumul cel bun si ca nu ai muncit degeaba atata timp. Esti la un pas de punerea stampilei pe un parteneriat, de marirea responsabilitatilor in cadrul unui grup sau de renuntarea la o cauza al carei scop s-a incheiat sau la o prietenie toxica. Emotia este puternica, deoarece vizeaza domeniul creativ, care pune problema de a fi reevaluat.

Mercur se alatura celorlalte trei corpuri ceresti in zodia Scorpionului si iti cam distrage atentia de la munca. Proiectele tale artistice prind aripi si n-ar trebui sa pierzi vremea, daca esti scriitor. Daca ti-ai programat concediul in acesta perioada ai fost foarte inspirat, calatoriile cu cei dragi, discutiile cu propriii copii sau cu persoanele de alte culturi, cursurile universitare iti satisfac dorinta de aventura descoperita in ultimul timp. Asteapta-te la povesti de dragoste deosebite, la satisfactii legate de placerile hobby-urilor, dar si la cheltuieli neprevazute, mai ales din partea copiilor.

E momentul sa-ti exprimi in mod sincer sentimentele si sa-ti clarifici relatiile, urmeaza-ti inima!

Zodia LeuEsti pe podium, Leu!

Luna Plina straluceste in sectorul carierei si al vietii publice pentru tine si a venit momentul sa culegi roadele muncii prin atingerea unui scop sau experimentarea unor intarzieri sau blocaje, daca nu te-ai straduit suficient. E punctual culminant al anului pentru tine, din punct de vedere profesional si ar fi bine sa profiti de energia uriasa care te ajuta sa finalizezi ceea ce ai inceput acum sase luni sau sa te indepartezi de un loc de munca, de o cariera care nu-ti mai producea satisfactie. Oricum e un moment care te stimuleaza sa meditezi asupra locului tau in ierarhia profesionala sau chiar a rolului tau in lume, iar emotiile puternice pot impinge lucrurile in directia in care doresti, cu rezultate sau fara.

Mercur contribuie si el, odata cu intrarea sa in semnul Scorpionului, la preaplinul emotional si iti indreapta atentia asupra familiei sau locuintei, trecutului, amintirilor, parintilor. Emotiile sunt mai puternice decat logica in urmatoarele trei saptamani, esti nostalgic atunci cand prezentul are nevoie de toata atentia ta. Decat sa incerci sa schimbi trecutul, mai bine foloseste-ti timpul pentru a discuta cu familia despre finantele comune sau despre investitiile imobiliare, locuinta, tranzactii sau mosteniri.

Ideile creative iti aduc securitatea financiara la domiciliu!

Zodia FecioaraSchimbarea atitudinii iti poate schimba viata, Fecioara!

Optimismul nu este o trasatura a caracterului tau, insa de data aceasta, cu o Luna Plina in zodia Taurului incepi sa vezi jumatatea plina a paharului. Finalizarea unor studii, a unor proiecte juridice, academice sau politice te face sa privesti dincolo de suprafata si sa gasesti motive de a sarbatori. Chiar daca e vorba despre intreruperea unor relatii cu persoanele cu care ai lucrat sau ai calatorit pana acum, finalul nu implica sentimente negative si chiar reusesti sa-ti impui opiniile proprii asupra interlocutorului, fara nicio suparare.

Guvernatorul semnului tau, Mercur, se alatura Soarelui si planetelor Venus si Saturn, dandu-ti ocazia sa excelezi in comunicare si in activitatile editoriale, in munca de birou, negocieri si contractari. Vei constata ca e mai usor si mai placut decat de obicei sa faci calatorii scurte in interes de serviciu, cu treburi importante, esti mai productiv atat in intalnirile fata in fata, cat si in cele online. Mintea ti se activeaza si puterea de concentrare creste, esti mai prietenos, insa evita barfa si scenariile, vei pierde timpul degeaba. Partenerul de cuplu iti ofera ocazia de a calatori impreuna, de a gasi cea mai buna oferta si de a negocia un gadget pe care ti-l doresti demult, sau de a petrece o perioada de timp cu familia lui.

Esti realist si practic la sfarsitul saptamanii, fa-ti planuri de viitor!

Zodia BalantaNu te grabi si vei lua decizii financiare bune, Balanta!

Zona financiara continua sa-ti fie energizata de planetele din Scorpion si gandurile tale se invart in jurul banilor, care au un flux continuu in ambele sensuri. Una dintre posibilitatile de castig ar putea veni din domeniul imobiliar, acolo unde Marte isi face datoria si-ti aduce mai multa actiune decat in mod obisnuit.

Luna Plina din zodia Taurului iti lumineaza finantele comune cu partenerul si vine vremea destramarii unui parteneriat de afaceri, finalizarii unui imprumut sau a solutionarii unui litigiu privind banii altora: mosteniri, dividende, impozite, datorii. Ceva te deranjeaza in privinta partenerului si chiar daca esti atat de inclinat catre copromis, de data aceasta te straduiesti sa faci lumina in relatie, sa descoperi ce te nemultumeste. Incarcatura emotionala este puternica si-ti poti schimba dispozitia in functie de partener si de sustinerea lui mai mult sau mai putin vizibila.

Mercur iti paraseste semnul la sfarsitul saptamanii si odata cu intrarea in Scorpion iti ofera o perioada de trei saptamani de concentrare asupra propriului buget si de planificare financiara. Vei putea salva astfel ce se mai poate din descoperitul de cont, iti vei cumpara telefonul dorit sau vei fi mai creativ in gasirea celor mai bune solutii de a-ti mari profitul in viitor.

Nu imprumuta bani la prieteni si ai grija la platile online!

Zodia ScorpionPasiunea si ratiunea te caracterizeaza, Scorpion!

Mercur se alatura planetelor din semnul tau, iar stelliumul format te sustine in toate demersurile. Esti un adversar de temut in orice situatie, esti in stare sa dai lovitura decisiva fara-ti tremure niciun muschi al fetei. Mintea iti stimuleaza imaginatia in gasirea solutiilor si concentrarea este maxima atunci cand iti fixezi un obiectiv. Te descurci foarte bine atat in treburile care implica munca la detalii cat si in domeniile care au nevoie de o imagine de ansamblu sau in proiectele mai complicate. Daca intentionezi sa pleci in vacanta sau daca esti sportiv si ai programata o competitie, daca lucrezi in educatie sau vrei sa-ti petreci mai mult timp cu hobby-ul tau sau cu copiii, perioada e plina de satisfactii.

Luna Plina din zodia opusa zodiei tale straluceste asupra relatiilor, le pune in lumina si le transforma in ambele sensuri. Iti trebuie mult tact si diplomatie, iar daca-ti pui relatia sub microscop, macar lucreaza cu manusi. S-ar putea sa nu-ti placa ce gasesti si sa te confrunti cu propriile emotii. Ai nevoie de echilibru, insa nu-l obtii prin critica, banuiala judecati sau comportament negativist.

Gaseste partea luminoasa a lucrurilor si construieste-ti relatia asa cum vrei tu!

Zodia SagetatorFii atent la semnalele pe care ti le da corpul, Sagetator!

Odata ce Marte ti-a parasit semnul, a inceput sa te paraseasca si energia, asa ca iata un moment pentru recuperare si meditatie. Atatea planete in zona secreta a hartii tale solare iti aduc aminte ca e timpul sa te odihnesti dupa atata munca si distractie. Priveste culorile toamnei si adanceste-te in contemplare, mintea are nevoie de relaxare pentru a se concentra mai bine, are nevoie de singuratate, liniste si pace, resetare de la activitatile obisnuite. Mercur se alatura stelliumului de planete din Scorpion si esti mai discret decat de obicei, mai dispus sa lucrezi undeva in umbra, acolo unde nu te stie nimeni. Poti simti nevoia unor discutii cu parintii, sau iti faci planuri privind reamenajarea locuintei, sau pentru rezolvarea unor situatii locative.

Luna Plina de vineri iti recompenseaza munca si ideile inspirate, insa fii gata sa suporti si nelinistile cauzate de problemele de la locul de munca. Exista un moment in viata ta profesionala caruia trebuie sa-I faci fata, parasirea unui loc de munca, despartirea de un coleg sau angajat, finalizarea unor proiecte, noi sarcini si responsabilitati, sau chiar relocarea mai aproape de domiciliu.

E un moment bun pentru renuntarea la obiceiurile proaste, iar stresul poate fi considerat cel mai nociv!

Zodia CapricornTe simti inspirat, Capricorn!

Cu Luna Plina in zona romantica si creativa a hartii tale solare probabil ca o poveste de dragoste devine mai serioasa decat te asteptai. Un copil sau un animal de companie isi face locul in familia voastra, copilul pleaca la studii sau daca nu, un proiect creativ iti provoaca emotii artistice. E greu de gasit echilibrul intre obiectivele pe termen lung si aceste situatii care apar in viata ta, emotiile exista in oricare dintre variante, totul este sa le transformi in ceva folositor pe termen lung. Foloseste energia puternica a tandemului Marte- Pluton din zodia ta in mod constructiv, canalizeaz-o in directii productive, incotro doresti, vei obtine tot ce vrei. Fereste-te insa de pierderea controlului, e usor sa deviezi in actiuni distructive din cauza geloziei, de exemplu.

Sambata Mercur intra in Scorpion din nou, dupa retrogradarea de acum ceva vreme si urmeaza trei saptamani in care ai ocazia de a te concentra pe planurile tale de viitor, pe diferite evenimente mondene la care trebuie sa participi. Esti mai dornic sa-ti imparti timpul cu altii, sa le cunosti punctele de vedere si esti mai dispus la solutii inovatoare, lucru neobisnuit pentru tine.

Intalnirea in grupul de prieteni poate fi punctul de pornire al unei idile!

Zodia VarsatorEsti pregatit pentru schimbare, Varsator?

Situatiile din trecut care te-au afectat emotional sunt pe cale sa revina la suprafata pentru inca o confruntare, asa ca fii dispus sa mai incerci o analiza, poate de data aceasta vei reusi o schimbare si o trezire. Casa, familia, locuinta, siguranta si securitatea emotionala sunt in centrul atentiei saptamana aceasta. Pe de alta parte, poate ca e cazul sa termini un proiect pe care l-ai lucrat acasa, activitatile de redecorare sau reamenajare, finalizarea tranzactiei imobiliare sau clarificarea unei situatii legate de parinti. Poate ca vei decide ca trebuie sa te muti sau vor decide altii pentru tine si e posibil ca aceste lucruri sa-ti strice planurile legate de cariera, asa ca atingerea echilibrului poate genera emotii puternice, specifice unei faze de Luna Plina.

Mercur te incurajeaza sa-ti dedici timpul si energia obiectivelor profesionale si financiare asumandu-ti functii de conducere, realizarii cu success a proiectelor in care esti implicat sau participarii la interviuri pentru un nou loc de munca. Stii ce trebuie sa faci in ceea ce priveste cariera, Saturn se afla de doi ani acolo, sunt Venus si Soarele, asa ca energiile planetare te sustin pentru a face pasii necesari pentru a-ti consolida pozitia in acest domeniu.

Evita cheltuielile impulsive!

Zodia PestiEsti prea afectat de cuvintele celorlalti, Pesti!

Luna Plina din zodia Taurului pune accentul pe comunicare in general si aduce la apogeu o situatie legata de comunitatea locala, tranzactii comerciale, negocieri, contracte, frati, rude , vecini, excursii scurte , masini sau tehnologie de birou. Probabil ca trebuie sa finalizezi o actiune care implica aceste domenii, incheierea unor relatii care nu mai functioneaza sau mutarea intr-un alt cartier. Situatiile care intervin acum iti pot afecta planurile de calatorie, planificarea unor cursuri universitare sau propriile convingeri, de aceea te identifici puternic cu emotiile si sentimentele. Incearca sa gasesti un echilibru si sa nu renunti la planurile tale mai cuprinzatoare, sa nu-ti fie frica sa pasesti dincolo de tipare si restrictii, poti sa le faci pe amandoua.

Mercur te ajuta din 8 noiembrie, pozitionat in Scorpion alaturi de Soare, Venus si Saturn iti ofera o atitudine pozitiva asupra vietii, vezi partea buna a lucrurilor si parca esti mai decis sa actionezi pentru aducerea in realitate a viselor si scopurilor. Este un moment foarte prielnic lucrului cu sine si ce te poate transforma mai mult decat calatoriile, educatia, implicarea in cultura, politica, religie? Ai la dispozitie acum extinderea orizontului in aventuri grandioase ale mintii dar si ale trupului, intuitia te conduce incotro ai nevoie de schimbare.

Macar planifica-ti o calatorie cu prietenii sau cu cei dragi!