Luna Noua in Fecioara – 9 septembrie 2018 -Indoiala salvatoare

September 6, 2018 at 8:11 am

“Problema cu lumea este ca prostii si fanaticii sunt intotdeauna asa de siguri pe ei, in timp ce oamenii intelepti  sunt atat de plini de indoieli.”  –  Bertrand Russell

La prima vedere, neincrederea in sine e o umbra pe fata celui care o experimenteaza, deoarece se considera una dintre cauzele principale ale esecului in viata. Dar daca ne gandim mai bine, o doza de indoiala e buna, mai ales atunci cand suntem pe punctul de  a face ceva important, care urmeaza sa ne schimbe viata.

Gandirea critica si analiza sunt necesare deoarece stim ca, asa cum orice moneda are doua fete, exista mai multe raspunsuri la orice intrebare, oricat de clara si lipsita de ambiguitate ar fi ea. Cu totii am trecut prin experiente care ne-au demonstrat ca fiind prea siguri de ceva ce stim, am trecut cu vederea informatii care ne-ar fi ajutat sa ajungem mai repede acolo unde am dorit.

Chiar si-asa, cand vine vorba de neincrederea in sine, nu toti reactionam la fel. Una e sa cazi cand te-ai urcat prima oara pe bicicleta si sa ajungi la 100 de ani fara sa mai fi invatat vreodata si alta e sa te ridici de jos si s-o iei de la capat, iar si iar, pana inveti. Poate ca nu e asa de important sa stii sa mergi cu bicicleta, insa intotdeauna lipsa de incredere, indoiala in fortele proprii, declanseaza un mecanism care ne determina sa facem fata temerilor ascunse, interioare. Si astfel sa fim mai pregatiti pentru ce urmeaza.

Suntem in plina zodie a Fecioarei, asa ca ne contaminam cu totii cu spiritul ei critic specific, ce nu este decat o manifestare exterioara a indoielii de sine. Acest perfectionism este … perfect atata timp cat este temperat de intelegerea deplina a propriei persoane (Steven Forrest), cat timp se iubeste pe sine neconditionat, altfel devine o umbra care-i intuneca  celelalte calitati incontestabile: onestitatea, harnicia, competenta, simtul realitatii si al responsabilitatii, mintea analitica si capacitatea de a se exprima prin serviciul in slujba altuia.

Cam aceasta este natura fluxului de energie care ne inconjoara zilele acestea, in preajma Lunii Noi din semnul Fecioarei, care va avea loc duminica 9 septembrie, la ora 21.01 ora Romaniei. Soarele si Luna se intalnesc de data aceasta la gradul 17 Fecioara si marcheaza inceputul unui nou an personal pentru nativii acestui semn si un impuls de a a ne scutura de lenea verii, devenind concentrati si organizati,  pentru noi toti.

Aceasta Luna Noua este bine sustinuta de Jupiter din Scorpion printr-un sextil si de Pluton din Capricorn printr-un trigon. Asa ca dorinta puternica atasata scopului propus (Pluton) este insotita de posibilitatea si entuziasmul  de a actiona in acest sens (Jupiter). Este momentul potrivit pentru a incepe ceva concret, chiar daca exista indoiala, neincredere in sine sau teama de succes. Aceste emotii sunt naturale, datorita opozitiei Lunii Noi la Neptun din Pesti, o opozitie separanta, care se va destrama repede. Confuzia generata de Neptun atarna greu si ne indeamna sa renuntam, insa dorinta si concentrarea pe ceea ce avem de facut sunt mai puternice. Poate ca va fi nevoie sa renuntam la ceva, la niste obiceiuri sau rutine care ne impiedica sa avansam, insa avem resurse suficiente si stim ce e mai bine pentru noi.

Cum verbul Fecioarei este “a analiza”, aceasta Luna Noua este foarte pragmatica. Cu Mercur, guvernatorul Fecioarei in propriul semn, este momentul perfect pentru a face liste cu planuri defalcate pe etape,  cu sarcini si obiective pentru fiecare zi, daca e posibil. Trebuie sa utilizam cat se poate de eficient calitatile organizatorice ale Fecioarei pentru a ne crea planul catre succes.

De data aceasta fara a mai tine cont de ceilalti, e vorba doar de visul meu si-atat, chiar daca imi propun doar sa ma scol mai devreme  si sa alerg prin parc in fiecare dimineata.