Luna Plina in Berbec – 5 octombrie 2017 – Eu si cu tine

October 1, 2017 at 6:31 pm

Multi dintre noi am visat un partener care sa ne faca sa ne simtim in siguranta, sa ne promita ca ne va iubi si sa traim fericiti impreuna pana la sfarsitul zilelor. Apoi incepem sa cautam persoana potrivita, cea care nu numai ca este buna, inteligenta si prezentabila, dar poate fi si cea mai buna prietena, cea cu care putem vorbi orice pentru ca stim ca ne va asculta si ne va da cel mai bun sfat, atunci cand il cerem.

Numai ca atunci cand ne indragostim uitam toate visurile pe care le-am avut si ne imprietenim mai degraba cu gelozia si durerea si asta pentru ca desi ne dorim cu disperare sa fim iubiti, noi insine nu ne iubim si nu avem incredere in fortele noastre. Nu vom reusi sa gasim siguranta in exterior, chiar si cu partenerul perfect, daca suntem nesiguri in profunzime. Si el nu ne poate oferi increderea sa daca noi insine ne indoim de valoarea noastra.

De-aici incolo apar dramele, durerea si disperarea, mai ales daca am pornit la drumul in doi prea tineri ca sa ne fi cunoscut pe noi insine cu adevarat. Pentru ca trebuie sa invatam sa avem grija de noi inainte de a-i cere altuia s-o faca, sa ne recunoastem slabiciunile si totusi sa ne placa de noi, sa ne imprietenim cu greselile, defectele si regretele si sa ajungem la concluzia ca singura persoana pe care ne putem baza suntem noi insine. Si probabil ca numai atunci cand vom invata sa ne iubim pe noi insine ne va iubi cu adevarat si altcineva.

Increderea in sine si autocunoasterea sunt de baza mai ales acum, in preajma Lunii Pline din zodia Berbecului, care va avea loc in seara de joi, 5 octombrie, la ora 21.40 ora Romaniei. Fiind vorba despre axa Berbec-Balanta,  acolo unde se afla Luna, respectiv Soarele, la gradul 12 si 43 de minute fiecare, e clar ca e vorba despre gasirea unui echilibru intre sine, propria individualitate si proiectia acesteia in lume, acolo unde suntem fortati sa ne adaptam si sa ne ajustam personalitatea prin interactiunea cu ceilalti oameni.

Impulsivitate – diplomatie, razboi – pace, eu – noi, individ – colectivitate, initiativa – indecizie, subiectivitate – obiectivitate sunt doar cateva dintre caracteristicile opuse ale celor doua zodii conduse una de Marte (Berbecul) si cealalta de Venus (Balanta). Faptul ca cele doua planete se afla la momentul Lunii Pline in conjunctie in Fecioara, al carei guvernator este Mercur, aflat la randul sau in conjunctie stransa cu Soarele , ofera o intensitate puternica, mai ales la nivelul comunicarii. Asa ca sa nu ne miram daca vom oscila intre cele doua extreme pana vom obosi. Iar daca vom obosi vorbind vom scrie scrisori, vom trimite mesaje, pana cand energia mentala se va risipi si vom fi nevoiti sa tragem concluzia finala, dar asta dupa Luna Plina de joi, in weekendul urmator.

Ca de obicei in preajma unei faze de luna plina, emotiile tind sa iasa din matca, conjunctia Venus-Marte le va directiona catre relatiile de iubire la nivel personal si catre relatiile diplomatice la nivel global. Planeta Mercur le va da nuanta comunicarii si in concluzie, ne putem astepta la discutii legate de relatiile dintre partenerii care formeaza un cuplu sau  discutii diplomatice la nivel inalt. Cum pe plan global sunt multe conflicte gata sa izbucneasca, iar negocierile sunt dificile, sa speram ca lipsa intelegerii si prejudecatile sa fie invinse de ratiune.

La nivelul nostru, probabil ca vom dori mai mult sa socializam, sa cautam partenerul sau prietenul ideal, insa obstacolele apar de unde nu te astepti (Saturn cuadratura conjunctia Marte-Venus) si se risipesc cu un happy-end plin de satisfactie si bucurie (Pluton trigon conjunctia Marte-Venus). Sau, putem reactiona diferit in mai multe situatii care ne solicita atentia in aceasta perioada.

Satisfactia poate veni si din activitatile creative, in arta dramatica, dans, pictura, sculptura sau chiar muzica, acolo unde emotiile se combina cu virtuazitatea artistica. Insa peste toate, trebuie sa ne amintim din nou si din nou ca oricate obstacole ni s-ar pune in cale, sunt usor de depasit daca avem incredere in noi insine si in dorinta inimii noastre.