Luna Plina in Varsator – 22 iulie 2013, ora 21:15, gradul 0:05 Leu – Varsator

July 22, 2013 at 7:31 am

In perioada acestei Luni pline mediul planetar este foarte activ. Mercur tocmai ce a iesit din retrogradare, Uranus si Pluton continua sa creeze tensiunea necesara impulsionarii schimbarilor inevitabile, Marte se aliniaza cu Jupiter, umplandu-ne de energia necesara reluarii activitatilor intarziate de retrogradarea lui Mercur.
Marele trigon pe semne de apa lucreaza inca purtandu-ne catre materializarea unor idealuri sau concretizand in concluzii sentimentele noastre cele mai profunde.

In mijlocul acestui climat astronomic si astrologic, cu atat de multe planete in Rac (Mercur, Marte, Jupiter) generatoare de energie prin alcatuirea cu Saturn si Neptun a marelui trigon regal, Luna Plina pune reflectoarele pe Leu si Varsator si schimba pentru o perioada de timp tipul de afectivitate cu care ne-am obisnuit.

Luna in semnul ultrarational al Varsatorului ne face sa ne gandim mai mult la libertate si independenta, iar Soarele din Leu face ca aceste ganduri sa se exprime vizibil, intr-o forma sau alta. Aceasta polaritate pare dificil sa se echilibreze, deoarece pare ca fiecare parte lupta impotriva celeilalte.

Venus a intrat in semnul retras al Fecioarei, strain naturii sale stralucitoare, cu cateva ore inainte ca Soarele sa intre in Leu, pregatindu-se de opozitia cu Neptun si tulburand relatiile romantice, aducandu-le cu picioarele pe pamant.

Modelul configuratiei astrale ce insoteste fenomenul de Luna plina in Varsator este modelul Zmeu, care imbratiseaza marele triunghi de apa, format din Marte conjunct cu Jupiter din Rac, Saturn din Scorpion, Neptun din Pesti, cu varful de scurgere Pluton, din Capricorn.

Astfel, inspiratia si capacitatile creatoare vor fi dublate de putere de munca si stabilitate, astfel avem posibilitatea de a duce la bun sfarsit atat proiectele personale cat si cele colective la care participam. Totul este sa trecem peste presiunea emotionala pe care o aduce careul in T format din Uranus, Pluton si Mercur, acest Mercur lent, de-abia intrat in miscare directa, care agraveaza lipsa de autocontrol si tendinta de a vorbi fara a gandi.

E bine sa ne temperam in preajma Lunii pline, pentru ca exista tendinta de a exagera lucrurile.  Cel mai bine ar fi sa folosim aceasta perioada pentru planificare si organizare, sa asteptam ca lucrurile sa se aseze, pentru a le privi dintr-o perspective mai clara.

Harta acestei Luni pline este dominant cardinala, cu Racul dominant, asa ca ramanem sensibili la propriile sentimente si ale celor din jur.
Bucurati-va de moment si de modelul Zmeu, care sper sa fie foarte norocos pentru fiecare dintre voi!

 

Gandurile si comentariile voastre sunt intotdeauna binevenite!