Marte in Fecioara 2019 – Calatoria eroului

August 18, 2019 at 5:19 pm

Nu cred ca exista vreun om care sa nu fi simtit vreodata nevoia de a depasi granitele stabilite de el insusi, de familie, de societate sau de traiectoria existentei sale de pana atunci. Toti am simtit la un moment dat o chemare catre aventura, libertate sau independenta, dorinta de a ne urma visurile sau fanteziile.

De cele mai multe ori ne reprimam dorinta de a trece de zidurile existentei zilnice mintindu-ne ca nu merita efortul si cerand din ce in ce mai putin de la viata. Totusi, ne dam seama  cu timpul ca neascultarea impulsului catre depasirea pragului lumii cunoscute, nu ne aduce nicidecum pacea pe care ne-o dorim.

Chiar daca deturnam vina renuntarii la vise catre origini, parteneri sau obligatiile pe care ni le-am creat, decizia de a ne inabusi focul interior care ne indeamna sa mai dorim inca ceva de la viata este numai a noastra.

Insa, odata ce acceptam provocarea si pornim la drum, ne dam seama ca inima ne ghideaza catre caile care ne obliga sa crestem si sa ne schimbam. Si chiar daca la un moment dat ni se pare ca am ajuns exact de unde am plecat, de fapt suntem alti oameni, mai iubitori, mai intelepti si mai buni.

Fiecare suntem eroii propriei povesti de viata, iar daca  privim lucrurile prin prisma astrologiei, ne putem identifica personalitatea cu Soarele, care parcurge cele douasprezece zodii in douasprezece luni. Dar eroul poate fi si Marte, eroul interior, razboinicul din noi, luptatorul pentru supravietuire, cel care ne ajuta sa ne depasim limitele si duce la indeplinire misiunile mai mari sau mai mici pe care i le dam. Marte semnifica actiunea, pasiunea, curajul, vitalitatea noastra, iar prezenta sa intr-unul dintre arhetipurile zodiacale la nastere, ii ofera o nuanta care sugereaza stilul in care ne exprimam aceste calitati. Iar atunci cand se deplaseaza prin zodiac, isi nuanteaza natura in functie de circumstantele pe care i le ofera semnul pe care-l tranziteaza.

La ora aceasta, planeta actiunii deja a facut pasul in Fecioara, unde va ramane pana pe 4 octombrie, asa ca e momentul sa ne suflecam manecile si sa realizam ceea ce ne-a aprins imaginatia cat Leul a fost la putere. Pentru ca schimbarea de energie va fi palpabila si reala pe masura ce avansam in urmatoarea saptamana: Marte a parasit Leul azi-noapte, iar Venus, Soarele si Mercur il vor urma pe 21, 23 si 29 august, in aceasta ordine. Stelliumul format in Leu se deplaseaza catre Fecioara, unde se va mentine pana la mijlocul lui septembrie. La un moment dat, pe 30 august, celor patru corpuri ceresti li se va alatura si Luna, pentru un fenomen de Luna noua in Fecioara.

Tranzitul planetei Marte prin zodia Fecioarei ne ajuta sa  ne folosim energia intr-un mod practic si disciplinat, reusind sa ne concentram mai bine pe detalii sau pentru gasirea defectelor sau a motivelor pentru care ceva nu functioneaza, in vederea remedierii. Marte este mecanicul care ne repara masina cand mergem la service, dar, precum acesta, in cele sase saptamani in care planeta va tranzita acest semn, ne ofera tuturor o anumita claritate in gandire care ne ajuta sa prioritizam si sa organizam lucrurile astfel incat sa le facem cat mai corect sau bine, sa respectam termenele si sa fim cat mai eficienti.

Pentru unii, probabil ca vacanta s-a terminat si au ochi sa vada acum dezordinea de acasa sau de pe biroul de lucru, altii incep mai devreme curatenia de toamna sau profita de piata bogata si incep sa conserve fructele si legumele verii. Chiar si cei mai dezordonati  vor constata cu surprindere ca chiuveta nu mai e plina de vase de la o zi la alta, ca mobilierul straluceste de curatenie, iar rufele sunt calcate si puse in sertare imediat ce s-au uscat. Ar fi bine sa profitam de aceasta harnicie combinata cu productivitate, pentru a rezolva sarcinile pe care pana acum le-am considerat prea plictisitoare sau chiar nedemne de a ne pierde timpul cu ele.

Dorinta de a deveni mai utili decat de obicei ne poate face sa gravitam pe langa ceilalti fiind mai atenti la nevoile lor, dar putem trece foarte usor si granita catre perfectionism, devenind mai critici cu acestia dar si cu noi insine. Oricat ar fi de constructiva uneori critica, probabil ca vom ajunge foarte usor sa exageram, asa ca trebuie sa constientizam inainte de a porni cu avalansa de detalii despre ce nu a facut celalalt bine si sa ne concentram mai degraba pe solutii.

Energia pe care zodia Fecioarei i-o ofera  impulsivului Marte este harnica si atenta, asa ca o putem folosi pentru imbunatatirea vietii de fiecare zi mai ales in domenii precum sanatatea, munca, rutina si obiceiurile practice. In loc sa ne indreptam privirea catre ceilalti pentru a le gasi defecte care ajung sa ne deranjeze si sa ne irite, mai bine am cauta si gasi ceea ce trebuie schimbat in noi insine. Putem folosi urmatoarele sase saptamani straduindu-ne sa ne schimbam obiceiurile alimentare care au condus catre sanatatea ce lasa de dorit, sa ne facem abonament la sala de fitness sau la un curs de taichi, qigong, yoga, meditatie transcentala, etc., sau pur si simplu sa profitam de vremea frumoasa si sa ne plimbam mai mult. Pentru ca Fecioarei ii place rutina, probabil ca noile obiceiuri vor fi asimilate mai usor.

Privind mai atent catre propria sanatate si facand eforturi pentru a o mentine sau imbunatati, putem profita de urmatoarele saptamani pentru a ne planifica viitorul in ceea ce priveste munca, performanta la locul de munca actual, auto-perfectionarea, disciplina, respectarea regulilor si procedurilor, sau inceperea unui noi proiect, in alta parte. Cu pasi mici dar siguri, alimentandu-ne visurile cu devotamentul si disciplina, vom ajunge sa atingem scopul care ne motiveaza actiunile.