Uranus in Taur – 6 martie 2019 – 25 aprilie 2026 – Vantul schimbarii

January 24, 2019 at 5:40 pm

Odata cu varsta perspectiva se largeste. Atunci cand ma uit in urma si imi amintesc de neputinta si durerea pe care le-am trait in diverse momente, imi dau seama ca daca as fi acceptat mai usor situatia pe care o traversam, si suferinta ar fi fost mai mica. Dar e usor de spus acum si mai greu de facut in tinerete mai ales, cand nici nu stii de ce ai venit pe aceasta lume si nici cum s-o abordezi.

La nicio varsta schimbarea nu e confortabila. Oricat de mult ti-ai planifica lucrurile, oricat de multe mutari ai face in avans in fata vietii, ceva te ia prin surprindere. Pentru ca implicatiile sunt atat de multe, de importante si de legate intre ele, incat tes in jurul tau o panza cu care, daca nu esti atent, te sufoci.

Schimbarea e inevitabila, copiii ne pleaca la facultate sau peste mari si tari, cariera care credeai ca o ai pe viata tocmai a intalnit un plafon de netrecut, constati ca prietenii nu mai sprijina persoana care ai devenit, partenerul raspunde cu aceeasi moneda plictiselilor tale.

Oricat de puternica ar fi dorinta de a ne mentine status-quo-ul, cum am reusi s-o facem printre vartejurile acestea cosmice? Cu putina atentie, am putea sa simtim incotro ne impinge vantul schimbarii, s-o acceptam si s-o transformam intr-o ocazie, profitand din plin de ea.

Ca si Pamantul cu ale sale miscari de rotatie si revolutie, ca si Luna , aflata in miscare sincrona cu Pamantul, orbitand in jurul acestuia, si celelalte planete ale sistemului nostru solar  au propriile modele de miscare, ciclice si ele. Daca suntem atenti la aceste cicluri planetare, putem fi surprinsi de diferitele schimbari care au loc in viata noastra in aceste perioade de timp. Asa ne dam seama si de natura ciclica a fiecarei parti a vietii noastre, de la identitate pana la starea materiala, viata conjugala sau sanatate. Atunci cand suntem constienti de ceea ce se intampla pe cer, privind prin prisma simbolisticii astrologice, putem lucra intr-un mod mai prietenos cu energiile puse in miscare de planetele ce traverseaza zodiacul bucata cu bucata. Putem sa ne bucuram de beneficiile acestora, sau putem lua masurile corespunzatoare, atunci cand  conditiile sunt nefavorabile.

Un eveniment major al anului 2019 este intrarea planetei Uranus in Taur, incepand cu 6 martie. Tranzitul nu ne este cu totul necunoscut, inca din 15 mai 2018 Uranus a facut pasul in Taur, insa n-a apucat sa parcurga decat vreo 2 grade si 30 de minute din aceasta zodie, intrand in miscare aparent retrograda. Pe 6 noiembrie a revenit in Berbec, pe care l-a parcurs in ultimii 7 ani, pentru a intra din nou, asa cum am spus, in Taur, pe 6 martie anul acesta. Va ramane in Taur pana in aprilie 2026, cand il va parasi pentru a face pasul in Gemeni. De fapt, nativii Taur nascuti in primele zile ale zodiei, sau cei care au planete personale sau puncte sensibile (Ascendentul, Mijlocul cerului, etc) au luat primii la cunostinta de revolutia ce se pregateste in viata lor.

Pentru ca da, Uranus este planeta schimbarii si in timp ce se deplaseaza prin cel de-al doilea semn al zodiacului, cel care simbolizeaza aspectele fizice si materiale ale vietii, forteaza evolutia radicala si progresul, asa cum a facut-o si cat a traversat zodia Berbecului, schimband radical modul in care ne exprimam individualitatea.  Uranus este planeta individualitatii si a libertatii si ori de cate ori isi schimba semnele se observa cumva directiile si domeniile pe care le va influenta. Semnul Taurului este guvernat de planeta Venus, asa ca in cei sapte ani ne vom schimba perspectiva asupra unor probleme precum resursele materiale (banii, valoarea personala, proprietatile, constructiile, locuintele, terenurile, agricultura, alimentatia, productia, chiar propriul corp), frumusetea, arta, relatiile.

Planeta Uranus  nu rezoneaza energetic prea bine cu Taurul, semnul cel iubitor de confort si securitate materiala, un semn fix, feminin, care doreste ca lucrurile sa se desfasoare cat mai previzibil, rutinier chiar. Asa ca ne putem astepta ca urmatorii ani sa vina cu schimbari neasteptate care lucreaza la insasi fundatia fiecaruia dintre noi in ceea ce priveste obiceiurile financiare, relatiile, investitiile, zona materiala in general. Intr-o lume atat de materialista si focalizata pe bani, abundenta si prosperitate materiala, vom fi cumva fortati sa privim in alta directie pentru a ne gasi stabilitatea, banii si posesiunile isi vor diminua valoarea, iar noi ne vom schimba din radacini.

Cei mai sensibili la acest tranzit vor fi nativii semnelor fixe, adica Taurul, Leul, Scorpionul si Varsatorul, dar si cei care au planete sau puncte sensibile in aceste zodii. Cu totii vom simti influenta acestei planete inovatoare, mai ales pentru ca fiind vorba de o planeta lenta, este de asteptat sa actioneze  la scara globala sau la nivel de generatie. La nivel personal, ii vom simti efectele fiecare intr-un mod diferit, depinzand de zona hartii natale pe care o tranziteaza si de gradele la care se afla planetele in semnele fixe, de aceea este foarte util serviciul despre care  puteti afla aici sau  aici.

Ca sa va faceti o idee, iata zonele in care se pot produce schimbarile, in functie de zodie si mai ales de Ascendent:

Aminteste-ti prin ce-ai trecut in ultimii 7 ani, Berbec! Fata de perioada aceea, schimbarile de-acum iti vor afecta veniturile, viata materiala si sentimentul propriei valori. Fluctuatiile de venituri vor fi la ordinea zilei, asa ca incearca sa economisesti sau mai degraba sa investesti surplusul, atunci cand castigi mai mult. Afla comandand un raport aici sau aici care sunt perioadele in care e cel mai probabil ca lucrurile sa scape de sub control. Acorda o atentie mai mare situatiei financiare si incearca sa te adaptezi noilor tendinte. Cu cat ai un spirit mai intreprinzator, cu atat mai bine, poti obtine independenta financiara dezvoltand afaceri din domeniile uraniene precum afacerile pe internet, tehologiile noi sau astrologia.

Vei trece printr-o transformare personala profunda, Taur! Evolutia personala si schimbarea imaginii de sine vor fi rezultatul trecerii lui Uranus prin semnul tau, in consecinta si relatiile vor suferi  modificari, mai ales datorita dorintei tale de libertate si independenta. Pe masura ce Uranus iti va tranzita Soarele natal probabil ca vei simti nevoia de a schimba ceva in infatisarea ta, in modul in care arati, te imbraci sau te comporti, vei fi mai increzator in capacitatea de a-ti gasi locul in lume. Aceste perioade sunt de-a lungul celor sapte ani si le poti afla comandand un raport aici sau aici .Oricat de stabile ai crezut ca sunt bazele vietii tale, ele se vor schimba din temelii. Fii flexibil si accepta schimbarea.

Secrete surprinzatoare, vise, revelatii , efecte subtile pentru tine, Gemeni! Uranus se deplaseaza in urmatorii sapte ani in zona subconstientului, spiritualitatii, singuratatii si a sinelui ascuns, asa ca nu te astepta la efecte de suprafata. Preocuparile privind sanatatea, psihologia, psihiatria, intrebarile existentiale iti vor ocupa mult timp, asa ca ar fi potrivita o privire profesionista asupra hartii tale personale. Te vei adapta unui trai mai singuratic, poate ca vei incepe sa scrii un jurnal, poate vei incepe sa meditezi. Toate aceste activitati sunt bune pentru a inlatura nelinistea interioara datorata poate unor situatii socante, a unor secrete iesite la lumina sau a unor actiuni rauvoitoare.

Iti vei schimba preferintele in materie de comunitati si grupuri, Rac! Traversarea de catre Uranus a zonei prietenilor, proiectelor, sustinatorior si clientelei iti va crea noi forme de conexiune sociala, vei deveni mai constient din punct de vedere social. Sperantele, visurile, asteptarile si apoi proiectele tale vor cunoaste schimbari radicale. Probabil ca vei deveni mai activ in retelele sociale, sprijinind cauze umanitare, ceea ce-ti va largi grupul de prieteni, facandu-le loc celor cu care ai interese comune. In functie de harta natala, vor exista perioade in care viziunea cu totul noua pe care o vei impartasi cu noul grup te va indeparta de prieteniile trecute si de obligatiile care-ti inabusa libertatea.

Schimbari in cariera si viata publica, Leu! Uranus in zona ambitiei, a reusitei sociale si profesionale a hartii tale solare iti poate crea posibilitatea de a aborda aceste subiecte intr-un mod neconventional. Circumstante exterioare frustrante pot crea conditiile unei schimbari de perspectiva si fortarea unor decizii care sa te duca spre o cariera in care sa-ti afirmi individualitatea si libertatea. Fiind unul dintre semnele fixe care sunt afectate cel mai puternic de tranzitul uranian prin Taur, ar trebui sa te pregatesti din timp pentru a evita dificultatile din perioada in care planeta revolutiei iti tranziteaza Soarele natal sau planetele personale. Serviciul pe care il poti accesa aici sau aici iti este de ajutor.

Apar posibilitati de noi cursuri si calatorii, Fecioara! Poti pleca in lumea larga pentru a calatori, munci si profita de tot ce-ti ofera viata, experimentand si largind tiparele si rutinele in care ai trait pana acum. Domenii care nu te atrageau pana acum incep sa-ti aprinda visurile si pe masura ce acumulezi cunostinte te vei simti mai increzator si mai liber. Progresul mental, evolutia spirituala, abandonarea modurilor de gandire invechite te vor conduce catre o schimbare de viziune radicala. Poate fi vorba despre descoperirea vocatiei , a filozofiei de viata, a sistemului de credinte, intr-un mod mai putin abrupt decat ne-am astepta de la Uranus.

Scoate gunoiul de sub pres, Balanta! Uranus iti traverseaza in urmatorii sapte ani zona lucrurilor care exista dincolo de aparente, a intimitatii, transformarii si renasterii, asa ca vei fi fortat, prin anumite evenimente, sa –ti infrunti temerile si sa faci niste schimbari dificile. Perioadele cele mai agitate sunt in functie de harta natala, de pozitia in grad a Soarelui si a planetelor personale, perioade in care din punct de vedere financiar poti castiga sau pierde brusc, vei face datorii sau le vei plati pe cele pe care le ai, vei primi sau imparti mosteniri. Daca nu esti atent, poti intra in situatii financiare dificile, tu sau partenerul. Poate fi necesara la un moment dat explorarea interioara prin tot felul de tehnici terapeutice.

Vraja incepe sa se risipeasca, Scorpion! Taurul este semnul tau opus si ocupa sectorul parteneriatelor si proceselor, iar surprizele pot veni din modificarea acestor relatii. Daca nu ai un partener, atentie, cu cat este mai interesanta si mai neobisnuita relatia care apare la orizont, cu atat iti va afecta radacinile personalitatii. Iar tu, ca semn fix, nu prea-ti schimbi usor cliseul relational. Daca exista parteneriate, vor fi supuse unor zguduiri sanatoase, astfel ca vor rezista numai cele autentice, cladite pe baze reale. Tu sau partenerul doriti sa respirati un aer mai proaspat, asigura-te ca ai totul sub control, suprapunand tranzitul lui Uranus pe harta natala.

Rutina zilnica se reconfigureaza, Sagetator! Uranus in tranzit prin zodia Taurului aduce schimbari in sectorul muncii, al indatoririlor zilnice si al sanatatii, asa ca ai grija in primul rand de echilibrul tau interior, de starea ta de bine. Dieta, sportul, poate un animal de companie, te vor infuza cu mai mult entuziasm si-ti vor imbunatati experienta zilnica. Poate apare de asemenea o oportunitate de schimbare a locului de munca, a carierei chiar, de aceea un studiu amanuntit pe harta natala ti-ar mari sansele de a apasa pe pedala potrivita la momentul potrivit. Fii pregatit pentru invatarea unor tehnici mai putin cunoscute si fii flexibil.

7 ani de experiente creative, Capricorn! Depinde de harta ta natala despre ce activitate creativa poate fi vorba, artistica, romantica, legata de copii (concepere sau activitati ale copiilor), alte distractii sau placeri. Uranus te ajuta infuzand energia creativa in viata ta, depinde ce vrei sa faci cu ea si in ce vrei s-o transformi. Fiind vorba de un semn de pamant, ca si Taurul, lucrurile vor curge mai usor, in functie de momentul nasterii, dar nici tu nu esti ferit de riscurile unor decizii bruste si poate nu asa de inspirate. E o perioada in care trebuie evitat sa te mentii in vechile obiceiuri si traditii, nu-ti sunt de niciun folos, oricat de mult te-ai stradui.

Nu poti controla toate aspectele vietii, Varsator! Ceva va ramane neacoperit, oricat de mult te-ai stradui, acest lucru ti-l va reaminti, timp de sapte ani, Uranus, tranzitand zona domiciliului, a patrimoniului, a stabilitatii emotionale. Si tu esti un semn fix, aflat in cuadratura cu Taurul, asa ca astepta-te la schimbari neasteptate de domiciliu sau a ambiantei in care se desfasoara viata ta. Poate fi vorba despre renovare, reconditionare, constructii, dar si de schimbari in familie. E foarte important sa-ti cunosti harta natala si perioadele cele mai perturbatoare, pentru a veni in intampinarea lor prin decizii care sa aduca rezolvari si nu haos.

Progrese in gandire si comunicare, Pesti! Viata de zi cu zi, mediul apropiat, relatiile cu fratii sau surorile sunt pasibile de transformare in timpul celor sapte ani cu Uranus in Taur, dar pe masura ce planeta inovarii iti matura pozitiile Soarelui sau planetelor din harta natala, vei ajunge sa cunosti abilitati noi in domeniile guvernate de Uranus, vei avea o gandire mai flexibila si interese la care nu te-ai fi gandit pana acum. Gradul de constientizare va creste odata cu largirea perspectivei, dar, asa cum se intampla de obicei, cresterea vine dupa scrificiu, dupa ce ai renuntat din diferite motive la vechile tipare de gandire. Calatoriile scurte vor deveni o obisnuinta, poate iti schimbi locul de munca.